Eseuri

 

Dacă eu nu voi vorbi, vor vorbi pietrele:

 POPORUL ROMÂN NU ESTE ”NEAM DE TÂRLĂ şi de SLUGI”!

 A scrie, este adesea un lucru jenant, căci ajungi să amesteci între cuvinte, rânduri şi pagini, oameni pe care i-ai putut cunoaşte parţial doar într-un anume moment, şi a căror amintire, în legătură cu atâtea alte circumstanţe, pot crea o imagine diformă în timp. Oamenii care au avut şi o viaţă publică sunt direct răspunzători de faptul că şi-au creat o altă imagine în viaţa lor particulară. Dar cu ce ar fi ei datori a sta zilnic cu înfăţişarea, cu gândul şi cu faptele lor în faţa opiniei publice(?), care ştie întotdeauna aşa de puţin, dar judecă, în schimb, aşa de mult şi aşa de tăios încât este înstare a-şi crea, alături de omul care a fost, altul care va corespunde neştiinţei, invidiei şi răutăţii sale.  Dacă scrii de oamenii trecuţi sau încă vii – şi ce repede şi trist trecem în lumea umbrelor! – poţi atinge lucruri care-i dor, adăugând durere peste durerea dusă de conştiinţa lor, dacă o au şi dacă vor a ţine cont de ea. Dacă atingi lucruri bune din viaţa lor, farmecul lor va dispare deîndată ce vor afla diletanţii carismei despre ele, acei sârguincioşi slujitori ai răului filozofat. Dar ce să spun de aceia de la care-mi vin amintirile cu care le-am trăit. Faţă de oricine te-a ajutat cândva când ai fost în grele încercări, crezi uneori, după primirea ecoului-mesaj al rândurilor scrise, că mai bine ar fi fost să păstrezi cea mai desăvârşită discreţie: acestea sunt lucruri care nu se scot în piaţă, căci nu au preţ material! Dacă te încumeţi totuşi, vei întâlni pe ”cititorul-cumpărător” care, dacă va fi un cârcotaş, va contraargumenta cu replici fade preţul măreţiei − strălucirea amintirilor tale! − căci el nu a avut şansa de a putea pătrunde adâncul simţitor al aceluia care ajută dezinteresat, din altruism, fără să cunoască dinainte pe cel în necaz nici măcar cu o secundă…

 Când dintr-o eroare, unii oameni răi ating poziţii înalte, ei vor deveni peste noapte cei mai ”înţelepţi”, adică ”cei mai…” dintre cei mai valoroşi, în toate domeniile. De asemenea, doar vorbind fără a pune frâu limbii, omul poate ajunge fără a-şi dori poate, în aceeaşi categorie a acelor ”înţelepţi”, aceştia făcând rău semenilor lor. Nicolaiţii, spre exemplu, între primii ”infiltraţi”, cred, în tabăra Ha’amisheilor (a lui Isus Hristos), nu uitau să amintească în predicile lor: ”Orcâte păcate am fi avut noi şi oricâte vom mai face în viitor, nu vom putea depăşi cu acestea, toate la un loc, şi chiar a tuturor ha’amisheilor (creştinilor), Puterea de iertare a Domnului Isus Hristos (Yoshuah Ha’amashiah)!”

Observaţi cu câtă subtilitate, rafinament, şiretenie şi inteligenţă chiar, îndoctrinau pe oameni la a nu se mai controla asupra stării lor privind ce este bine şi ce nu este bine să facă omul în viaţă? Apostolul Luca spune lucruri foarte importante:

Deoarece mulţi s-au încercat să alcătuiască o istorie despre faptele deplin adeverite între noi, aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut (cu ochii lor) de la început şi au fost slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale preaputernice (preaalesule) Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le scriu pe rând, ca să te încredinţezi despre temeinicia învăţăturii pe care ai primit-o (prin viu grai).(după trad. Pfp Daniel, iar ce este pus în paranteză sunt completări personale din alte traduceri, comparate cu Biblia ”King Janes Version”).

Aşa începe Evanghelia Sfântului Luca, care cred că ştim cu toţii, nu a fost iniţial ”slujitor” al ”Cuvântului”, ci medic, oferindu-se voluntar a-l îngriji până la moarte pe Apostolul Pavel.

 Fenomenul ”Isus Hristos” (Yoshuah Ha’amashiah) a zguduit din temelii iudaismul, nu pentru că El şi-a dorit aceasta, căci era şi al Lui, sau că ar fi vrut să evidenţieze neputinţa medicilor acelor vremuri în faţa unor boli grave, ci pentru că El a fost Unul ce putea să aibe pretenţii la Tron, după legile şi tradiţiile Ţării, şi astfel cam încurca treburile ”înţelepţilor” acelor vremuri. Se simte aceasta dar nu se poate citi pe şleau. De ce oare? I-o fi fost frică doctorului Luca să scrie exact? Chiar de la început el ne spune că nu. Apoi slujitorii cuvântului NU au ţintit mai mult către cercetare decât către omiletică, astfel încât nici despre Irod nu au interesul a spune prea multe, dară-mite despre Isus Hristos, ei făcând cu timpul ca Biblia să ajungă o Catre Sfântă mai mult pentru latura sa oarecum fantastică decât pentru realitatea fenomenelor istorice consemnate, veridicitatea acestora constând, nicidecum în faptul că au existat odată şi au fost scrise, ci pentru faptul că s-au repetat continuu de-alungul timpului până în zilele noastre în aproape întreaga lume.

