Franţa, în doliu naţional!


je-suis-charlie

Francezii sunt o prezenţă cotidiană în mediul arab, poate cel mai bine tolerată! Drept dovadă stă şi Coranul, singura Scriptură bilingvă, scrisă în franceză şi în arabă. Şi, cu toate acestea, iată că nici francezii nu sunt scutiţi de ura extremiştilor!

Oare de ce? Cumva pentru că şi Franţa este socotită de ei tot o ţară „occidentală” sau „bogată”, ca şi celelalte? De ce, oare, tocmai arabii care obţin rezidenţă permanentă sau/şi cetăţenia unei ţări occidentale, se oferă benevol mediilor extremiste spre a fi îndoctrinaţi? Înainte de obţinerea acestor drepturi, ei trăiesc pe Ajutor Social, în aceste ţări „bogate”, ceeace nu înseamnă un trai prea rău, nici pe departe asemănător, să zicem, cu cel al săracilor României noastre, èntru a nu vorbi de traiul din ţările lor asiatice sau africane.

Nici de departe, o astfel de comparaţie! Iată, spre exemplu, cum în Germania, ca şi în Franţa – ţări pe care noi, românii cinstiţi şi corecţi, cred că le cunoaştem cel mai bine −, un arab, cu soţia şi cu (cel puţin) cei patru copii ai săi, primeşte lunar, doar pentru a dormi şi a face copii în continuare, 450 X 2 + 350 X 4 , adică 900 + 1400, la care se adaugă alţi 150 de euro ai Alocaţiei de Stat, pentru fiecare copil sub 18 ani, adică, în total, 2900 de euro. După ce fiecare copil trece de 14 ani, Ajutorul său Social se majorează automat la 450 de euro, ceeace, în cazul celor care fac mulţi „puradei”, înseamnă o creştere anuală constantă de încă 100 de euro.

Ne mai mirăm de unde au bani „cei buni de prăsilă” din România? Nu-nu, bineînţeles că nu ne mirăm de asta, dar ne mirăm de comportamentul lor deşănţat şi imposibil de catalogat, faţă de cetăţenii ţărilor care le oferă tot confortul gratis şi bani de mâncare pe deasupra. Oare aceşti „refugiaţi” ştiu că trăiesc pe banii celor pe care-i urăsc de moarte? Să fie asta voia lui Dumnezeu (sau Alah, în arabă), pe care-L invocă ei atunci când fură, violează, înşală, mint sau omoară?

Nu mai departe în cea de-a doua jumătate a anului trecut 2014, am văzut la televizor cum găştile de ţigani îşi vărsau fără ruşine excrementele în plin centru londonez. În numele cărui dumnezeu acţionează ei? Oare, chiar nu le ajung cei 3000 de euro pe lună, din Ajutor Social, pentru a plăti taxa unui WC public? Răspunsul este: Nu vor! Rolul lor în lume a fost dintotdeauna, acela de a ŞOCA SOCIETATEA care-i tolerează…

Pentru a înţelege mai bine, cam cât cheltuie din buzunar. Cetăţenii ţărilor „bogate”, putem înmulţi cei 3000 de euro obţinuţi lunar, cu 600.000 de români doar, câţi au tăbărât peste nemţi, începând cu anul 1990, al mineriadei lui ion iliescu, şi începem să ne cam pierdem în zerouri, ajungând la o sumă de cel puţin 1.800.000.000 (mărci RFG) sau euro (azi), bani pe care Statul German îi plătea lunar, neamului lui bulibaşa şi criminalilor de care iliescu s-a folosit pentru a ne bate cu cozile de lopeţi şi topoare, căci în realitate, numărul celor refugiaţi pe cinstite, a fost doar de câteva mii şi se puteau cunoaşte de la o poştă, după capetele sparte, ochii învineţiţi, hainele rupte, nicidecum după portul binecunoscut al ţiganilor. Dar, pe lângă români, trebuie să ţinem cont că, în Germania şi în toate celelalte ţări „bogate”, mai veneau şi arabii şi africanii, fiecare cu băieţii lor „deştepţi” în frunte călăuze, oameni foarte asemănători la comportament cu cei ai lui Cioabă, al căror dumnezeu, nu-i altul decât URA nemotivată pe întreaga lume aşa-zis „bogată”. De ce? Pentru că-i primeşte! Din ordinul cui? Din ordinul exponenţilor RĂULUI, care sunt sus puşi, pe la ONU!

