TIMIŞOARA!


Klaus Iohannis- Am castigat! Ne-am luat tara inapoi.

Acum 25 de ani am fost trimis în delegaţie la Piatra Neamţ, de „noul şef” al Atelierului de Proiectări şi Studii pe Modele, din cadrul ISPH, adică de secretarul de partid, care, de câteva luni bune, îi luase locul inginerului Dan Dragomir, o somitate în materie de Construcţii Hidrotehnice, motiv pentru care îi şi scriu numele. Eu nu aveam nicio lucrare în acea zonă, ceeace m-a mirat. Motivaţia a fost „un plic”: Tomiţă, n-am pe cine să trimit cu plicul ăsta! Te duci la hotel, te culci, dimineaţa duci plicul la Direcţia Apelor (cum era pe-atunci), îl laşi la Registratură şi vii acasă.

La hotel mă aştepta altă surpriză: Nu aveau cameră liberă cu un pat, ci doar cu două, aşa că am fost obligat, pur şi simplu, să accept unul, la alegere, dintr-o cameră cu două paturi. Ceva mai târziu a intrat peste mine al doilea „turist”, un domn „vorbăreţ”, de cel mult 30 de ani, care pur şi simplu m-a chestionat pe departe, deci civilizat, despre un anume Dan Petrescu, un „poet de duzină, nu ca Păunescu” – spunea el –, care era în greva foamei. Cum noi, românii, ascultam cu toţii Radio Europa Liberă, am înţeles repede că făcea parte din acea „cooperativă” numită de noi „Ochiul şi Urechea”. Am comentat frumos şi cu atenţie pe marginea subiectelor puse de el în discuţie, ca, după o oră, să-l văd că se luminează la faţă dintr-o dată, şi-mi spune: Domnule Toma, puteţi să dormiţi singur şi liniştit în camer-asta, pentru că eu o să mă duc la Bar! Sunteţi un om corect şi cinstit. Vă doresc noapte bună!

Şi s-a dus, mai mult ca sigur, la altă cameră, să ancheteze pe altcineva… Am realizat că trecusem printr-un interogatoriu şi că, de fapt, TRECUSEM UN TEST, ceeace nu mi se mai întâmplase.

Asta a fost pe 13 Decembrie 1989! Pe 15 dimineaţa am ajuns la servici, şi, la pauză, iar vine şeful, cu o altă surpriză: mă trimite a doua zi, pe 16 adică, în delegaţie la Buzău, unde aveam, practic, în urmărire, salba de micro-hidrocentrale Cândeşti-Verneşti-Simileasca. Urma să plec împreună cu un alt coleg, din Centrală. Clădirea era pe fostul bulevard Republicii, chiar vi-a-vis de Sediul Central (de azi) al Partidului Naţional Ţărănesc. Motivaţia şefului: Terbuie să facem delegaţii! Te trimit cu el, ca să profiţi de faptul că merge cu Oltcit-ul! Vrea să-i facă rodajul şi… faci şi tu o plimbare

Nu aveam nicio treabă pe-acolo, chiar în perioada pregătirilor de Crăciun, dar nici nu puteam comenta din cauza vremii, iarna aceea fiind până pe 25 Decembrie aşa de blândă, că puteai merge-n haină prin toată România, în voia cea bună, şi, deci, se putea turna beton. Iar eu, care trecusem deja printr-un episod neaşteptat, la Piatra Neamţ, tăceam chitic, chiar şi faţă de colegul meu, cu care pot spune că eram ca şi prieteni. Nu mai era nimic sigur…

Seara ajungem la Cândeşti şi observăm că oamenii erau toţi la lucru!!! Dormim în şantier şi, a doua zi, plecăm la Verneşti, fiind anunţaţi că acolo erau toţi şefii. Generalul Dincă (Ion-te-leagă, era porecla lui), anunţă prin consemn armata, care era nelipsită la lucrările de construcţii, că trebuie să rămânem cu toţii „pe lucrare”, iar „cine pleacă, să fie arestat”. Am înjurat noi doi cât am înjurat, din cauză că ne şi vedeam stricate sărbătorile, dar ne calmează şeful de şantier, amintindu-ne şi trezindu-ne la realitate, că practic, carnea de porc, numai de la ţară mai putea fi cumpărată. „Tot răul spre bine!” Militarii, însă, ne şoptesc că Ceauşescu s-a întors din vizita din Iran şi că a declarat „starea de necesitate naţională”, sau ceva de genul acesta, în orice caz, ceva echivalent oarecum cu Starea de Război. Întrebaţi „de ce?”, un sublocotenent ne-a răspuns: TIMIŞOARA!