Tot aşa cum vedem că se întâmplă azi la noi în Ţară, înţelegem, dacă citim cu luciditate, cum o mână de ”înţelepţi” au catadixit să pună peste Israel un rege arab atunci, în deplină înţelegere cu ”fraţii” lor de la Roma, mult mai ”evoluaţi” (citiţi, erudiţi, influenţi), …ziceţi-le cum vreţi, căci în realitate nu străluceau deloc în privinţa vreunei calităţi umane, ci doar a răutăţii. Dovadă stă dezastrul ce s-a abătut peste Ţara Sfântă culminând cu incendierea Templului, la circa 70 de ani numai, de la răstignirea Aceluia care lăcrimând a strigat spre ei: ”Ierusalime, Ierusalime (…), de câte ori am vrut să te strâng, cum îşi strânge cloşca puii sub aripi…” (după trad. Pfp Daniel).

Am ”punctat” această durere a lui Isus, vis-a-vis aceeaşi durerea asemănătoare, suferită de mulţi mari români, de la domnitori până la erudiţii literaţi ai noştri.

Mai întâi de toate, bazându-mă doar pe ce este scris, putem distinge cu uşurinţă că din Şcoala lui Isus, nu au ieşit aşa, …nişte credincioşi în Dumnezeu doar, ci nişte adevăraţi Iniţiaţi, capabili şi ei să facă minuni ca El. Ba mai mult, au fost asiguraţi că vor fi capabili să facă altele chiar, şi mai mari!!! Care sunt deci, aceste învăţături? Toate denominaţiunile se căznesc în fel şi chip să le ”dobândească”, punând  acea putere pe seama exorcismelor, iar imaginaţia cineaştrilor îi stârnesc şi mai tare. Şi totuşi, eu cred că şi cu ele în faţă citindu-le, tot nu poate deveni oricine ”fiu sau ”apostol”, aşa că pot sta ascunse în continuare, pe unde or fi…

Aş întreba: Cine n-ar vrea să mute un munte, zicându-i simplu aşa: ”…mută-te în mare(!)”, şi apoi să-l mai şi vadă mutându-se chiar? Oare nu ştim că, unii dintre aceia, asemănători celor la care Isus a văzut această ardoare de a muta munţii (numiţi de Ioan Botezătorul: pui de năpârci!), sunt deja cu ochii pe ”Roşia Montana”, dorind să o mute de mult în visteriile lor? Dacă ar fi aşa uşor de mutat un munte, până acum l-ar fi făcut câmpie! Dar era acolo, între ei, în parlamentul Ţării, …un ”Seneca”, o VOCE PERICULOASĂ, CARE TUNA când vorbea pentru interesul Ţării.  (Numai la cât se scrie pro şi contra despre Poetul Adrian Păunescu, de când a murit desigur, putem înţelege lesne că o îndepărtare brutală a lui (ca aceea a lui Eminescu) ar fi putut isca probleme de proporţii nebănuite şi deci, în comparaţie cu scopul lor, ”înţelepţii” au hotărât să evite…)

Lângă ironie se mai strecoară şi adevăr când zic despre muntele nosru: Cam aşa, cum privesc ”înţelepţii” noştri de azi la Roşia Montana, priveau şi atunci unii ”înţelepţi din Roma (Apostolul Pavel mai mult pentru ei s-a dus la Roma!), la Templul de la Yerusalim care era atunci poleit cu aur. Întâi l-au pus pe arabul Irod rege, de comun acord cu ”fraţii” lor din Israel, şi apoi şi-au început ”lucrările”, …care indiferent de dogmă religioasă sau ideologie politică, aveau, au, şi vor avea mereu acelaşi scop, pentru ei: ÎMBOGĂŢIREA! Indiferent cărei naţii aparţin, tremură aceştia, nu mai au somn pur şi simplu, când văd aur, argint, platină, diamante, euro, dolari, …etc., aşa, …ca beţivanul până nu termină ţuica.

Ce vreau să înţelegeţi, căci aş vrea să nu ne lăsăm furaţi doar de farmecul biblic al minunilor când citim, ci să pătrundem şi înţelepciunea, adevărul adică: analiza aceasta scurtă decoperă un timp istoric, în care a avut loc cu un conflict între două categorii de oameni: patrioţi şi trădători, sau cum mai zicem noi românii, după Biblie, oamnei cu Dumnezeu şi oameni fără, sau cu un alt dumnezeu, definiţi de Sfânta Scriptură. Primii, interesaţi de Ţara lor, pe care şi-o iubeau, numindu-şi-o şi considerându-şi-o SFÂNTĂ, şi ceilalţi, interesaţi de aurul şi celelalte valori materiale ale ei, care pot fi numiţi materialişti fără a greşi, deşi încă nu se născuse mintea ”luminată” a lui Marx, pentru a introduce aceast principiu existenţialist (doar uman!), în discuţii, în dialectică sau în tratate filozofice, care la modul concret sunt nişte contradicţii interminabile, pălăvrăgeală care cheamă sloganic un popor cu ”uniţi-vă”, pentru a-l îndemna apoi la ”dialectică”, adică la contradicţie, la dezbinare deci.

