Ştiinţa – o metodă extrem de costisitoare de a studia ceva anume, orice, astfel încât omul să uite cât mai profund de el însuşi, eventual chiar de tot dacă s-ar putea…


Am ales acest subiect, deoarece nu pot face o „introducere” de roman, căci nu sunt „scriitor” de meserie. Pe de altă parte, nu-mi doresc să dezbat doar un singur subiect dramatic de dragoste sau de aventură poliţistă, ci mult mai multe, atâtea încât nici nu le pot enumera de pe-acum, deşi toate mă frământă.

Voi începe introductiv prin a nara foarte pe scurt, şi fără prea multă ştiinţă, viaţa Fluterelui Monarh. Pe lângă faptul că este şi foarte frumos, această vietate demonstrează ceva extraordinar, care cred că ne-ar putea interesa azi pe toţi mai mult ca orice…

Fluturele Monarh – Danaus plexippus −, are aripile de culoare brun-roşcată, străbătute simetric de nervuri de culoare neagră, încoronate la margine de două rânduri de puncte albe. Anvergura lor, la o deschidere maximă, poate atinge şi 10  cm, ceeace-i permite să zboare pe lumina zilei doar 70 de km, deoarece mai trebuie să se şi hrănească, iar noaptea, să se şi odihnească.

În general, acest fluture grandios, se mai poate hrăni azi doar cu nectarul florilor de pe câmp, deoarece smârcurile sale preferate ale graminaceelor în stare naturală devin tot mai rare, din cauza agriculturii intensive şi a alteraţiei genetice ce i-o aplicată omul nesocotit, veşnic angajat într-o goană tremendă după îmbogăţire. În anul 1990, spre exemplu, Fluturele Monarh număra circa un miliard de exemplare, după care, până azi, adică în ultimii 20 de ani, numărul acestor vietăţi s-a restrâns îngrijorător cu circa 85-90 de procente, aşa încât azi, cu cele doar 35 de milioane de exemplare, putem spune că este pe cale de dispariţie, dacă le raportăm numărul la aria lor vastă pe care ar fi trebuit să o ocupe în mod normal.

Masculul se poate deosebi uşor de femelă, prin faptul că are aripile arcuite în sus, pe când ale femelei sunt arcuite-n jos.

Iarna, din octombrie şi până-n martie, şi-o petrece la căldură, în Rezervaţia de pini uriaşi din Mexic numită Sierra Chincua, după care, primăvara, se reîntoarce acasă, în nordul Statelor Unite ale Americii, la graniţa cu Canada, parcurgând acest drum al întoarcerii, dar şi al împerecherii, lung de circa 4.000 de km pe parcursul a 4-5 generaţii. Dar el nu trăieşte decât două luni, dacă vorbin despre femelă, căci masculii mor imediat după actul nupţial.

Femela depune ouăle pe plante înflorite, din care se vor hrăni viitoarele omizi, adică puii Fluturelui Monarh. Prima hrană a noului născut este tot laptele − un lichid foarte condensat şi asemănător laptelui de câine, în care minuscula sămânţă vie se va dezvolta şi cu care se va hrăni în prima sa perioadă de incubaţie. Lăptişorul ouălelor conţine „caldenolida”, o toxină otrăvitoare, ce se va păstra şi în corpul său de omidă şi în acela al viitorului fluture, ferind astfel Fluturele Monarh, pe toată durata vieţii sale, de prădătorii cărora le plac insectele.

O altă însuşire a acestei insecte migratoare, este prietenia sa faţă de fiinţa umană, unica de care se apropie şi pe care se aşează fără teamă, în semn de marea dragoste ce i-o poartă, şi aşteptând parcă de la ea respectul meritat, ca şi multe alte insecte de altfel…

Fluturele Monarh

Fluturele Monarh

Dar să nu creadă cineva că „mamele” îşi aşteaptă puii să se nască, pentru a-i călăuzi în prima perioadă de început a vieţii lor! Nicidecum. Ea îşi va vedea de viaţa ei, care îi şi este deja pe sfârşite. Şi-atunci – mă-ntreb −, cum de ştie fluturele nou-născut să continue acelaşi unic itinerar fără a greşi, ştiind că, întregul traseu, îl poate face pe parcursul a 4 sau chiar 5 generaţii, nu doar a uneia singure?

