Iisus, Fiul OMULUI!


 

Religiile, chiar dacă diferă în conţinut, absolut toate ne învaţă unul şi acelaşi lucru, prin preoţi, care se mai numesc şi „învăţători”: Să fim supuşi şi să ne închinăm cu tot sufletul, cu toată puterea şi cu tot cugetul (cu toată fiinţa noastră), unui Dumnezeu Unic, pe care Moise, autorul Torei, precum şi autorii celorlalte cărţi ale Bibliei, Îl supranumesc „Creator” şi totodată „Dumnezeul lui Israel”.

Iisus, însă, i-a învaţat pe oameni să nu se închine TATĂLUI Ceresc prin Temple, ci să intre în odăiţa lor, să încuie uşa după dânşii şi să se roage Lui în ascuns, „iar TATĂL, care îi vede din ascuns, îi va auzi şi le va răspunde din ascuns.”

Oare cine ne învaţă de bine şi cine ne învaţă de rău: Preoţii sau Iisus?

Chiar dacă Evangheliile, scrise de ucenicii autentici ai lui Iisus, au fost modificate, pentru a fi cât mai asemănătoare cu Vechiul Testament şi pentru a servi unei noi religii, adică Religiei Creştine, ADEVĂRUL, iată că nu a putut fi distrus în totalitate de Preoţii adunaţi la Niceea 325 de ani mai târziu, ci doar „ascuns” printre litere şi cuvinte.

Un astfel de exemplu găsim şi în Evanghelia scrisă de Ioan, care, la cap. 8, versetele 23-27, descrie una dintre discuţiile purtate de Iisus cu iudeii trimişi special de marii preoţi, ca să-L ispitească, să-L prindă cu vorba şi să-L poată osândi:

Voi, sunteţi de jos – le-a zis El -, Eu sunt de sus. Voi sunteţi din lumea asta, Eu nu sunt din lumea asta.

„Cine eşti tu?, L-au întrebat ei.

Ceea ce de la început v-am spus că sunt.” (adică FIUL OMULUI, nu „Fiul lui Dumnezeu”, cum au modificat pe alocuri preoţii de la Niceea, pentru ca oamenii să confunde ceeace este REAL cu ceea ce vine din imaginaţie). Am multe de zis despre voi şi multe de osândit în voi, dar Cel ce M-a trimis este ADEVARAT (nu închipuit), şi Eu ceea ce am auzit de la El, aceea spun lumii.

Ei, însă, nu au înţeles că El le vorbea despre TATĂL.”, spune evanghelistul Ioan, nicidecum despre Dumnezeu.

Exact de această confuzie au profitat, profită şi vor profita şi în viitor preoţii, atâta timp cât pe pământ vor exista creduli. De la TATĂL ceresc, vine sămânţa de OM, iar de la Elohim, God, Gott, Bog, Dios, Allah etc., vine credinţa mozaică, creştină şi mahomedană. Evangheliştii au scris că Iisus nu le vorbea oamenilor din ceea ce a citit în Cărţi, ci din ceea ce a auzit direct de la TATĂL Său ceresc, adică de la TATĂL tuturor taţilor de pe pământ, din care ne tragem şi noi, toţi oamenii, exact cum se trag toate vietăţile existente dintr-o sămânţă a lor, specifică fiecărei specii în parte.

Noi, însă, vorbitorii de limbă latină, specifică zonei Munţilor CARPAŢI, ar trebui să ţinem cont de credinţa care ne vine din moşi-strămoşi, adică de la cei din care se trag DACII, prin care moştenim denumirea de „Dumnezeu”, atribuită Divinităţii create de dogmatologi, care, ca şi Numele lui Iisus, în limba noastră, este un cuvânt compus: „Dum-ne-zeu”, ceeace în latină înseamnă „Totuşi-ne-zeu”, o negaţie clară referitoare la existenţa vreunei divinităţi (respectiv a zeilor sau a Zeului zeilor), adică exact ceeace a lăsat scris şi ucenicul Ioan, despre ceea ce Iisus încerca să le explice iudeilor, privind diferenţa dintre un TATĂ real şi un Dumnezeu dogmatic, pe care dogma ni-l înfăţişează tot ca „tată”, dar nu pentru ni se trage sămânţa de la El, ci pentru că ne-ar fi suflat în nări suflare de viaţă. Aşa cum circulă întrebarea referitoare la găină şi la ou, referitor la oameni, circulă ideea că prima pereche de oameni nu ar fi putut avea buric. S-au făcut şi filme, după imaginaţia de nestăvilit a regizorilor.

Cel mai bine ar fi să nu credem în nimic, din ceea ce născoceşte imaginaţia unor oameni, ci să ne sprijinim logica şi credinţa numai pe Realitate, adică numai pe ceeace vedem cu ochii noştri şi pe ce auzim cu propriile noastre urechi.