N-o fi vreo invenţie ”opera” sa? Mai întâi, felul lor de a vâna mereu bogăţiile altora, pe orice cale şi sub orice paravan este, dialectic vorbind, o contradicţie, o derogare sau o alunecare de la normele normalului, iar istoric, poftim: priviţii doar de la Isus încoace ”operele” lor şi v-aţi şi convins, …dar filozofia reuşeşte a schimba această nuanţă clar-revelată, în-poleind-o dogmatic, interesant, morganic. Istoria ne spune totuşi că această dialectică socialistă (contradicţie creată special pentru a avea efect în societate şi spre a deveni pan-socială), de la anii 1800 şi până azi, nu a creeat nicăieri pace, ci doar ceeace era şi de aşteptat: conflicte sociale. Mi-l amintesc pe tata zicând, care până a murit a purtat Biblia cu el: ”Ăştia, au dus lumea cu-n covrig şi până la urmă l-au mâncat tot ei!”

Dar să ţinem în continuare aproape de Biblie…

Dacă în Vechiul Testament citim că apărea pe ici-colo câte un prooroc care demasca păcatele oamenilor, în Noul Testament vedem că Isus Hristos a pregătit în circa trei ani şi jumătate o micuţă ”armată” de o sutădouăzeci de Iniţiaţi (Fapte 1:15), de oameni neimaginat de simpli (atenţie!) CARE LASĂ TOT nemaitrebuindu-le nimica deîndată ce sunt părtunşi de această Credinţă, revelată lor de El, fiul unui amărât de tâmplar. Toţi aceştia au dobândit în chip miraculos o putere care se manifesta în diferite feluri, între care o singură formă de manifestare doar (descoperirea în public a gândurilor murdare ascunse) va deranja printre ceilalţi, din cealaltă turmă de oameni, pe acei ”înţelepţi”, conduşi de celălalt dumnezeu, de dumnezeul şi tatăl minciunii. Apoi de la această mână de Iniţiaţi, numărul lor avea să crească miraculos, pornind o apariţie nesfârşită de fiinţe umane trezite la Adevăr. Istoria Creştinismului specifică în paginile sale, că Seneca a făcut în senatul Romei, următoarea afirmaţie: ”Creştinii sunt peste tot! În numai câţiva ani au ajuns până în palatele şi parlamentele voastre.”

Să ţinem cont de faptul că aceşti oameni, numiţi ”creştinii” de la o poreclă din Antiohia, nu au ameninţat niciodată cu moartea pe nimeni, fie credincios în ceva sau ateu convins, în schimb mustrau adânc conştiinţa unora din tabăra cealaltă, făcându-i pe câţiva dintre ei care erau mai zeloşi, să pornească SUB JURĂMÂNT prigoane, căutându-i peste tot pentru a-i omorâ.

Vânătoarea lor a continuat la noi până la Revoluţie, iar în alte ţări mai continuă încă şi azi! Evreica Ana Paucker, spre exemplu, a aflat despre un astfel de om creştin, nicidecum om politic, dar tot evreu (Richard Wurmbrand, pastor lutheran), şi l-a închis 20 (douăzeci) de ani, fiind cu mare greutate salvat de norvegieni din ghearele ”scorniceşti” ale lui Ceauşescu, după ce făcuse 14 ani de detenţie, timp în care, imposibil de imaginat(!) cum a fost bătut şi obligat chiar, împreună cu toţi preoţii şi pastorii creştini din puşcărie, ale tuturor denominaţiunilor existente la noi în Ţară, până şi la a se împărtăşi la Cina Domnului Isus (numită şi ”cea de taină”!) cu fecalele şi urina acestor criminali, slugi credincioase ale totalitarismului comunist…

La vârsta de 19 ani, cunoscându-l pe Moshé Hess, Marx îşi schimbă atitudinea socială, pentru că a dat – de ce? – de bani! Trece de la scrierea poemelor creştineşti la cele pur sataniste, lovind în credincioşii ambelor tabere, de evrei şi de creştini, şi aşa se va apuca şi de ”filozofie”. De ce neapărat de filozofie? Pentru a încurca lucrurile cât mai bine! Nu oricine poate gândi exact cum se pot încurca lucrurile, ba îţi trebuie şi ceva cultură chiar. Trebuie să fii expert! În fond, ce este dogma religioasă? O învăţătură care susţine că te poate reconecta cu divinitatea! Adică, o ştiinţă înţeleaptă, o fileo-sofia! (Se poate învăţa, dar până la practică, adică până la a se pune oricine vrea în contact real cu Divinitatea, mai are multă cale de mers şi multă pâine de mâncat…)