De ce nu-şi schimbă aceşti năpăstuiţi ai sorţii comportamentul, măcar pentru omenia cu care sunt trataţi? De ce nu renunţă la Dumnezeul care a îngăduit celor răi să-i pună pe ei pe fugă? Pentru că sunt îndoctrinaţi cu o religie, oricare ar fi ea, al cărui concept, deşi este „dogmatic”, deci rău şi mincinos din start, reuşeşte să sucească minţile oamenilor, care sunt supuşi acestui „tratament” din fragedă pruncie! Alţii, care sunt răi din fire, pentru că nu vor să se schimbe, pur şi simplu! De ce nu vor? Pentru că acea Cartă Universală a Drepturilor Omului, nu-i făcută pentru oamenii care-şi văd de treaba lor, ci pentru ne-oameni! Priviţi-i în ce lux stau prin puşcăriile ţărilor care-i primesc şi vă veţi convinge de ce spun asta, anume că ei nu au absolut niciun motiv de a se „refugia”, înafară de acela că, în ţările lor, nu mai pot fura, viola sau omorî. Mai poate astăzi un hoţ din Siria să fure ceva, înafară de moluz? Când am venit cu soţia prima dată în Bucureşti, i-am spus să-şi tragă geanta în faţă, la care o doamnă care m-a înţeles, ne-a şi spus repede zâmbint: Staţi liniştiţi! Ce să mai fure de la noi? Au plecat cu toţii în Occident!

Şi-atunci, ce face, hoţul? Se face şi el „refugiat”, la fel ca şi concetăţenii săi cinstiţi! Aşa cum s-au făcut „refugiaţi” şi cea mai mare parte dintre cei îmbrăcaţi în haine de miner, care ne-au dat nouă, bucureştenilor, în cap cu bâta, sau cei din neamul lui Cioabă. Când am trecut graniţa în RFG, nişte violonişti, pe care-i cunoscusem în tren, m-au întrebat dacă nu vreau să merg cu ei. Găsiseră unul care s-a oferit să-i ducă „gratis” din Berlin în RFG. „Păi cum plătiţi?” „Zice că nu-i treaba noastră! Când ajungem acolo şi intrăm pe Ajutot Social, primele trei luni sunt ale lui.” Eu am refuzat oferta tuciuriului, ei nu!

Unde-s DREPTURILE OAMENILOR CINSTIŢI, ale acelora care se luptă zilnic pentru a-şi câştiga cinstit pâinea cea de toate zilele, iar pe lângă asta mai au de luptat şi cu poruncile „danielilor” preafericiţi ai bisericilor lor de stat, care de preafericiţi ce au ajuns, vor să pună taxă şi pe „numele” sfinţilor, cu hoţii din parlamentele lor, care le pun fără nicio noimă taxe peste taxe, cu neamul lui de-alde „socru’ lui ponta” ai ţărilor lor, care-i deposedează de terenuri şi case, pentru a se îmbogăţi ei, retrocedându-le „prinţilor” falşi, precum Paul de hohe-n mă-sa?…

Nu este nicio diferenţă între modul în care operează aceşti nenorociţi în ţară noastră şi oricare alta ţară săracă! Oare nu-i cunoaşte ONU şi Tribunalul de la Haga pe ăştia? Ba da, îi cunoaşte perfect! Tocmai de aceea a şi elaborat Carta Universală a Drepturilor Omului. Fără ei, unde şi-ar mai putea vinde şi testa vaccinele pentru „gripe”?

