LONDRA


Acest capitol al cărţii l-am numit „Londra”, nu doar pentru că sunt astăzi aici, ci pentru că, trecând prin această metropolă începe să mi se contureze un nou capitol din viaţă pe această Insulă: reîntruparea mea în familie. Capitolul „Madrid”, în ceea ce mă priveşte, pot spune că s-a încheiat… sper. Lumina care-mi atrage acum atenţia este Farul Irlandei: Dublin-ul!

Aşa că, iată-mă − la cei 64 de ani bătuţi pe muchie chiar aici, pe malurile Thamisei −, cutreierând Londra-n lung şi-n lat, de circa o lună de zile. Să nu creadă cineva că-s „bogat”, ba chiar sunt sărac lipit, doar că, eu am învăţat să trăiesc ascultându-mi DESTINUL, nu obligându-l pe el să asculte de mine. Din Tel Aviv, de-acolo, am înţeles că şi oamenii trebuie să-şi trăiască viaţa, într-un mod cât de cât asemănător cu al celorlalte vietăţi, nu în sensul că ar trebui să le „copiem”, ci în sensul lepădării noastre de capricii, dorinţi, cusururi, moravuri, prejudecăţi, filozofii etc. Într-un cuvânt, cred că ar trebui să NE TREZIM LA REALITATE! Să nu ne mai lăsăm prostiţi de şiragul de „filozofii” pe care le desfăşoară dracii acestei lumi în faţa ochilor noştrii, ADEMENINDU-NE… asta, în cazul în care dorim salvarea Planetei şi, implicit, a noastră.

*

 

Stau şi mă-ntreb: Oare de ce-oi fi pierdut eu 12 ani din viaţă prin Spania? Nu şi-au pierdut timpul pe-acolo destui români, unii dintre ei, poate chiar mai mulţi ani decât mine? Trebuia, oare, să fi fost şi eu pe-acolo? Poate că da! Dar asta se va vedea în timp! Dar care „timp”, căci, în mod convenţional, încep să simt, de-acuma, că mai am de trăit din ce în ce mai puţin, din ceea ce mi-a fost dat să cheltui din acest concept fizic newtonian-rectiliniu, sau einsteinian-curbat. În sfârşit! Mai bine părăsesc acest teren al nostalgiilor, căci, dacă persist, presimt că voi degenera în regrete. Mi s-a mai întâmplat! Aşa că, hai mai bine să continui a-mi trăi şi eu „clipa hărăzită”, cum pot şi cât pot, mai din plin. Dar „by the word” – cum zic englezii −, „hazardul”, oare ce-o fi: Nu tot o convenţie? Desigur!… aparţinând altui gen de „gânditori”, dar ai aceleiaşi găşti de „înnobelizaţi”.

Londra, pot zice m-a primit frumos! Ca-n Israel, la neuitatul meu Beit Immanuel (Hostel renumit al Tel Aviv-ului), căci englezii sunt aceiaşi, mereu aceiaşi, ca întotdeauna, indiferent unde există prin această lume Terrestră, în Univers, sau la ei acasă! Dumnezeul Bibliei, adică al acestei lumi, prin Fiii Săi, căci, prin El, nu se poate – deci nu zic prin „aleşii” Săi, că nu-i tot aia, deşi, şi unii, şi alţii, aparţin lumii noastre. Asta nu-i după „dorinţă”, ci tot după „hărăzire”! El, deci, prin Domnii lumii acesteia – căci ei sunt Fiii Lui, în realitate −, au reuşit să ne schimbe, aproape cu totul, doar pe noi, adică pe latinii „vulgari”, botezaţi de Natură cu apă, nu de El, prin cele trei mari fluvii europene, Nistru, Tisa şi Dunărea, iar apoi cu DUH, de Isus − Domnul meu Ales, peste întregul nostru Univers şi peste Munţii mei Carpaţi −, botezaţi, ziceam, de Iisus cu DUH, prin ucenicul Său preaiubit Andrei. Doar pe noi ne-au schimbat, repet, şi pe alte încă câteva popoare europene, la fel de slabe, în sensul blândeţii, desigur. Dacă nu vă vine să credeţi, veniţi la Londra, pentru a vedea cu ochii voştri ce înseamnă Conservatorism – ambiţia unor conducători serioşi, de a nu schimba frumosul specific poporului lor, după mintea oricărui filozof „deştept”, precum Marx, spre exemplu. Darwin, alt „deştept”, în momentele sale de contemplaţie a nimicului, normal, s-a simţit brusc un fel de „mugure” pe creanga sa genealogică, adică a speciei sale specifice, arhicunoscute nouă, sub numele de „maimuţă”.