Tare ”intersantă” o fi lucrarea de diplomă a lui Marx, de Manifestul său Comunist nici nu mai zic ce ”interesant” o fi, căci iată, mai cu binişorul, mai cu forţa, a sucit mintea la aproape un sfert din populaţia globului! Dar eu, ca şi mulţi alţii, de când am avut un caz grav în familie − la noi, îmbolnăvirea unui nepoţel −, după ce m-am cheltuit bine şi degeaba pe la doctorii juraţi hipocratic, m-am văzut obligat a bate la uşa ”nesuferitei” Reviste Flacăra, iar apoi a mă pune şi în faţa Omului Valeriu Popa, pentru a-mi schimba viziunea despre Viaţă şi Adevăr, lăsând de-oparte ”filozofiile”, căci ”cutreierarea” meleagurile lor, nu-i mai mult decât pierdere de timp pentru un om onest, nu şi pentru ei, ”înţelepţii”, deoarece omul onest se concentrează pe ducerea unei existenţe oneste, în timp ce ei se concentrează pe ducerea unei vieţi extravagante, cu lux maxim şi avariţie nemăsurată de bunul simţ.

Pe de altă parte însă, nimenea nu-poate-explica(!), cum se face(?), că o minte de om ”necredincioasă” ca a biblicului Toma, spre exemplu, nu  va apuca să închidă ochii (atenţie!) până ce nu va fi conştientizat la modul CONCRET, că Acel Creator care nu se vede, nu se aude şi nu se simte, EXISTĂ totuşi la modul cel mai real, nicidecum ca acolo unde unii oameni creează psihoze!

Cu toată ”grija” oamenilor de ”bine” de a se pierde preţioasele învăţături ale lui Isus Hristos, noi trebuie să fim FERICIŢI, la propriu, căci Tracia şi Sciţia, (zona Ţării noastre) nu a fost exclusă din planul DUMNEZEIESC, noi ştiind asta, dacă nu din cititul atent al Bibliei, măcar de fiecare dată când trecem o cale ferată şi dăm cu ochii de acel semn în formă de ”X” (atenţie: trecere la livel, peste calea ferată!), care se numeşte CRUCEA SFÂNTULUI ANDREI! În fiecare om serios, cinstit în inima lui (nu din aceia care vor să şi trăiască bine de pe urma Cuvântului), există o SĂMÂNŢĂ miraculoasă, care încolţeşte imediat ce întâlneşte un Iniţiat Adevărat. Tot timpul s-a întâmplat pe teritoriul Ţării noastre acest fenomen! S-a întâmplat şi cu mine, dar şi cu spionul bolşevic Richard Wurmbrand care era extrem de preţios ”înţelepţilor” comunişti cu cele 14 (parusprezece) limbi ce le vorbea, dar pe care a ajuns în final să le pună cu un devotament TOTAL în slujba umanităţii, nemainteresându-l dacă va muri dincolo de datini şi pământ strămoşesc, exact ca şi Apostolii. Ce satanist comunist putea să-l bănuiască, pentru a-l omorâ, pe un amărât de cioban, că deţine o aşa forţă Dumnezeiască, care, în codri munţilor, va converti într-o clipă un spion comunist evreu, în devenire DE TEMUT, la creştinism?

Iată cum se nasc titanii Luminii!

Am fost atâta de insistent (căpos) în scoaterea minciunilor, din ”opera” Max, după ce am aflat de acest Moşé Hess, încât am reuşit să disting dogma-religioasă strictă (neiertătoare, numită şi ”ultra”) extrapolată în tratatele sale filozofice. Dar, toţi cei ce am trăit în era comunistă, ştim foarte bine − atâta de bine că nici nu mai putem uita! − felul comuniştilor de a condamna la ani grei de puşcărie pe oricine, de la orice, doar pentru a menţine teroarea în popor, exact aşa cum se proceda şi pe vremea lui Isus Hristos, noi observând, când citim, că existau unii care veneau la El şi-l ascultau ca să îl prindă doar, să prindă o vorbă de la El care, răstălmăcită, să abată asupra Lui condamnarea!!! Aşa cum în Europa ai atâtea legi pe care dacă nu le respecţi poţi primi amenzi sau condamnare, tot aşa, de atunci şi până azi, în Israel, este Legea Şabatului, zi în care dacă azi ai pornit azi motorul maşinii înainte de apusul soarelui, spre exemplu, vei fi amendat, însă atunci puteai fi omorât cu pietre…

La fel de căpos am fost şi după întâlnirea cu Valeriu Popa, încât am cutreierat toate cultele noutestamentare, pentru a le înţelege cauza, căci este intrigant, cum de pot fi atâtea(?) şi încă mai apar(!), existând doar o singură Biblie şi un singur Dumnezeu. Trebuia, căci altfel nu m-aş fi putut linişti! Trebuia să ştiu exact cum să zic: ”Mare Ţi-e minunea Ta, Doamne(!?)”, sau ”Mare ţi-e prostia ta, omule(!?)”. Ei bine să ştiţi că am dezlegat ”misterul” abia anul acesta vizitând tot câteva mănăstiri din Ţară! Iată-l: Singurii credincioşi creştini care închină Imnuri României şi marilor ei Domnitori, sunt doar ORTODOCŞII, în frunte cu preoţi şi călugări de-ai lor!!! Pentru ceilalţi, o fi ruşine sau poate un mare păcat, să cânte ”Jurământ la Putna” în adunările lor, spre exemplu, căci, …de(!), Ştefan a avut mai multe femei(?), dar nu este nici ruşine şi nici păcat să se cânte ode biblicului David, care, …nu a avut decât 365 de femei:

”Dacă Duhul Tău, Doamne, ar fi-n mine,

aş cânta ca şi David!”