Vedeţi care este ADEVĂRUL? Şi-atunci, hai să gândim puţin, la modul cel mai cinstit, măcar din milă pentru acei francezi nevinovaţi, care au murit la Paris, în atentatele jihadiştilor din 08-10 ianuarie 2015: Cine oare o fi lansat sloganul „Liberté, Egalité, Fraternité”? Păi cine altcineva, decât unul care se ocupă cu inventarea sloganelor, adică unul ca Stephané Hessel, inventatorul cunoscutului „Indignéz-vous!”, al „Indignaos” de la Madrid şi al „Indignaţilor” şi din ţara noastră, unul şi acelaşi comunist criminal care a contribuit şi la întocmirea Cartei ONU… în aşa fel ca ea să fie negreşit un fundament pentru drepturile lor, nicidecum ale celor osândiţi din prin toate părţile lumii, atât de bisericile cât şi de politicienii lor. Carta Universală a Drepturilor Omului a fost creată de unii şi aceiaşi indivizi RADICALI, pentru un scop identic cu acela pentru care, alţii ca ei, au creat atât Scripturile religiilor cât şi Manifestele feluritelor partide politice de stânga, sub care am pătimit 45 de ani. Aceştia sunt adevăraţii RADICALI, care operează pe teritoriile tuturor statelor lumii! Sunt ferm convins că, în jurul anilor 2050, întreaga omenire va înţelege că ei nu sunt „evrei”, cum afirmă islamiştii, ci RADICALI şi atât! Pot fi numiţi oricum, şi „Iiluminati” şi „Grupul Bildenberg” şi „Organizaţia Mondială Ocultă”… tot degeaba, căci adevărul despre ei nu va fi cunoscut niciodată decât pe jumătare. Ei au creat şi condus toate marile curente religioase şi politice care au zguduit lumea întreagă, folosindu-se pe rând de câte un popor exploatat, pe care tot ei l-au vârât la ananghie cu premeditare, pentru a nu mai fi în stare să le refuze „alegerea”, cum a fost cazul poporului evreu prins în Egipt. Dar înaintea lor care popor a fost „ales”? Al  Egiptului! Putem merge în acest sens şi ajungem până la Atlantida…

În realitate, aceşti creatori de dogme şi doctrine cu care ne manipulează, nu sunt altceva, la urma urmelor, decât RADICALI! Indiferent ce vor face, şi oricât de mare prăpăd vor provoca, nimenea nu le va putea face nimic. Au venit pe pământ „plutind pe deasupra apelor” (aşa cum spune Biblia, Coranul sau Vedele), iar azi sunt aproape gata să colonizeze altă planetă, poate Marte sau alta din Univers. Dumnezeul lor este cel biblic, pentru că ei au scris Biblia! Oare de ce ar avea El nevoie de puterea de a blestema şi binecuvânta, pe oricine vrea, fără a da socoteală la nimeni”? (aşa cum spune Biblia, nu eu). Oare nu-i acest concept biblic asemănător cu Totalitarismul Comunismului? E perfect asemănător! Cine oare, dintre cei care au iubit comunismul, s-a plâns de lipsuri sau nedreptăţi? Nimeni! Atunci nu înţeleg de ce oare, mai por exista şi astăzi, fraieri care regretă comunismul, dacă ştiu bine, că toţi marii comunişti, care au reuşit să fugă din ţară, s-au dus în America, nu în Rusia, la Moscova, unde chiar există Tronul Dumnezeului lor?

Iată, deci, cât de şireţi sunt capii şi porpovăduitorii dogmelor şi doctrinelor! Dar nu treceţi cu vederea niciodată cât de grav poate fi alterată gândirea minţii unui om cinstit, dacă este mai slab din fire, de o porcărie de dogmă religioasă sau o doctrină politică!

Oricât de mult L-am iubi pe Dumnezeu, dacă suntem „săraci” şi avem probleme cu neajunsurile, în viaţa de toate zilele, preoţii Lui, sau păstorii, ne vor spune cu multă căldură: „Roagă-te, frate, mai cu putere, că Dumnezeu e mare şi te va izbăvi! Uite, duminica viitoare ne vom ruga cu toată biserica pentru cauza ta…”

Tot din vremurile comunismului ştim că mulţi dintre preoţii şi/sau păstorii lui Dumnezeu, s-au făcut fraţi cu dracu’, şi la o adică, au uitat repede de Isus şi s-au transformat în Iuda, turnând la securitate oameni nevinovaţi cu zecile de mii. Astăzi, în libertate, dacă prind cumva câte o „retrocedare” binecuvântată de vreun preot-parlamentar ca ilie sârbu (socrul lui ponta), vor scoate în plină iarnă afară din case, pe cei săraci şi neapăraţi de nimeni, adică pe cei „blestemaţi” de Dumnezeul care-i binecuvântează pe ei, cu răutate şi ură din plin.