Nordicii, nu s-au arătat niciodată prea primitori faţă de Fii, preferând să-şi pună coarne reale pe cap, peste cele imaginare, dar foarte uşor presimţibile. În loc să-şi desfacă braţele prieteneşte în faţa lor, aşa cum am făcut noi, i-au împuns mereu. Şi bine au făcut, căci, îndeajuns de bine călăuziţi şi organizaţi, asiatici ăştia, au avut permanent un plan strategic ascuns cu şiretenie în minte, astfel încât azi, iată-i ameninţând întreaga lume cu „banul”, conform spuselor unui frate de-al celor din parlament, cunoscut în lumea interlopă română sub numele de „Gigi Becali”, un venetic „cuman”, după părerea îndoielnicului istoric „sorbonean”, Djuvara, sau „machedon” – după cum vrea să-l considere fiecare: „Ce bă, nu vreţi Noua noastră Ordine Mondială? Treaba voastră dacă o vreţi sau nu, bă! Nouă nu ne pasă de voi, că, dacă nu o veţi de bună voie, noi o să v-o impunem cu forţa, aşa cum am făcut cu fiecare Ordine în parte din trecut, pe care scribii noştri au consemnat-o în istoria voastră, nu într-a noastră. Credeţi că a vrut fiinţa umană „sclavagism”, spre egzemplu? Nu bă-ăăă (!), NOI, STĂPÂNII lumii, am l-am vrut şi aşa a fost! Sau ce, au vrut est-europenii Comunism? Nu bă-ăăă! Sub ochii voştri l-am conceput şi l-am IMPUS CU FORŢA, nu pe ascuns, pentru ca să vedeţi de ce suntem noi în stare să facem cu voi şi, normal, să vă temeţi de noi, plebeilor...” (Becali, alias James P. Wartburg)

Soarele Londrei este superb… toamna, mai ales, comparându-l cu cel al Madridului! (…în alte anotimpuri nu-l ştiu, dar sper că voi avea şansa de a-l simţi!) Nu te arde. Te încălzeşte puţin, atât cât trebuie, dar nu mereu, ci destul de rar, astfel încât, atunci când apare, te face să-l iubeşti din toată inima, aproape obligatoriu. Căldura Soarelui londonez este ca Dragostea Părintească: Doar atunci când n-o mai ai, ţi-o doreşti, regretând după vremurile când era şi nu-i apreciai, nici căldura, nici valoarea

Iar englezii – ce să mai zic? −, sunt deosebiţi! Imediat ce am pătruns printre ei, prin metrouri, trenuri şi autobuze, m-au făcut imediat să-mi dau seama că am uitat să zâmbesc. După doisprezece ani madrileni, iată că mi-am descoperit deja, o primă schimbare a modului de a fi. Fără nici o pricină de laudă −, mărturisesc că, în familie şi între prieteni, eu am trecut, tot timpul, drept un om vesel, constant… cu erupţii rare… cred, violente.