…apoi ”aş juca, apoi ”m-aş ruga”, apoi ”aş lupta”, …şi cam atâta, că nu trebuie să cânte creştinul tot ce făcea David, ci doar să-l cânte pe el, în loc să-l cânte pe Ştefan şi pe ceilalţi ca el, care sunt ai săi???!!!  Aşa au fost săracii oameni îndoctrinaţi, aşa cred şi aşa fac, căci Ţara nu cred că şi-o urăsc, ci doar privesc şi ei un picuţ mai ”puţin” la ea, şi la trecutul ei cu doar ”puţin” dezinteres…  Eu, ca şi mulţi alţi români, sunt convins că Moise nu a fost cu nimic mai sfânt decât Zalmoxis, dar el nu este pomenit deloc în adunările noastre creştine. Ce uşor pot fi unii oameni derutaţi, desţeleniţi mental din originea lor, injectându-le simplu ideea de a-şi păstra sfinţii în Har, spre exemplu, adică de a nu-i mai pomeni mereu minimalizându-li-se în timp importanţa lor reală, a acestora, pentru noi ca şi români, şi uitându-i cu timpul, încet-încet, din generaţie în generaţie. Un copil orfan, când se va maturiza la minte, va înţelege că a avut şi el o mamă, ca oricare om, dar, …dacă nimenea nu i-a vorbit despre ea, cât o va putea preţui el???

Mai bine ne-am teme azi de un fenomen ca acesta, decât de faptul că românul îşi ”părăseşte” Ţara, după părerea unora, care ne cataloghează dreptneam de târlă şi de slugi”! (Din nou despre problema identitară, P.u.dr. Gavril Cornutiu, 02.11.2010, Rev. ”SINGUR”)

Ştie cineva cine sunt ”creatorii” acestor culte? Documentaţi-vă: Citiţi-l pe Richard Wurmbrand! Chiar dacă este lutheran. Sau vreţi să treacă vreo mie de ani până se va scrie negru pe alb sau pe internet, …sau nu se va mai scrie de loc, căci…

 Vremurile diferă, fapt pentru care şi oamenii revelaţi de Istorie vor diferi, dar lucrarea şi faptele lor sunt aceleaşi. S-a întors acasă îndumnezeit, legat în totalitate cu Creatorul, peste puterea poporului evreu de a-L înţelege şi peste putinţa ”înţelepţilor” care-i conduceau Ţara, de a-L tolera. (Atunci nu avea cine să-i ajute pe oameni să-L înţeleagă, azi însă există, cât o mai exista(!), oricine putând citi dintr-un ckick lucruri serioase, cum ar fi cazul unui indian perfect sănătos, care nu s-a mai hrănit de 70 de ani!!!) Anii care lipsesc din Evanghelii sunt anii pe care Isus Hristos i-a petrecut în India, iar de acest ţinut suntem legaţi şi noi din Antichitate încă. De Invăţăturile Domnului Isus suntem legaţi însă prin  apostolia Ocrotitorului României: Sfântul Andrei!

…În acei ani grei, trăiţi de poporul român, bine exemplificaţi în multe glume, când oamenii se călcau efectiv în picioare când mai venea la ”ALIMENTARA” carne, brânzeturi, dulciuri, cafea, …etc., au apărut şi creatorii de doctrine, iar oamenii (în disperarea lor!!!) au fost tentaţi să le primească, căci, pe lângă credinţă le mai oferea şi posibilitatea de a putea ieşi din Ţară definitiv, sau măcar posibilitatea de a primi ajutoare în hrană din Occident, lucruri care pentru o familie numeroasă însemna mult.

Dar a mai apărut şi un altfel de Om, numit VALERIU POPA, ”ciudat” ca şi Isus Hristos în felul său de a fi, de a învăţa şi a vorbi cu oamenii, Om care era total dezinteresat de doctrina ce-l stăpânea pe acela care venea la el cu un caz de boală foarte grea, netratabilă. El a început imediat rezolvarea celei mai stringente probleme a oamenilor: SĂNĂTATEA! Lângă disperarea lipsei de hrană, care se acutizase la maxim, se adăuga şi lipsa medicamentelor, dar şi neputinţa medicilor de a trata bolile foarte grave, aşa încât, oamenii sănătoşi se vedeau chinuiţi de lipsurile alimentare, iar cei bolnavi de moartea nemiloasă, cu toţi banii cheltuiţi în mod nejustificat, ca ”şpagă” pe la doctorii hipocratizaţi doar de jurământ, nu şi de dragostea şi respectul ce trebuie să-l aibe faţă de aproape. Erau cumva vremurile din Evanghelii altfel?