A doua zi suntem invitaţi să urmărim cu toţii la televizor, Mitingul Excepţional organizat de Ceauşescu la Sala Palatului. Cum stătean noi în Sala de Şedinţe şi priveam, când Ceauşescu a învinuit armata, acel sublocotenent a dat cu boneta de pământ şi a ieşit afară să fumeze. Nu s-a mai întors şi nici nu l-am mai văzut de-atunci… şi nimeni nu a putut afla ce s-a întâmplat cu el.

Colegul îmi spune: Hai să motivăm că „vrem să facem şi Simileasca”, ca să ne luăm tălpăşiţa de-aici „că-i groasă treaba”! Plecăm şi ajungem la Simileasca, care era foarte aproape de Buzău şi ne permitea să dormim la hotel, doar că nu am găsit camere şi ne-am cazat obligatoriu la Hotelul Partidului, într-o cameră care avea şi televizor şi radiou. Am dat noi drumul la radiou pe Europa Liberă (în Hotelul Partidului!!!) şi am aflat că manifestanţii îşi constituiseră deja un guvern,  GUVERNUL DE LA TIMIŞOARA, care a făcut Apel la Grevă Generală, Către întreaga ţară. A doua zi, pe 19, am cumpărat un brad din piaţă, l-am legat sus pe maşină, considerând că astfel ne-am făcut motivaţia pentru care mergem acasă şi am pornit cu toată viteza spre Bucureşti.

Toată Capitala fierbea de nemulţumire, de mult timp, dar mocnit! Participarea obligatorie la Mitingul din faţa CC-ului, din 21, a pus capac răbdării bucureştenilor. „Proastă inspiraţie!” ne-am zis noi în primele zile ale anului 1990, însă, cu trecerea timpului, toţi cei care nu am avut nici în clin nici în mânecă cu partidul comunist, am înţeles că a fost FĂCĂTURĂ CURATĂ. Dar, trebuie să recunosc că, chiar şi-atunci, fluierăturile şi trântirea plancardelor, mie mi s-au părut „regizate” de cineva cu mare influenţă în guvern. Aşa că, după părerea mea, tot cineva din securitate a dat tonul, aprinzând, cu alte cuvinte, şi fitilul revoltei noastre. Există un simţ în noi, care face sesizabilă realitatea, dacă ne aflăm în rândurile mulţimilor de oameni. Nesiguranţa accea personală, că oricând te puteai trezi arestat şi trimis la Canal, era pericolul care plutea deasupra capetelor tuturor românilor, indiferent de poziţia socială şi de distanţa faţă de dictator, nu numai deasupra noastră, a oamenilor de rând. Sentimentul, starea interioară de frică, de bucurie, de siguranţă sau de fermitate, se transmite celor din jur la fel ca unda sonoră. Undele se percep diferit, pe mai multe căi de percepere, prin diferite simţuri, dar este clar de-acuma, de când tehnica a evoluat atâta de mult, că ele devin, din clipa în care le producem: „energetice”, dacă le producem cu un dispozitiv, şi „bio-energetice”, dacă le producem noi înşine. Mai multe astfel de unde bioenergetice, concentrate la un loc, generează psihoza, acea stare psihică care ne uneşte în idei, principii şi stări sufleteşti, sau ne face să fugim, în caz de pericol.

După război, părinţilor noştri nu li se permita nici să respire aerul cu bucurie: Asta au fost Ana Pauker şi cei din anturajul ei! Apoi, după ce ea a fost omorâtă, iar după ea şi alţi astfel de „demnitari”, încet-încet securiştii au început să permită oamenilor mai multă lejeritate, nu pentru că au primit ordin, ci de frică, căci nici ei nu mai aveau încredere unii în alţii, mulţi trezindu-se arestaţi, fără să ştie exact cine i-a turnat.