 

Săptămâna trecută, fiecare dintre noi am celebrat cum am vrut Paştele: Unii dintre noi amintindu-şi că trebuie să mănânce o friptură de miel făcută la grătar şi să bea o bere sau mai multe cu prietenii la iarbă verde, alţii să mănânce friptura de miel aşa cum le-a lăsat Moise scris în Tora, îmbrăcaţi şi gata de plecare, amintindu-şi astfel cum au făcut străbunii lor înainte de a trece Marea Roşie spre Ţara Promisă, iar noi, creştinii, amintindu-ne cum preoţimea acelor vremuri s-au dus cu bâte şi ciomege să-L prindă pe Iisus, ca pe un tâlhar, deşi El nu a tâlhărit pe nimeni, amintindu-ne cum L-au judecat, L-au condamnat de blasfemie la adresa Divinităţii lor dogmatice, condamnându-L pe nedrept la moarte pe cruce de lemn, deşi ucenicii au scris clar că ei, de fapt, erau cei care nu înţelegeau, sau doar se prefăceau că nu înţeleg, ceea ce le spunea El despre Sine însuşi că este, Fiul OMULUI, Fiul unui TATĂ Ceresc, nu al unui Dumnezeu născocit de dogmatologi, de cei care crează dogme şi impun oamenilor Noi Ordini Mondiale. De fapt şi Numele Său, chiar asta vrea să ne transmită: „Iisus”, care în limba noastră este tot un cuvânt compus, care exprimă exact ceea ce s-a întâmplat atunci: „Îi-sus”, cum zic ardelenii, sau „Ii-sus”, cum zic moldovenii, ceea ce înseamnă „este sus”!!!

 

Istoria Omenirii aminteşte că atât Mozaicismul, cât şi Creştinismul şi Mahomedanismul, sunt pline de sânge nevinovat, Arsenie Boca fiind un exemplu de OM condamnat pe nedrept, ca şi Iisus, tot de preoţime, Arhiepiscopul României, Iustinian Marina, făcând cu el exact ce Ana şi Caiafa au făcut cu Iisus. În zilele noastre, un alt mare preot ordinar, Daniel, nu s-a sfiit să scrie pe icoanele cu Arsenie Boca „Votaţi Ponta”, adică pe comunişti. Ţinând cont că o astfel de faptă urâtă nu a pustiit dintr-odată toate bisericile ortodoxe, putem deduce cu claritate că oamenilor săraci nu le place ADEVĂRUL, ba chiar le place să fie minţiţi şi înşelaţi.

În concluzie, ca în toţi anii precedenţi, şi acest Paşte a făcut să renască o anumită speranţă în fiecare dintre noi: În unii speranţa că dacă vor mânca şi vor bea până la loc comanda, le va fi mai bine tot anul, în alţii, speranţa că în sfârşit, datorită credincioşiei străbunilor lor, şi-au putut relua în stăpânire ţara, şi în viitor vor putea pune stăpânire peste întreaga lume − de ce nu, dacă tot au un aşa de „puternic” Elohim (!?), iar în noi, creştinii, speranţa că prin moartea şi învierea lui Iisus vom intra în Împărăţia Cerurilor şi, respectiv, în Viaţa Veşnică, adică în ceva imadinar, nicidecum Real.

Iisus nu a scris nimic despre ADEVĂR cu mâna Sa, şi, cum era normal, nici ucenicii n-au făcut aşa ceva, tocmai pentru ca preoţimea să nu poată să-L TĂLMĂCEASCĂ. Ucenicii lui Iisus, au scris DESPRE Iisus şi despre ce s-a întâmplat cu El atunci, iar, începând de la Pavel, numit şi cel de-al 13-lea apostol, preoţimea doar asta au putut tălmăci şi transforma în religie profitoare, toate bisericile fiind numite şi „pauline”, întrucât urmează practic orânduiala lui Pavel, nicidecum pe a lui Iisus, în care absolut toţi pretind că cred, dar numai cu vorba, nu şi cu fapta.

Faptul că unii vor să creadă în ceeace învaţă preoţimea prin şcoli, sprijinindu-şi credinţa pe dogmă, nu pe REALITATE, este treaba lor. Dogmele au fost concepute din interes, atât în sensul bun al cuvântului, după care ne învaţă preoţii cinstiţi, cât şi în sensul rău, din păcate, cum vedem că fac preoţii ordinari, care prin faptele lor chiar, demonstrează că Dumnezeul despre care învaţă ei pe băncile Institutelor Teologice, nu există.

Realitatea este că, Învăţătura lui Iisus, este „scrisa” în firea noastră, adică în INSTINCT, şi, deci, o moştenim prin naştere. Normal ar fi ca noi să credem în ceea ce vedem că există în REALITATE, în firea noastră, ca oameni: Oricât de rău ar fi un copil, un tată adevărat nu-i va cere niciodată să i se închine sau să-i fie supus, ci doar să-i fie ASCULTĂTOR. Dar, şi dacă nu-i va fi ascultător, un tată adevărat, dacă nu l-a putut corecta nicicum, atunci îi va suporta şi ierta absolut toate relele săvârşite împotriva sa, uneori chiar şi bătăile primite de la propriul său copilaş, iar la sfârşit, tot cu gândul la el va închide ochii pentru totdeauna, înlăcrimat şi îndurerat, regretând profund că acesta nu a vrut să-i ofere bucuria de a-i asculta sfaturile (nicidecum „poruncile”) şi de a-i urma învăţăturile.

Deci, din moment ce în absolut toate scrierile sacre scrie negru pe alb că, pe toţi aceia care nu se supun, nu ascultă şi nu se închină lui Dumnezeu, Dumnezeu însuşi Îi va BLESTEMA, iată, cât de simplu putem înţelege, dacă vrem, că „Satana”, practic, nu există, şi că ADEVĂRATA sursă a răului, a aşa-zisului „blestem”, este chiar dogma!!!

Aceasta este diferenţa dintre un TATĂ ADEVĂRAT şi un „Dumnezeu-tată” imaginat, diferenţa dintre REALITATE şi închipuire, diferenţa dintre ADEVĂR şi minciună.

 

Alexandru Tomas-Cervesy Ulth’

(Londra, 20.04.2017)

Anunțuri

Despre alexandrutomascervesy

I am who I was born tot be!
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s