Descoperirea, lui Isus Hristos în faţa poporului lui Israel a fost făcută de Ioan Botezătorul, iar dorinţa Sa a fost rezolvarea problemei sănătăţii şi a necunoştinţei, din popor, nicidecum alta politică. Totuşi, oamenii dornici de a face rău, au putut arunca pe El orice, chiar şi unele intenţii de a prelua frâiele Ţării, iar intrarea Lui trimfătoare în Yerusalim a pus capacul la toate. Era din ce în ce mai evident că poporul îl dorea, …chiar pus cu forţa, într-o astfel de funcţie, în locul dinastiei arabe irodiane.

Descoperirea Omului Valeriu Popa în faţa poporului român a fost făcută de Poetul Adrian Păunescu, om de excepţie, nu ca şi Ioan Botezătorul, căci nici poporul român nu este israelit, care tocmai pentru că a fost de excepţie este şi dezbătut şi badjocorit azi atâta, deşi a murit… Omul contrastelor! Minune mare că a scăpat cu viaţă (…se minunează până şi dl Mircea Dinescu!), căci era copilul unui mare ANTI-COMUNIST, care în loc să fie decorat pentru faptele sale militare în cel de-al II-lea Război Mondial, a fost condamnat la 15 ani de puşcărie, pentru că nu a ordonat şi el precum alţii ”întoarcerea armelor”. Acest lucru nu se va spune deocamdată, …vreo 150 de ani poate. Un unchi al meu a fost împuşcat la Odesa, pentru neexecutarea unui astfel de ”ordin”, iar altul a dispărut într-o noapte pentru 11 ani în gulagul siberian! Adrian Păunescu ajunge totuşi în vârf, în ciuda multora, în primul rând datorită inteligenţei sale de excepţie şi a harului său ieşit din comun (compunea poezii sau scria articole tot timpul, chiar şi în timp ce stătea de vorbă cu cineva!). Carisma sa deosebită, don-ul său de lider, a unit repede în jurul său pe majoritatea tinerelor talente ale artei literare contemporane, muzicale şi colegrafice, punând bazele Cenaclului care se va numi obsesiv de edificator pentru ce se dorea a fi: FLACĂRA(!), căci în inima lui îşi dorea o doborâre blândă a comunismului provocată chiar din interior! Munca aceasta titanică, şi idealul său ascuns, l-a atras cu totul, dar îi va şi distruge totul: familia şi sănătatea! În cea mai grea situaţie de boală, în care ajunsese, Poetul va afla de ing. Valeriu Popa, dar nu numai de el, ci de mulţi alţii, între care eu voi aminti doar pe Radu Ilie-Mânecuţă şi pe Nicolae Ionescu-Dâmboviţa. Totuşi, între toţi, soluţia salvatoare 100%, deci şi spirituală, i-a oferit-o inginerul ortodox Valeriu Popa. Acest om era ”ciudat” nu doar prin felul său de a te consulta şi prin diagnosticările 100% perfecte fără a folosi nici un fel de aparat, ci doar simpla privire, rare ori atingerea mâinii bolnavului. În scurt timp acest Om va fi aspru criticat şi admonestat, învinuit de vrăjitorii şi tot felul de astfel de anomalii, de mai marii medicinei, ”înţelepţii” vremii, care pierdeau din ce în ce mai mult încrederea pacienţilor, dar şi ŞPĂGILE!!! Renumitul doctor Arsene, spre exemplu, a încercat chiar să le şi legalizeze, motivând că pe el îl ajută aceste şpăgi la construirea Spitalului, care cred că îi şi poartă numele azi.

Exact aşa cum Isus a fost declarat ”intolerabil” de unii ”înţelepţi” puternici din vremea Sa, aşa a fost declarat şi Valeriu Popa de ”înţelepţii” puternici ai lumii medicale româneşti, căci el vorbea oamenilor despre sănătate, ajutându-i şi învăţându-i să se vindece singuri, mărindu-le, deci, credinţa în forţele lor naturale proprii, date de Dumnezeu fiecărui om fără părtinire, trezind pe oamenii aceştia simpli la Adevăr. Se vindecase însă şi destulă ”nomenclatură” pentru ca să nu se mai poată atinge nimenea de el. Dar de cineva trebuia totuşi să se atingă, pentru a rezolva ”cazul”. Şi aşa au căzut de acord ”înţelepţii” a-l mătrăşi pe Poet…

 În acele vremuri era caz de puşcărie dacă se adunau undeva mai mult de trei persoane, după lăsarea serii, iar Cenaclurile lui Adrian Păunescu adunau mii şi mii de tineri nonconformişti, iar, în plus, Valeriu Popa aduna frecvent în fostul Parc 23 August sute şi sute de bolnavi, sau la Cenacluri, prin Ţară, nu pentru a cânta cu ei desigur, ci pentru a-i trezi la Adevăr şi Credinţă, învăţându-i. (Eu, spre exemplu, ca şi enorm de mulţi alţii, am stat de vorbă cu el şi despre credinţa ortodoxă, nu doar despre boala de care sufeream.) Şi unii şi alţii, şi tinerii şi bolnavii de toate vârstele deci, se descătuşau, se descărcau, se exteriorizau, ceeace pentru regimul acela era un pericol, căci ei catalogau exteriorizarea ca o ieşire din inhibiţie, care la rândul ei însemna a prinde curaj. Şi ce mai putea însemna pentru ei un popor care prinde curaj, care nu mai are frică de ei?