Scopul lor, aşadar, indiferent pe unde ar trăi în această lume şi indiferent ce ocupaţie ar avea într-o societate, este unul singur: Acela de a ŞOCA SOCIETATEA UMANĂ! De ce? Pentru a demonstra tuturor că NIMENI NU LE POATE FACE NIMIC, nici măcar Dumnezeu!

A scri odată săracul nostru Coşbuc, Poetul ţărănimii române:

„Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt,

să vrem noi sânge, nu pământ!

Când foamea ne va răscula

şi nu vom mai putea răbda,

hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa,

…nici în mormânt!”

Ar fi fost excelent să fie aşa, măcar o singură dată în toată istoria omenirii! Dar…

Pentru apărarea acestor criminali există mereu forţe de ordine şi armate, care stau gata pregătite să intervină în apărarea lor şi să-i omoare pe cei sărmani şi năpăstuiţi, pentru că se răscoală, deşi aceştia n-au furat niciodată în viaţa lor absolut nimic, nu au înşelat niciodată pe nimeni, ba chiar şi-au scos căciula cu respect, când au intrat în birourile somptuoase ale acestor NE-OAMENI.

Întreb şi eu, aşa… ca chestie: De ce trebuia neapărat văzut Cioabă la televizor, de absolut toţi românii, că semnează contract de susţinere cu ponta, la alegerile din 2-16 noiembrie 2014? Răspunsul este acelaşi: Pentru A NE ŞOCA PE NOI, pe românii de bună credinţă, cu tupeul şi înverşunarea cu care ei îşi susţin reprezentantul, deşi ştiu sigur în inima lor păgână, că alesul lor este rău pentru ţara noastră, şi deşi în ea locuiesc şi ei, alături de noi, în drepturi absolut egale, dacă nu cumva şi ceva mai mari!

Aş mai întreba: De ce doar politicienii de stânga nu vor să-şi dea demisia, atunci când sunt descoperiţi făcând fapte împotriva legilor ţărilor lor, indiferent de cât de grave ar fi ele? Răspunsul este acelaşi: Pentru a ŞOCA SOCIETATEA în care trăiesc! Pentru a arăta că nimenea nu le poate face nimic, nici chiar Dumnezeu. Păi dacă au susţinere majoritară în parlament, asta nu reflectă clar, că acea majoritate sprijină hoţia? Ba da, dar ce contează! Atunci unde este DREPTATEA atâta de vehiculată de Legile in vigoare? Nicăieri!

Pe oricare om am întreba azi „câţi dumnezei există?”, toţi, absolut toţi, vor răspunde că „Dumnezeu este UNUL!” Şi-atunci, dacă El este doar UNUL, de ce sunt atâta de multe religii, care, la rândul lor, fiecare se împarte într-o altă serie de rituri, confesiuni şi denuminaţiuni religioase? Răspunsul este simplu: Câţi mincinoşi profesionişti sunt, tot atâtea religii trebuie să existe! Oare cât de bătut în cap ar fi omul acela care mai crede şi azi că, religia sprijinită pe scripturi, nu-i o minciună crasă? Sarmanul om – cred eu −, poate că el nu îşi dă seama, fiind mai slab de fel, dar, întreb: Unde sunt legile şi legiuitorii care ar trebui să-l ocrotească pe credul, pe „cel slab la cerbice”(cum zice Biblia, nu eu), pentru a nu ajunge victima unui nebun de predicator RADICALIST, care să-i bage-n cap că, „în cer” va avea atâtea „bile albe”, funcţie de câţi oameni nevinovaţi va omorî în numele „sfânt” al Unicului lui Dumnezeu din Scripturile Sfinte? Auziţi prostie: Bile albe! Iată că nu trebuie să ne mirăm prea tare de cei patru arabii care au băgat Franţa în doliu pentru trei zile, ci mai de grabă, de faptul că nimeni, absolut nimeni, nu se va putea atinge de acel „preot” al lui Alah, care a reuşit să le sucească minţile şi să le altereze judecata!