Apropiindu-ne de 1989, chiar şi bancurile la adresa lui Ceauşescu se putean spune tare, prin tranvaie, şi toţi râdeau, fără teama de a mai fi turnaţi, deoarece nimeni nu ştia, nici chiar securistul care-l auzea, dacă cel care declanşa râsetele, nu cumva are o pilă mai mare ca el. De aceea persistă bănuiala că Lazlo Tökeş nu a fost „doar pastor”. Dacă ar fi fost doar pastor, ar fi rămas şi el cum a rămas Anania Valeriu, doar preot, după nouă ani de puşcărie!!! Se poate vorbi mult, dar tot degeaba…

Nu mai contează acum cum a izbucnit, că oricum, noi eram pregătiţi, pentru o răsturnare a dictaturii, din punct de vedere psihic, datorită nemulţumirilor fără număr, a apariţiei lui Mihail Gorbaciov, Edward Şevadnadze, a întâlnirii de la Malta etc., şi de tot ce ştiam de la Radio Europa Liberă.

Cum eu locuiam la Lizeanu, pe 21 seara, am văzut venind dinspre Mihai Bravu, un pâlc de demonstranţi, mergând pe Şos. Ştefan cel Mare spre Centru şi scandând tot felul de lozinci, printre care „Jos Ceauşescu” şi „Veniţi cu noi”. Am mers cu ei, pe trotuarul de vis-a-vis, tot de teama că ar putea fi „făcătură”, şi am ajuns până la Universitate. Pe drum l-am sunat pe colegul meu, de la un telefon public, cel cu care m-am întors de la Buzău, şi m-am întâlnit cu el. Lângă Colţea, unde stăteam noi, l-am văzut pe unul de lângă mine la faţă (aşa că nu-l puteam uita uşor), suindu-se pe prelata unui IMS-eu de armată şi strigând de acolo lozinci, care erau imediat preluate şi scandate de mulţimea din jur. Oare de ce pe el nu l-au nimerit lunetiştii care omorau oamenii doar pentru a-i transforma-n eroi în mod obligatoriu? Am aflat a doua zi, în seara de 22, când m-am întâlnit iar cu faţa lui, la Rosetti, că îl cheamă Dan Iosif. Era mare revoluţionar de-acuma, un „el comandante” cu bransarda tricoloră pe mână şi cu automatul la spinare…

L-am întrebat: Unde pot să mă înarmez şi eu!, pentru că eram om cu armata făcută, nu copil de 16-18 ani, victimă sigură.

Mi-a răspuns: Te duci frumuşel la servici şi-i ceri secretarului de partid, ce mi-ai cerut mie acum!

I-am spus: Bine… băăă moşule, la ăla nu mă mai duc eu de-acuma, niciodată!

Mi-a răspuns: E treaba dumitale, domnule! M-ai întrebat şi eu ţi-am răspuns. Restul nu mă mai priveşte pe mine

Vedeţi cum se alegeau „neo-comuniştii” din mulţimi şi cum s-au regrupat? Cine-a fost comunist adevărat, normal că nu putea să se lase condus de unul ca mine, ci tot de secretarul lui de partid!

Era, deci, clar că Ceauşescu trebuia să cadă, din moment ce nimeni nu s-a atins de acel grup de demonstranţi, de la Lizeanu şi până la Universitate!!! Dar, complotiştii n-au cum să se poată dezvinovăţi, decât dacă există morţi. Aşa ei pot da vina pe „răzvrătirea mulţimilor”, şi, vinovaţii adevăraţi scapă, deoarece ei, practic, execută nişte ordine şi respectă nişte legi când acţionează. Mulţimea-i va condamna, desigur, dar ei vor condamna imediat câţiva, pe care apoi îi vor elibera şi-i vor trimite să se plimbe în lumea largă, sau prin Parlamentul Europei, cum este cazul lui Tökeş. Orice cititor de cărţi istorice ştie lucrurile astea! Şi noi le ştiam, doar că nu am crezut că pot fi şi adevărate, decât după ce le-am trăit…