Relitatea, poate fi redată corect, doar prin expunerea acelui sistem ideologic comunist diabolic, de către cei care l-au trăit din plin în zbateri şi răzbateri, înglodaţi în greutăţi şi lipsuri, şi ameninţaţi de boli netratabile de medicina vremii, lucruri care îndreaptă privirea până şi celui mai necredincios om spre Cer, într-o ultimă istanţă, nu prin vărsarea de cuvinte urâte pe nume de PATRIOŢI care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a ajuta şi pe cei neajutaţi de partidul acelei vremi! Majoritatea celor care murdăresc azi numele Ţării noasre sau a marilor noştri Poeţi, au fost fiii celor mai mari criminali (oameni care omorau semeni de-ai lor, dar nevinovaţi, în numele unei ideologii, nicidecum pentru apărarea Ţării noastre, care oricum, nu a fost niciodată şi a lor, înţelegându-se aceasta după felul cum vorbesc despre ea fiii lor, azi!), care s-au bucurat de toată libertatea şi de privilegiile clasei lor politice, până când au fugit în Occident, lagărul capitalist mult ”detestat” de ei înainte de a fugi, bineînţeles! Frumos le-o sta oare acestora?

 …Orice joc aşteaptă greşala! – zicem noi, dar nu este bine zis. Relitatea este că ”orice oportunist caută şi aşteaptă greşala celui care are carismă”, din gelozie. Vedem şi prin capitolul ”Faptele Apostolilor”, oameni care încercau să concureze cu Apostolii la scoaterea dracilor din oameni. Când a găsi-o (greşala), oportunistul acţionează, iese afară din conul său de umbră, iar dacă va reuşi, îşi va impune apoi principiile sale, cu forţa! Acesta este tipul politicianului ”animal”, cu orientări greşite, incapabil în toate privinţele, cu excepţia şireteniei, minciunii şi răutăţii, care îl caracterizează perfect. Iată o imagine reală a preşedinţilor Ţării din ultimii 65 de ani, care nu au făcut nimica bun, ci doar au schimbat denumirea ”cancerului”, precum doctorii. Dar şi Hitler, Lenin sau Stalin, tot în aceiaşi categorie pot fi prinşi.

Sigur că poporul judecă cam aşa: Ce folos că a murit Ceauşescu care ne teroriza, dar care ne dădea măcar de lucru şi primeam apartamente, iar acum ne înfometează un parlament întreg de hoţi în deplină libertate! Poporul nu cunoaşte ordinul comuniştilor lansat odată cu destrămarea Cortinei de Fier: ”Să ne retragem pentru o vreme, dar să facem TOT POSIBILUL ca lumea să ne cheme înapoi!” (Înştiinţare adusă la cunoştinţa românilor prin glasul moldoveanului Vicovan, a cărui familie a fos ”strămutată” de Stalin în Siberia, pentru că tatăl lui era sas. Acest Vicovan a crescut văzându-şi părinţii doar zece zile pe an! Ascultând îndemnul părinţilor, dat în acele doar câteva zile dintr-un an întreg, a învăţat bine şi a ajuns Judecător cu grad de general în KGB, iar azi este dizident în SUA. Dar cine să îl asculte, căci pentru unii el este mai întâi ”bapist”, şi, pentru aceasta, toţi ceilalţi din celelalte culte, trec repede peste ce spune el. Eu nu am putut trece, pentru că este moldovean şi pentru că tatăl lui a trăit pe viu gulagul siberian, ca şi unchiul meu. Acestea sunt lucruri care, dincolo de credinţă, pe mine mă interesează enorm.)

 Şi acum cei care fac poporul român ”neam de târlă şi de slugi”, să citească cu atenţie în continuare:

Spre deosebire de alte popoare care au fost de când se ştiu ele libere, de oamenii care au putut să-şi însuşească câte cetăţenii şi-ar fi dorit până azi,  POPORUL ROMÂN, într-un număr zdrobitor de mare (… de ordinul milioanelor!!!), în numai douăzeci de ani, a dovedit că se poate integra şi respecta orice constituţie şi lege ale oricărei ţări de pe faţa acestui Pământ (n-o fi şi al lui, la urma-urmelor?) care îi permite şi lui a trăi şi munci în sfârşit ca orice OM  NORMAL, nu tot mereu minţit şi înşelat, în timp ce oamenii săi politici sunt încă, tot după douăzeci de ani, cei mai înapoiaţi între semenii lor europeni şi mulţi încă alţii din America Latină şi Africa chiar, dovedind încă aceeaşi nepăsare şi lipsă de patriotism, caracteristici vechiului sistem aservit intereselor internaţionalist-comuniste, nicidecum intereselor noastre de Stat.