Pentru a afla un astfel de răspuns, oamenii de ştiinţă „se screm”, pur şi simplu, de mii de ani pentru a afla răspunsul – practic de când a apărut „ştiinţa” pe pământ −, cheltuind sume imense de bani, din Bugetele statelor cărora nu le pasă că pe planeta lor mor de foame zeci de mii de copii pe zi. De faptul că aceşti fluturi sunt pe cale de dispariţie, şi că au început să-şi caute loc şi prin alte zone ale planetei, nici nu le pasă acestora, cu toate că se numesc „de ştiinţă”. Ei se mândresc cu mutaţiile genetice din agricultură pe care le-au descoperit şi cu faptul că sunt încurajaţi să le extindă şi pe celelalte vietăţi, inclusiv pe semenii lor. Dar, oare, au fost ei educaţi, de părinţi sau de profesorii lor, să respecte şi trateaze planta sau insecta, ca pe VIETĂŢI?…

Şi-acuma, de ce ar trebui să ne intereseze pe noi, consumatorii supermarketelor, această tragedie trăită de Fluturele Monarh, sau de plantele din agricultură, din moment ce pe oamenii de „ştiinţă” nu-i interesează chiar deloc?

Iată de ce: Dincolo de „calea civilizării”, pe care fiinţa umană a fost împinsă să meargă cu forţa cândva, la început, de către creatorii sistemelor sociale fondate pe dogme religioase şi doctrine politice, există o Cale a Înţelepciunii, care nu are nimic de-a face cu „cuvântul” religios, ştiinţific sau politic, şi nici cu vreo altă filozofie omenească. Pentru a urma o astfel de Cale, fiinţa umană nu poate fi atrasă decât de Instinctul său Natural în exclusivitate. Dar, asta presupune că ea trebuie să-l mai şi aibă, căci, dacă din varii motive şi l-a pierdut, ea o va ignora cu stupiditate. Eu, pe parcursul a circa 60 de ani de viaţă, am observat că extrem de puţini oameni acceptă să li se vorbească despre ea, şi NUMAI atunci când se îmbolnăvesc foarte grav şi ajung la mâna medicilor, suferind pe un pat de spital, efectul extrem de puternic şi de dăunător al tratamentelor cu citostatice şi/sau cu radiaţii, în speranţa că vor avea o şansă de supravieţuire.

Pe de altă parte, absolut toţi cei care s-au hotărât la un moment dat al vieţii lor să urmeze Calea Înţelepciunii, nu au habar de astfel de boli grave! Ei au înţeles că trebuie să preţuiască existenţa insectelor şi să se călăuzească după ele, pentru a putea supravieţui sănătoşi în viaţa lor monahală, izolată complet de lume, căci, omul care ajunge să se confrunte odată cu moartea în mod real, va refuza jumătăţile de măsură ale presupunerilor, toleranţei şi indiferenţei faţă de Natură, în schimbul mirajului morganic oferit de tehnoligiile ademenitoare. Astfel că, va începe să înţeleagă REALITATEA altfel: dacă fructele frumoase din supermaketurile de azi NU mai au viermi, spre exemplu, el va conştientiza lucrul acesta ca pe o CRIMĂ, înfăptuită de oamenii de „ştiinţă” din marea lor dorinţă de a câştiga bani şi glorie şi din totala lor indiferenţă faţă de Natură, ştiind că fapta lor se datorează omul „civilizat” care dispreţuieşte insectele şi, dacă fructele nu prezintă urme de muşcăturile lor, atunci el le cumpără şi le consumă cum o mult mai mare plăcere, comparativ cu acelea care conţin în interior viermii lor specifici. Fără niciun ajutor din partea „învăţaţilor” din şcoli, sau de pe Massmedia, monahul va înţelege că „gustul rafinat” al propagandiştilor, a atras atenţia speculanţilor şi, astfel, s-a declanşat o luptă pe viaţă şi pe moarte între om şi insectele care „atacă – zic ei ostentativ −, fructele necesare alimentaţiei noastre”. Contra plată, bineînţeles, oamenii de „ştiinţă” – în cazul acesta „chimiştii” −, au trecut imediat la prepararea unor otrăvuri speciale pentru stropirea pomilor fructiferi, capabile să omoare insectele. Apoi, cu timpul, lupta dintre om şi insecte, a dus, tot în sens speculativ, la declanşarea unui alt conflict, de data aceasta între oamenii de „ştiinţă”, unii dintre ei constatând pe bună dreptate că, insecticidele altora atacă mult mai grav sănătatea oamenilor, comparativ cu otrăvurile lor folosite la prepararea insecticidelor, care sunt – zic ei tot ostentativ −, mult mai „uşoare” pentru om.