Vesel-vesel, dar nu şi optimist constant! Starea de veselie este un semnal, un „ceva” fizic-necesar de a ne relaxa, pe când optimismul, este un mod principial, deja, de a ne trăi viaţa. Veselia, aşadar, este carnală, menită să ne aburească starea emoţională, cu un fel de „mulţumire de sine” – după mine, căci este asemenea „săţietăţii” trăite la nunţi, botezuri, onomastici, aniversări şi aşa mai departe. Optimismul, dacă ni-l dorim, îl vom simţi ca pe „încărcătură energetică”, căci exact asta şi este. El coboară-n noi din acea Energie Universală, pe care, speculanţii primordiali humanoizi, au numit-o tranşant „Spirit” sau „Duh”, pentru a ne prosti cu filozofiile, în dorinţa lor acerbă de a ne manevra, dar nu oricum, ci prin intermediul lor, al pastorilor, autodeclarându-ni-se „reprezentanţi”. Făcând din „Ea” un „El”, ei au devenit brusc nişte „unşi” ai Lui, iar noi, nişte „păcătoşi”, dar tot ai Lui, pentru că El, zic ei, gândise deja, atunci, la începutul veacurilor, un „plan de salvare” pentru noi, nu pentru ei, deşi pe-atunci, nu existam nici noi şi nici „unşii” Lui!

Ha, mă-ntreb acuma, aşa-n treacăt, făcând o micuţă paranteză: Cine dracu’ l-o fi  uns „porc în fustă şi filahterii”, pe preotul care se culcă cu nevasta altuia, nu DRACU’? Cum mă-ntreb, aşa e! Reclamaţii peste reclamaţii curg şiroaie, în mapa de evenimente anticreştineşti” ale lui Daniel, arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Române, dar cine să aibe timp de aşa ceva: un PREAFERICIT? Ce, degeaba, oare, a fost ales să fie prea-fericit? Nu, claro! Ci pentru a şti să facă din orice act anticreştin”, un act natural”, de iertat. Corb la corb, nu-şi scoate ochii! Ochi văd, inima cere, iar conştiinţele lor cad de acord… d.p.d.v religios. Am încheiat paranteza.

Neinfluenţat de filozofii, optimismul poate, desigur, funcţie de puterea energetică cu care dorim a ne încărca – dar şi prin absenţa sa poate–, să definească în mod real caracterul unei fiinţe umane format de părinţi, respectiv, calitatea celor „şapte ani de-acasă” însuşiţi până la vârsta când suntem obligaţi să mergem la şcoală. Trebuia să zic „eram”, nu „suntem”, întrucât cei şapte ani s-au diminuat azi şi la noi cam la jumătate, copiii de azi ai României fiind obligaţi să meargă la Grădiniţă, ca-n Occident, astfel că, lângă acest caracter primar, încet-încet, dar sigur, îşi face loc în mintea copilului, de la vârsta cea mai fragedă, optimismul fals, alterat de filozofii, mai mult sau mai puţin „spirituale”, sau de speranţa falsă că vor putea ajunge oameni „mari” în viaţă, adică „manipulatori”, în loc de „manipulaţi”. Realitatea, însă, demonstrează clar tuturor că, de la Dumnezeu, în jos, piramidal, toţi suntem manipulaţi, fie că vorbim de Fiii Lui, fie muritorii de rând, adică de „păcătoşi”. Dar, după cum se ştie bine, Fiii Lui, constructorii ăştia nevăzuţi ai societăţilor umane şi a Oridinilor sociale, au şi ei odraslele lor, motiv pentru care „şcoala”, pentru marea majoritate a omenirii, nu se mai dovedeşte a fi altceva decât o practică premeditată mizerabilă şi experimentală, pe fiinţa umană şi pe alte câteva vietăţi „domesticite” – căci acesta este termenul trist al denaturării noastre psihice. Azi, observăm din ce în ce mai des câini care ies la plimbare îmbrăcaţi, de stăpânii lor, în nişte hăinuţe specifice, iar mâine, stăpânii, vor constata că potăile lor, de ruşine, normal, vor refuza să mai iasă dezbrăcate afară! Biblia ne aminteşte… anemic, doar printr-un singur verset, la sfârşitul capitolului 2 al Facerii – Făcături sunt toate, nu „geneze”−, că, la început, bărbatul şi femeia sa, umblau goi şi nu cunoşteau ruşinea. Cineva, înseamnă că le-a vârât-o-n cap, şcolindu-i şi transformându-i, din vietăţi, în oameni „civilizaţi”, la fel, sau asemănător, cum sunt azi bietele patrupede în devenire! Deci, luată la bani mărunţi, şcoala, nu este altceva, decât o perioadă obligatorie din viaţa noastră, menită să ne „modeleze” creierele psihologic, prin intermediul unor profesori, obligaţi a-i „lucra” pe copii la minte, conform unei PROGRAME stabilite de superiorii lor, în schimbul pâinii de toate zilele, astfel încât, practic, copiii mulţimilor lumii vor fi „educaţi” civilizat – adică „dresaţi”, ce mai tura-vura. Abia după anii de „şcolarizare” se poate vedea, la fiecare individ în parte, dacă într-adevăr a devenit „dependent faţă de mâna care dă de mâncare”, adică de salariu, despre care, deasemenea ştim că, la majoritatea oamenilor creşte cu ţârâita, cu doar câţiva zeci de bănuţi la câţiva ani, în vreme ce la unii, la câţiva doar, din fericire, salariile se multiplică imediat cu câte zerouri vor ei. Despre ăştia, mulţimile nu ştiu niciodată clar „de unde vin”! Se trezesc, pur şi simple, cu ei în parlamente, nitam-nisam. Nu ştiu nici „încotro conduc ei treburile”! Ce ştiu multimile bine despre ei, auzim zilnic: Este vorba de „orificiul” acela matern, prin care au ieşit şi prin care sunt trimişi toţi, la grămadă, să se ducă.