Un act asemănător cu cel al caricaturiştilor de la Charlie Hebdo, au făcut şi evreii care au ieşit din Robia Egiptului! Şi ei, pentru curajul de aşi manifesta ateismul, au suferit un carnagiu îngrozitor, ordonat de Moise, în care au pierit circa 3000 (trei mii) de suflete (vezi acum în Biblie, la Facerea, cap. 32: 25-35).

Repet, mai clar, pentru a se înţelege bine ultimul verset cu care se încheie capitolul 32: 35 Astfel a fost lovit poporul, de către Domnul (Dumnezeu), pentru viţelul ce şi-l făcuseră şi pe care-l turnase Aaron.” (Aaron fiind fratele lui Moise, care nu a păţit absolut nimic!!!)

Ce-mi sunt nişte „caricaturi” la adresa „sfântului lui Alah” şi ce-mi este un „viţel de aur”? Tot un fel de caricatură, adresată aceluiaşi „sfânt, dar al lui Moise”! Dar, hai să recapitulăm puţin, pentru cei mai grei la „cerbice”:

─Cine a lovit atunci poporul lui Israel? Dumnezeu! Dar ordinul de măcelărire a 3000 de oameni, cine l-a dat? Representantul Lui pe pământ: Profetul Moise!

─Dar, viţelul (caricatura), cine l-a făcut? Aaron, fratele lui Moise! Şi el, ce-a păţit? Nimic, absolut nimic!

Atunci unde este DREPTATEA? Ea este doar în predicile „omileticizate”, adică teoretice, căci în REALITATE, adică practică, ea nu a fost concepută biblic şi consfinţită ca atare! În absolut toate Scripturile, care au ajuns la rang de „dogmă” generatoare de religie, există un număr suficient de mare de astfel de exemple, scrise, parcă, în mod exprés, pentru a da posibilitatea preoţimii cultelor religioase, să poată să jongleze lejer cu Cuvântul, pentru a putea aiuri uşor minţile oamenilor slabi de înger: Dacă este scris în Biblie (Coran, Vede… etc), înseamnă că aşa vrea Dumnezeu, şi PUNCT!!! Şi credulul ajunge să se conformeze, căci vede că „este scris” într-o carte, despre care i se spune de când se naşte că „este sfântă”. NU-i aşa? Ba da: Exact aşa este: Să nu mai ascundem OAMENILOR ADEVĂRUL!

*

N-am scris acest articol întâmplător, ci pentru că există, încă şi „sus”, în parlamentul României mele „o pleavă”, a unei astfel de lumi RADICALE, un exponent al răului şi al înşelătoriilor, care subjugă de mii de ani minţile din sfera Nevăzutului, a Irealităţilor, a aşa-zisului „spiritual”! Există o femeie-parlamentar care susţine Religiile şi minciunile lor scrise , în persoana d-nei Cristina Anghel, de la partidul „PC”. Nu ştiu dacă „C” e de la „comunistă”, „conservatoare” sau „cuvântătoare” şi, de aceea, am zis că este „o pleavă”, pentru că habar are ce apără!

Când a fost dictatură, cei ca ea şi-au menajat cojoacele. Azi, când există libertarea de expresie, de ce n-ar profita şi ea? De ce s-ar abţine cuvântătoarea PC-istă, din fruntea ţării mele, de la trăncăneală, ca în trecut? Pentru a nu leza cumva MINCIUNA MARXISTĂ „măcar de dragul dreptului la exprimare al celui de lângă tine”, adică, după înţelepciunea ei scrisă cu mânuţa care ţine aplecat creionul legii: Ce nu-ţi place ţie la mincinoşii religiilor, lasă-i pe cei de lângă tine să rabde!