*

Aş fi vrut azi să urmăresc în direct Comemorarea celor 25 de Ani de la Revoluţie! Dar nu se poate, pentru că noi, românii, trebuie, parcă, deşi nu doreşte nimeni, să avem victime, când ne este lumea mai dragă, doar pentru că, cei care s-au ridicat să ne conducă, nu-şi dau demisia din funcţii, deşi ştiu, în adâncul inimii lor, că nu sunt decât PUŞLAMALE ORDINARE, incapabile să conducă o ţară! Numai în ţările latine şi în cele sărace, o puşlama ca Ponta poate fi propulsat de nişte bandiţi neo-comunişti, până la funcţia de prim-ministru. Am văzut o astfel de puşlama la televizor, aici în Spania, şi am auzit cu urechile mele ce a răspuns, la întrebarea moderatorului: „De ce fumaţi? Că doar ştiţi că de la fumat v-aţi îmbolnăvit…”

Iată-i răspunsul: „Ţigara îţi dă un aer de intelectual!” Îi dădea, adică, acea prestanţă pe care de fapt nu avea cum să o dobândească, decând trăgând fumul şi făcând pe „marele gânditor”. O astfel de pramatie este „mândria” Spaniei moderne, de Monarhie Parlamentară, prin „aportul” pe care l-a dat acest bandit, la crearea actualei ei Constituţiei spaniole, ţară în care se fură tot ca-n codru, ca şi în România.

Ăştia sunt sefarzii şi asta fac ei peste tot, pe unde trăiesc: constituţii şi legi care să le permită să fure prin afaceri cu Statul!!! Ei sunt vorbitori de „ladino”, de dialectul „latin”. De aceea „Deşteaptă-te române” a lui Andrei Mureşan (evreu de origine sefardă), spune că în venele „noastre” (adică ale lor), curge sânge de „roman”, nicidecum de DAC, „Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume, / triumfător în lupte, un nume de Traian!”, pentru că Traian a fost spaniol şi că el nu i-a omorât pe ei, pe sefarzii latini, ci pe DACI. Care român serios îl dă pe Burebista, Decebal, Ştefan… pentru Traian-ul lor? NICIUNUL!!! Noi chiar vrem să schimbăm imnul acesta, deoarece nu este cazul să ne „deşteptăm” ci să ne „eliberăm ţara de ei”, sau – exact aşa cum a spus dl Klaus Iohannis –‚ să ne luăm ţara înapoi!!!

Am pierdut 25 de ani degeaba! În aceşti ani am fi putut reveni de la început la vechea noastră Constituţie (1866-1945) şi la Monarhia Constituţională, singurele forme legitime şi reperzentative pentru noi şi România noastră. Apoi am fi putut să „actualizăm”,  acea Constituţie veche, de cinci ori, câte-odată la fiecare cinci ani. Dar astfel de lucruri serioase se fac numai cu oameni serioşi, vizionari şi cu dragoste de ţară, ceeace în Comunism ştim cu toţii că nu există, nu doar la noi, ci în absolut nicio ţară care a căzut în mâinile comuniştilor şi, cu precădere în cele latine. Ori chiar şi acest singur argument, demonstrează ceeace susţin şi ceeace ar fi trebuit să facem. Stăm cu toţii şi privim la incapabilii, că nu putem să-i înlăturăm, datorită legilor(!!!), pe cei care au reuşit să ajungă în parlament şi guvern, şi la felul cum ei abia aşteaptă să moară şi MS Regele Mihai I, sperând că, poate aşa, valul Său de popularitate şi simpatia noastră pentru Monarhia Constituţională, nu va mai avea o aşa continuă creştere.

Eu sunt sigur că ne vom lua ţara înapoi, dar pentru o foarte scurtă vreme, deoarece Globalizarea, cu Noua ei Ordine Mondială, bate la uşile întregii omeniri, exact cu imnul internaţionalei lor cântă: Bandera rosa va ha triumfara

De unde vine oare, groaznica noastră presimţire, faţă de acest proiect globalizator? Simplu! Dacă am înţeles că o Armată Naţională nu are curajul să provoace genocid în rândurile propriului ei popor, o armată de tip „internaţional” ARE, deoarece ea şti că nu este pusă să tragă împotriva părinţilor şi neamului ei, ci împotriva „străinilor”…

Alexandru Tomás-Cervesy

***

Anunțuri

Despre alexandrutomascervesy

I am who I was born free to be!
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s