Astfel judecând, şi numai aşa, putem întrezări care este practic adevăratul rost al menţinerii sărăciei lucii în rândurile omenirii, căci, atât starea „de sărăcie”, cât şi cea „de bogăţie”, nu sunt caracteristice Vieţii Naturale, ci doar a celei „artificiale”, a „vieţii civilizate”, cum i se zice de fapt greşit, civilizaţia dovedindu-se a fi tot o „facere”, dar nu a Naturii, al cărui „început” este cel specificat cu foarte mare claritate în Biblie şi care nu are absolut nicio legătură cu acel Început, al tuturor începuturilor, către care tânjim reflexiv, căutându-l fiecare dintre noi cu multă stăruinţă, de când ne maturizăm şi până ce închidem ochii definitiv, prin mai toate Vechile Scripturi, deşi El, practic, urlă de necaz din străfundul genei noastre, că nu mai vrem să-l băgăm în seamă, imediat ce începe să ne placă apa ruginită venindu-ne pe teavă, când vor, şi cum vor, cei pe care-i alegem doar pentru a avea pe cine să-njurăm de mame şi de origini.

Nefiind, deci, de Natură Energetică, cele două stări, mai sunt numite şi stări „materiale”, dar tot în mod greşit şi doar de către cei care şi-au adoptat biblic, prin forţă, numele de „dumnezei”, în realitate doar nişte jeguri de oameni „politici”, total nepreocupaţi de realitatea înconjurătoare, de Natură, ci doar de propriile lor interese materiale, chiar ei fiind aceia care, prin finanţări fabuloase, şi-au dorit dintotdeauna a stăpâni până chiar şi peste Ea. Dacă i-ar fi preocupat, ar fi înţeles, dacă nu chiar toţi, măcar o parte din ei, că, în Natură, nu există practic materie „nulă” din punct de vedere energetic, Tabelul Periodic al Elementelor, întocmit de Mendeleev, fiind doar rezultatul unor experienţe de laborator. În mod separat, aşa cum sunt ele înscrise în Tabel, elementele nu pot exista! Doar condiţiile acelea specifice, create de oamenii „de ştiinţă”, distrug Energia care le leagă în materie, adică valenţele. Totuşi nici chiar o astfel de rupere nu poate fi permanentă, ci doar pentru o anumită perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă, funcţie de cât durează practic re-energizarea elementelor moarte, după care va urma re-integrarea în materia, nicidecum alta, ci aceiaşi.