După mintea acestei fricoase, în a da minciuna pe faţă, aşezată tocmai în fruntea ţării mele, cei care au fost asasinaţi au fost tot nişte „fraieri”, ca şi cei din Decembrie 1989, care, dându-şi viaţa, i-au dat ei posibilitatea să se cocoaţe la cea mai înaltă tribună a ţării mele şi să fraternizeze cu Extremismul Religios, cu criminalii tuturor timpurilor, care, în numele lui Dumnezeu, au omorât prin linşaj secole la rând, sute de milioane de oameni nevinovaţi, doar pentru că n-au vrut să creadă cum vrea „popa” şi „papa”, criminali cu care ea fraternizează făţiş, chiar acum când lumea priveşte îngrozită la feţele a patru înnebuniţi de Religie! De dragul cui face dumneaei asta? De dragul a ceeace are mai „sfânt” cel de lângă ea: Ca să vezi „milă”! După mintea ei, toţi cei care îndrăznesc azi să fraternizeze cu familiile MARTIRILOR LIBERTĂŢII ADEVĂRULUI EXPRESAT ai Franţei, lovesc în drepturile celor care, pentru diferite motive (între care cel de natură psihică prevalează), se lasă minţiţi de reprezentanţii Religiilor!

Când o deranjează ceva, doamna „parlamentăreasă” uită de toate femeile, poate de dragul lui Gabriela Firea − care se mândreşte că poate să facă copii la greu −, şi orăcăie: NU domnilor, libertatea presei nu este absolută! Bineînţeles, zic şi eu: Numai ziariştii (oare pentru că nu sunt parlamentari?), au obligaţia de a se înfrunta cu mincinoşii şi hoţii acestei lumi, iar parlamentarii, nu, de frica sau de dragul RADICALILOR, adică a „sfinţilor”, care au dictat Cruciadele, aşa cum a dictat şi clericul Irakului, acestor patru criminali să omoare prin Paris, în numele lui Alah!

Indiferent ce a scris şi de cât de vehement a fraternizat ponta, al ei, cu familiile îndoliate ale Franţei, pentru ea a fost bine! Ei, dar faptul că dl Klaus Iohannis a îndrăznit, la rândul domniei sale, să solidarizeze cu Martirii Franţei şi să-şi anunţe participarea la Mitingul de azi, a răscolit-o aşa de rău pe doamna „parlamentăreasă”, încât uită să-şi mai vadă lungul nasului şi loveşte. Dar cu ce credeţi? Tot cu „creionul”, deşi habar are să-l mânuiască în slujba ADEVĂRULUI!

Iată ce debitează mintea acestei netoate, aşazată chiar în fruntea României mele, ca şi GHINION de „republică parlamentară”, ce ne-au făcut unii de teapa ei (brucan, petre roman, iliescu, cazimir, dan iosif… şi toţi cei pentru care eu nu prea am majuscule) şi pe care i-am numit întotdeauna pe drept RADICALI). Dau cetire, aşadar, acestei „militărese” pentru Drepturile Omului (ca ea), copiind şi eu ca ponta, dar după „Ziare.com”:

Să ataci ceea ce are cel de lângă tine mai sfânt nu este dovadă de curaj, nici de demnitate. Să pui în pericol viaţa concetăţenilor tăi (au murit francezi care nu aveau nicio legătură cu respectivele caricaturi), nu este expresia nici a curajului, nici a demnităţii, nici a patriotismului. Ci a orgoliului nemăsurat şi a unei crase inconştienţe. Iar domnul Iohannis se poate declara publicje suis Charlie”, în cazul în care este doar un cetăţean. Nu atunci când ocupă funcţia de PREŞEDINTE AL TUTUROR ROMÂNILOR. Dacă dumnealui (şi alţii asemenea) sunt Charlie, înseamnă că gândesc la fel şi ar fi procedat întocmai

Nu, domnilor, libertatea presei nu este absolută! Nu trebuie dictate legi în acest sens. Există „legea bunului simţ”. Fiecare om care are un creion în mână şi publică, trebuie să aibă în vedere şi dreptul meu (sau al oricui, de aiurea) la demnitate, la onoare… dreptul la libera exprimare (nu numai al ziariştilor) ar trebui să se oprească (măcar ca o dovadă de bună educaţie), acolo unde începe dreptul celui de lângă tine. Pentru că eu ştiu o veche şi înţeleaptă vorbă românească: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!” Pentru că, aceşti ziarişti (Dumnezeu odihnească-le sufletul în pace!), se pare că au aprins fitilul unei bombe în Europa