Adevărul, însă, este altul, cu totul şi cu totul diferit faţă de cel trâmbiţat de reclamele propagandistice: Orice Produs Chimic este o OTRAVĂ INCONTESTABILĂ pentru absolut orice organism viu şi, chiar dacă efectul ei nu se observă imediat la om, ea atacă totuşi sănătatea consumatorului de fructe şi legume tratate cu insecticide, într-un timp mai mult sau mai puţin îndepărtat, dar suficient de lung pentru a-l face pe consumator să nu-l mai ia în calcul.

Calea Înţelepciunii nu este aşa! Omul reintegrat în Natură ştie că, fructa ce omoară viermele care a muşcat din ea, este OTRĂVITOARE ŞI PENTRU EL, şi o va arunca, nu o va mai consuma. După acelaşi principiu îşi va alege şi ierburile şi frunzele cu care se hrăneşte. Iar pe măsură ce se va convinge de marea importanţă ce o au toate celorlalte vietăţi în propria sa călăuzire de sănătate, el va renunţa comptet la consumul de carne, preţuind încet-încet întreaga Natură, exact aşa cum va începe să-şi preţuiască propria LIBERTATE.

Asta suntem: Fiinţe cu un creier enorm de mare, comparativ cu cel al Fluturelui Monarh, dar cu Instinctul Natural complet ATROFIAT, datorită ruperii noastre totale de Mediul Biologic Natural! Fiinţa umană, care a fost la început la fel de migratoare ca şi Fluturele Monarh, este azi singura fiinţă de pe pământ – poate şi din Univers −, care studiază GENETICA. Oare de ce? Nu cumva chiar pentru că doar nouă, OAMENILOR, ni s-a distrus acest „simţ”? Omul este unica fiinţă care nu se mai poate călăuzi după propriul său bagaj genetic moştenit, deoarece a ajuns să nu şi-l mai poată simţi? Cine i-a distrus OMULUI „primitiv” (iată cât de badjocoritor este numit strămoşul nostru, de oamenii de „ştiinţă”), acest SIMŢ NATURAL ÎNNĂSCUT?  Şi în ce scop? Nu cumva cu scopul de a nu mai beneficia INSTINCTUAL de genetica sa proprie, pentru a ne putea face apoi pe noi – generaţiile sale ulterioare −, „dependenţi” de ei, şi „supuşi”, mâinii care „ne dă de mâncare”?

Numai pentru a descâlci astfel de încâlcituri, n-aş fi crezut că trebuie să mă reîncarnez şi să suport o aşa viaţă de chin pe Terra…

Fluturele Monarh trage o alarmă importantă asupra otrăvurilor grânelor de pe câmp, prin faptul că el nu se mai poate atinge de ele, învăţând că sunt otrăvitoare pentru el, DE-A LUNGUL TIMPULUI, şi introducând alarma ca şi „mesaj” genetic viitorilor săi pui ai generaţiilor viitoare. Însă, la această insectă, ca şi la absolut toate celelalte vietăţi, lucrul acesta poate fi posibil, deoarece pe ele nu le obligă nimenea să-şi piardă timpul cu studiatul filozofiilor dogmelor religioase sau a doctrinelor politice, şi nimenea din societatea umană nu le poate obliga să practice ritualurile acestor idei tâmpite şi oculte,  practicate de preoţii sau de politicienii îmbolnăviţi psihic prin facultăţi cu tot felul de „îndoctrinări”.

Dar, întreb: Dacă aceste grâne, aşa-zise „de mare productivitate”, tratate genetic şi stropite cu ierbicide, SUNT PENTRU EL OTRĂVITOARE, PENTRU NOI, OARE CUM OR FI? Cumva „păstrătoare” de leacuri? Da, dar numai de „leacurile” înveninării treptate şi al morţii doar, cu siguranţă!

Alexandru Tomás-Cervesy Ulth

Anunțuri

Despre alexandrutomascervesy

I am who I was born free to be!
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s