Raportat la Istoria consemnată de Biblie, la cele două stări, despre care vorbim, mai putem observa că, de la Noe încoace, ele, de fapt, induc în om acelaşi caracter dualist, specific doar Dumnezeului care le-a creat, practic, spre a fi destinate doar „păcătosului” biped, urmând a ne aştepta să vedem şi patrupedele ruşinându-se-n viitor. Categoria de oameni, ce beneficiază din plin de blestemul patern noahian, sunt cei stabiliţi a fi mai blânzi din fire, dar şi mai precauţi, lângă care mai putem ataşa, dacă dorim şi fără a greşi deloc, mascotele, nevinovatele vietăţi care, tot din fire, sunt la fel de asemănătoare, atât în ceeace înseamnă „blândeţea”, cât şi în ceeace înseamnă „slăbiciunea fizică”. Pentru a se înţelege clar la ce mă refer, propun chiar acum recitirera primelor două versete ale Noului Legământ încheiat de Dumnezeu cu Noe, după Potop. (Vezi cap. 9: 1-2, chiar şi 3, pentru cine vrea)

Întrucât inducerea forţată în mintea unei vietăţi (oricare, nu neapărat umane), a stării de „dependenţă faţă de mâna care dă de mâncare”, nu este prcticată de absolut toţi oamenii, ci doar de o minoritate, putem deduce cu claritate că ea este proprie doar celor „răi la suflet din fire” − cum bine se zice −, la mintea cărora nu poate prinde nici măcar arhaica „blândeţe”, specifică doar preoţilor care păstoresc din dragoste şi predică din Scripturile sfinte întru schimbarea în bine a caracterului enoriaşilor săi. Cât despre trântori, despre cei care s-au făcut preoţi doar pentru a trăi „de pe urma Cuvântului” − cum zicea şi Pavel −, dar nu oricum, ci de la bine în sus, ştim că ei au existat încă de la începutul Erei Religioase, conform celor scrise-n Biblie, şi cred că vor continua să existe până-n vecii vecilor. Fără greş, ei întăresc argumentul cel mai doveditor al inexistenţei Dumnezeului-făcătură, adică dogmatic. DUALISMUL Său, meşterit de doctrinologi, este filozofia care, odată crezută, anulează principiul logici reale − compararea oricăror necunoscute aflate, cu realitatea înconjurătoare, indiferent de gura care le pronunţă −, înlocuindu-l cu principiul „logicii” imaginare – crede şi nu cerceta!… Dualismul, respectiv alternanţa continuă a judecăţii noastre între „bine şi rău”, nu poate nicicum să încapă în perimetrul Logicii; dar situaţia este şi mai gravă, observând că acestă infectă filozofie a reuşit să pună stăpânire pe 99,999% din totalul întregii omeniri, în doar cei circa 70.000 de ani, de când se crede că dogma şi-a făcut biblic apariţia, pentru a-i face pe oameni să creadă în existenţa Dumnezeului dualist oricum, indiferent de metodele folosite, fie prin folosirea forţei fizice, fie prin folosirea forţei carismatice, care este de natură psihică şi proprie fiecărei persoane, ca şi „intensitate”, funcţie de subiect, împrejurări şi interes, indiferent dacă acesta este doar subiectiv, material, sau amândouă la un loc.

Obiceiul de a captura o vietate, oricare, este practic foarte strâns legat comerţul pe care-l practică azi, destul de bine mascat, acelaşi tip de indivizi, înşelători, fără milă şi răi la suflet, care au capturat-o de fapt şi o ţin legată, fie fizic, ca-n Sclavagism, oamenii, fie doar psihic, aşa cum îi leagă şi religiile pe cei slabi din fire, adica la cerbice, înslăbănogiţi special de preoţinea slujitoare dogmei şi interesului personal, nicidecum semenilor lor.