Îmi pare rău. Regret asasinarea lor. Mais, Je ne suis pas Charlie!” (adică tradus, şi cu tot subânţelesul vădit: Mai mult, ea nu va fi nicicum „Charlie”, ci „Ahmet”)

Dacă aş fi ca alesul ei, aşa… un „ponta”, de la prezidenţialele trecute, i-aş spune de la tribuna parlamentului: Regret şi eufă Cristino fă”, că tu eşti în fruntea ţării mele, şi iată că, pentru ruşinea ce mi-o provoci tu (şi alţii ca tine, aiurea) pentru că sunt ROMÂN şi VREAU SĂ FIU TOTODATĂ ŞI UN „CHARLIE”, îl rog pe Alah să-ţi dea şi ţie cât de multe bile albe-n cer are! Cine dracu’ te-o fi cocoţat aşa de sus, chiar în fruntea ţării mele? Păi, cine altcineva decât dracu’! Pentru ca de-acolo să-i poţi face poftele. Să-l poţi ataca pe Preşedintele României ALES de noi (nu şi de voi, cei ca tine)… Vai ce tare eşti?

Doamne, cui să mă plâng pentru această ruşine, pe care sunt obligat să o suport pe nedrept? Ţie? Păi Tu ţii cu cei ca ea! Atunci cărui tribunal mă pot adresa pentru a o pedepsi pe această „parlamentăreasă”, slujitoare autodenunţată a RADICALISMULUI? Aşa tribunale ale DREPTĂŢII, nu există pe acest pământ! Religioşii zic că există în cer… Dar cine-i crede? Doar cei care vor „bile albe” în cer, sau funcţii înalte în politică. Pentru a putea sluji eficient minciunii şi hoţiei, pe pământ!

Vedeţi că noi nu avem la cine să strigăm după ajutor, iar criminalii şi mincinoşii lumii reuşesc, prin exponenţii lor, să orăcăie de la cele mai înalte tribune ale naţiunilor, orice la vine la gură, fără niciun pic de prejudecată? Unde-i dreptatea, pe care o cer şi eu să fie de partea mea, ca şi ei:

─Eu cer dreptul de a protesta liber împotriva minciunii şi împotriva hoţilor religioşi ca dumneata, doamnă, care mă furaţi prin taxe şi suprataxe, dintr-un puţin pe care abia îl am! Iar voi mă minţiţi, mă taxaţi şi suprataxaţi în continuare, prin legi şi ordonanţe de urgenţă, fără să vă pedepsească, nici Dumnezeu, nici Legile Cartei ONU şi nici legea aceasta a bunului simţ „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”, invocată de dumneata, doamnă Anghel Cristina!…

─Eu nu am reuşit să mă fac auzit şi crezut niciodată, nici măcar de acest intrus, numit Dumnezeu, despre care scrie Moise că a venit pe planeta mea „purtându-se pe deasupra apelor”! Iar dumneata şi cei ca dumneata (de aiurea), puteţi vorbi peste tot orice, refuzând cu nonşalanţă să vă solidarizaţi cu cei care luptă împotriva sucitorilor de minţi umane, făcând din cei slabi şi neajutoraţi, criminali înrăiţi, hoţi, înşelători, violatori etc., fără ca nimeni să vă pedepsească, nici Dumnezeu, nici Legile Cartei ONU şi nici legea aceasta a bunului simţ „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”, invocată de dumneata, doamnă Anghel Cristina!…

Bile albe, cât de multe, să vă dee Dumnezeul Scripturilor, în cer, că pe pământ v-a cam dat deja prea mult huzur şi ignoranţă…

Alexandru Tomás-Cervesy

Madrid, 10. 01. 2015

***

Anunțuri

Despre alexandrutomascervesy

I am who I was born tot be!
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s