Asta s-a întâmplat şi cu strămoşii noştri DACI! Cei care ne-au cotropit Părinţii, la începutul secolului întâi al Erei Noastre, n-au fost practic locuitorii Romei Antice, după cum nici cei din anul 1945 n-au fost ruşii, locuitorii bastinasi ai Rusiei, cum mincinos au scris „istoricii”, ci coordonatorii Organizaţiei Internaţionale a Evreilor Comunişti, care doar s-au folosit de Armata Rusă, pentru ca ei să poată să rămână „nevăzuţi”. Migratorii, deci, cei care s-au infiltrat în Senatulul Romei, au fost nevăzuţii şi adevăraţii creatori ai Imperiului Roman, precum şi adevăraţii vinovaţi pentru toate crimele săvârşite de Lumea Creştină, creată şi condusă de ei, căci acest imperiu n-a fost declarat chiar degeaba „sfânt”, ci prin chiar faptul că a fost „sfinţit” după modelul lui Moise, cu râuri de sânge nevinovat, animal şi uman la un loc, vărsat în numele aceluiaşi Dumnezeu, dar sub călăuza altei dogme religioase, pe care tot ei au impus-o cu forţa ca şi Religie de Stat obligatorie întregului imperiu. Lucrarea aceasta a lor, seamănă perfect, ca două picături de apă, şi cu lucrarea creierului mozaic, făcută în Poporul Evreu, dar şi cu cea a creierului hitlerist sau comunist, făcută pe rand în toate Popoarele Est-Europene, căci, chiar dacă conţinutul unor picături compárate, diferă compoziţional, oamenii nu le pot deosebi după formă, ci după efect. Însă, „efectul”, ştim cu toţii că se simte doar după scurgerera unor mai mulţi ani.

De ce fac o astfel de comparaţie? Pentru că şi Moise a omorât circa trei mii de israeliţi nevinovaţi, în doar câteva ore, prin spadele Leviţilor şi în numele aceluiasi Dumnezeu biblic, adica al lui, cruţând, însă, pe cel cu-adevărat vinovat, pe Aaron, pentru că era fratele său de sânge. Aceştia doi, lucrând mână-n mână, unul zicând că face legătura cu Dumnezeu, iar altul infiltrat în mijlocul poporului, au impus evreilor o Nouă Religie cu forţa, căci, aşa degeaba, nici n-ar fi avut cum să fie numită „mozaică”.

Lucrând mână-n mână cu cei care ne-au trădat, adică cu migratorii infiltraţi în mijlocul poporului nostru DAC − căci aceştia sunt, până la urmă, adevăraţii vânzători de popoare −, creatorii din umbră ai Imperiului Roman, au putut transforma DACIA noastră în „Romania”, dar nu chiar atunci, prin forţa armelor, căci aceasta s-a dovedit insuficientă  − ei, cu ajutorul Armatei Romane reuşind să ocupe doar partea de sud a DACIEI −, ci prin intermediul preoţilor trădători, pe de o parte, care în loc să propovădiuască din Istoria DACIEI, cu adevărat sfântă DACILOR, au început să propovăduiască din Biblie, care este într-adevăr Sfântă, dar numai Poporului Evreu, nicidecum şi tuturor celorlalte popoare de pe pământ. Pe de altă parte, ei s-au mai folosit şi de o altă clasă de trădători, cum sunt „istoricii” şi „profesorii” mincinoşi, care au început imediat, unii să creeze, iar alţii să predea generaţiilor tinere, ideea că DACII sunt „fraţi de limbă latină cu italicii şi ibericii”, o minciună grosolană, generarea limbilor noi, fiind tot o divizare a omenirii, generată expres de către cei care i-au pus pe oameni să construiască un turn, prin care să se poată atinge Cerul. Hai, va rog frumos, mai lasati-ma sa mai fac o micuta paranteza: Oare cine doreşte din totdeauna să cucerească alte planete de pe Cer, oamenii de rând, sau finanţatorii din umbră ai unor astfel de programe?

În final, cucerirea întregii noastre DACII strămoşeşti, s-a pùtut realiza abia la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când, la masa aşa-zisei „păcii” de la Ialta, încăpăţânatul nostru popor, în păstrarea limbii noastre străbune şi a datinilor strămoşeşti, a fost vândut creierului comunist, coordonatorului din umbră a Organizaţiei Internaţionale a Evreilor Comunişti, special pregătiţi să răstoarne orice democraţie, nu doar a ţărilor pe care le-au călcat în picioare folosindu-se de cismele ruseşti, ci a tuturor democraţiilor existente la acea vreme, dar, pentru că aşa ceva nu li s-a permis atunci, au fost obligaţi să se mulţumească doar cu ţările popoarelor date de Churchil şi Rozenwelt drept cobai, intru experimentarea doctrinei Sale criminal-diavolească. După cu se cunoaşte, pe români li s-a permis să-si experimenteze prostia, cu o intensitate procentuală de 90%, timp de 45 de ani. Bun şi-aşa – ce să mai zicem, în comparaţie cu Poporul Rus, care la suportat dublu, şi ca număr de ani, şi ca intensitate, până în 1990, când ni s-a permis tuturora să avem iar acces la LIBERTATE.

Şi uite-aşa, STĂPÂNII Lumii, adică semiţii – căci până la ei am vrut s-ajung −, de la beţivanul lor tată, fac ca unii dintre noi să ne naştem SCLAVI, adică „ha’am-eţi” blestemaţi din chiar pântecele mamelor noastre (exact cum şi Antiochienii i-au numit pe primii creştini „ha’am-mişeii”), iar alţii, TOLERAŢI, respectiv „ya’afeţi”. Conform judecăţii cu-adevărat blestematului Noe – prin însăşi faptul că era un beţivan notoriu –, nu este vinovat cel care s-a-mbătat ca porcul şi s-a culcat în pielea goală, ci propriul său fiu, care poate c-o fi intrat în cortul lui, din cauza uei simple îngrijorări, pentru că nu-l mai vedea ieşind afară şi probabil că-l bănuia deja mort, din cauza băuturrii turnată-n el cu nemiluita. Acestea sunt ADEVĂRURI, pe care Biblia nu le ocoleşte, ci le-a lăsat scrise clar, negru pe alb, spre aducere aminte, dar, cine să le predice oamenilor: preoţii? Aştia, după funcţiile ce le ocupă, sunt adevăraţii mincinoşi, începând de la cel mic, care slujeşte Dumnezeului biblic într-o micuţă bisericuţă, şi până la cel mai mare, care, încoronat, slujeşte aceluiaşi Dumnezeu la Roma, coordonând întreaga Biserică Catolică, din Vatican, sau până la încoronaţii Bisericilor Ortodoxe, pentru că aici MARII HOŢI n-au putut cădea la pace şi, din această cauză, sunt mai mulţi. Rar putem vedea, printre aceste hahalere, câte un preot ca Arsenie Boca, ca Bartolomeu Anania sau ca Richard Wurmbrand, foarte rar chiar, căci, atunci când îşi ei isi fac auzite principiile, sunt azvârliţi imediat în puşcării, pentru că refuză sa execute ordine „mozaiceşti”, cum ar fi, spre exemplu, acela de a face popoarelor pe care le păstoresc „viţei din aur”, adică idoli, aşa cum a făcut Aaron.

Peste tot, pe unde am fost târât de soartă, am întâlnit mai mulţi oameni de toată isprava decât hahalere îmbrăcate-n blănuri de oaie! Spun asta pentru a nu crede cineva că aceştia sunt doar în Anglia. Nu-nu-nu: Aceştia sunt peste tot, exact aşa cum am ajuns şi noi „românii” (de la Traian încoace), să fim răspândiţi astăzi prin întreaga lume! Eu am avut acest har de a-i întâlni pe unde mi-a fost dat să umblu.

Fără voia noastră, prin natura schimbărilor sociale trecute, prin care am fost obligaţi să trecem de-a lungul existenţei, am ajuns să fim diferiţi, unii dintre noi dovedindu-se a fi de-a dreptul parşivi – aş putea spune −, căci suntem singurele vietăţi de pe pământ capabile să ne exprimăm un gând şi să gândim în ascuns la altceva diferit de ceeace spunem, în acelaşi timp. Alţii, însă, destui de mulţi, au avut ambiţia de a rămâne OAMENI, în sensul adevărat al cuvântului, indiferent de Ordinile mai mult sau mai puţin Mondiale pe care le-au trăit. După ani mulţi de cercetări şi de cugetare, am ajuns la capacitatea de a înţelege că, în regnul nostru uman, cândva, s-a produs o deviere de la normal, de natură psihică, evident, care cred că ne-a afectat grav starea lăuntrică, sau „genetică” − mult mai clar spus. Această deviaţie, fiind de natură psihică, în modul cel mai sigur, este şi normal că a putut devia către parşivitate gândirea multora dintrte noi. Ei bine, cugetând asupra acestei enorme nenorociri, am putut constata că „arma” prin care s-a putut realiza această mutaţie, a fost PRIVAREA DE LIBERTATE! Nu numai fiinţa umană, ci absolut orice vietate ajunge să gândească cu „parşivitate”, atunci când se simte capturată şi ajunge să depindă de „mâna” care-i dă ceva de mâncare, din când în când, într-atât încât să-şi ducă viaţa după o zi pe alta. Doar aşa – căci altfel ar fi imposibil −, cel care capturează, poate ajunge „stăpân”, iar cel capturat „sclav”. Mascotele noastre cred că ne-ar putea fi cel mai bun exemplu: Deşi s-au scurs multe mii de ani de când omul a capturat şi domesticit lupul, spre exemplu, transformându-l în „câine de casă”, lanţul, iata ca se mai dovedeşte a mai fi încă şi azi necesar!… Lucrul acesta cred că este cunoscut şi de semiţi, aşa cum cred că a fost cunoscut şi de egipteni, pe vremea când au fost popor „ales”, de aceiaşi draci care conduc lumea din umbră.

Într-un joc, numai greşala poate schimba soarta celor care joacă!

Să nu credă cineva că m-am concentrat prosteşte asupra acestui subiect, ca şi cum n-aş fi avut altceva mai bun de făcut. Cauza, a fost numele unei străzi „Darwin”, pe lângă care trebuie să trec vrând-nevrând, de fiecare dată când mă duc de aici, de unde locuiesc vremelnic, la Restup London Hostel, până la LIDL, unde găsesc fructe ieftine. Darwin, nu-i nimeni altul decât unul dintre învăţătorii celor care se cred „superiori” ca şi „rasă”. Sunt, poate – unii dintre ei −, cei mai bogaţi dintre toţi bogaţii lumii, poate şi cei mai educaţi dintre cei mai educaţi oameni, dar, în esenţă, ei tot PROŞTI se dovedesc a fi, căci nu şi-au putut da seama nici până azi că, orice rău de pe pământ, începând de la banala contradicţie dogmatic-religioasă sau doctrinar-politică şi până la distrugerea Echilibrului Natural Biologic, îşi are originea în extravaganţa poftelor lor.

Orice exemplu grăieşte vehement asta, oricât de banal ar fi. Iată unul: Miliardarul vrea să conducă o maşină de 6000 de centimetri cubi. Înţelege el oare că banul a creat şi în mintea săracilor aceeasi dorinţă, datorinţa sa? Nu! Sau, poate nu-l interesează. În goana lui nebună după bani, el se va bucura de faptul că i-a putut corupe pe săraci, făcându-i să-şi rupă de la gură, pentru a putea conduce şi ei, ca şi el, tot o adunătură de fiare… Dar, prostia lui din cap, nu-i chiar asta, ci faptul că, respirând un aer filtrat şi aclimatizat, trecut practic prin nişte hârtii, fie răcit, fie încălzit cu ajutorul freonului, el crede că respiră aer „curat”, nu poluat, de miliardelele sale motoare , ca şi cum întreaga Atmosferă Terestră suprapoluată, n-ar include şi porţiunea de sub orificiile nasului său. Iată PROSTIE!!!

Alexandru Tomás-Cervesy Ulth’

***

Anunțuri

Despre alexandrutomascervesy

I am who I was born free to be!
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.