Aşa că NU poporul nostru, ci oamenii săi politici au rămas în continuare în aceeaşi TÂRLĂ a SLUGILOR, care servesc intereselor străine Ţării noasre, exact aşa precum târla lui Irod servea Romei, în vremea lui Domnului nostru Isus Hristos!

Gradul de cultură al intelectualului creştin se manifestă, nu în titluri sau ani de studii, ci în felul în care este capabil să vorbească despre limbă, popor şi Ţară – trinitatea naturală în care îl plantează Dumnezeu-Creatorul cu dragoste şi bagajul cu care va pleca într-o zi la El!

Dumnezeu să ne împletească gradul de cultură, fiecăruia, cu un grăunte de muştar măcar de Înţelepciune de sus, de la El. Altfel, ne vom trezi zicând ca Apostolul Pavel: ”Când am vrut să fac un bine, rău trezitu-m-am că am făcut!”

 Alexandru Toma

(https://alexandrutomascervesy.wordpress.com)

 C Ă P Ş U N A R U L

Pe vremea când nu ieşea afară din ţară decât… „ăla şi cu nevastă-sa”, mai toţi românii-şi doreau să se facă „gân-daci”!

…Păi, ce sunt gândacii, nu-s nişte gâze?

…Nu-nu-nu: sunt nişte „daci care gân-desc”!

…Zău? Şi la ce…, mă rog…, gân-desc?

…Păi, gândesc la …cum să se facă „gândaci de Colorado”!

…Eh, acuma oricine se poate duce şi să se facă…, de… Colorado, chiar şi fără bani, participând la „Loteria vizelor”!

…Dar, stai o leacă: de ce să mai baţi drumul până acolo? Uite frate Spania co-lea, la doi paşi de noi, ţară în care poţi ajunge, nu o biată „gâză”, ci un di-ta-mai Căpşunaru’, şi-ncă de renume, dacă nu mondial, cel puţin naţional!

Sunt mândru de titlul de CĂPŞUNAR!

…Dar ce este căpşuna? 

…O biată fructă! Ce-i drept, cam căutată, mai ales de românii cărora le place să-şi câştige banul, lăsându-şi acasă „mândriile şi ambiţiile” anilor de studiu, de dragul copiilor şi a întregii lor familii. Şi uite-aşa: căpşuna aduce bani Capşunarului nostru, Căpşunarul nostru aduce bani familiei sale, familia lui… ”mişcă” comerţul şi deci aduce bani ţării noastre…, ţara-i dă la… parlamentari…, parlamentarii dorm prin băncile parlamentului…

…Nu le-ajunge cât dorm, ca noi, în paturi?…  Stai aşa! Bine-bine, dar până când? 

…Păi…, până la alegeri numai! Ce, nu ajunge?  Să zică „merçi” că respectăm normele democratice făcute de ei, că altfel!!!…

…Eu cred, totuşi, că nu numai culesul căpşunilor ar fi pe placul românilor cinstiţi şi harnici, ci orice cules de fructe, …chiar şi de portocale!

…Şi culesul de flori?

Claro! Uite, dacă nu mă credeţi, anunţaţi, dar nu oricum, ci… prin Ministerul Muncii, că undeva într-o ţară, se solicită braţe de muncă, la culesul de… trandafiri, şi o să vedeţi cum se vor îmbulzi românii pe această sursă de câştig, pentru că, venind prin Ministerul Muncii (noastre!), va fi cotată drept „sigură”. Nu se vor mai gândi ei atunci la „simboluri”…, la partide politice…, că vorba-aia: „Banu’ să iasă!” E drept că vor mai fi şi din aceia mai „vigilenţi”, care se vor întreba: „Bă, da acuma, trandafirii ăştia nu put şi-a „Crin”? Nu-i problemă, că şi-aşa trebuie să purtăm „botniţe” de-alea de „gripă A”! Împuşcăm acuma doi iepuri dintr-un foc: ne vom păzi şi de gripă – că de(!), s-ar zice că asta vine de la „porci” – şi de mirosul ăla otrăvitor…, de… „Crin”.  Judecată simplă, dar şi eficientă…, de CĂPŞUNAR!

…Şi s-au unit Căpşunarii să scape Ţara de veşnicul pericol comunist, despre care am văzut, pe SITE-ul Antenei 1 cu ocazia evenimentelor de la Timişoara, că doar domnul Guşă crede că nu mai există, din cauza „guşii” probabil…  Că noi, Căpşunarii, trăind prin străinătate, departe deci…, de casă, dar şi de mediile de informare din Ţară, „trandafirizate”, iar acum şi „crino-infestate”, nu mai putem fi păcăliţi aşa uşor, chiar dacă şi pe aici sunt trandafiri, pentru că ăştia se mai „înţeapă” , ce-i drept, cu opoziţia, dar cu un Căpşunarul-om de rând, nu are nimica! Şi nici nu se „îmbuchetează” aşa ca la noi, cu-n… „Crin”!…

…Veţi zice: Bine, bă, dar Bernard Madoff, ce-a făcut?

…A făcut, …ce l-a tot învăţat şi pe adrian năstase să facă, pe când erau colegi, în SUA, …la „Finanţe” şi „Bănci”, …la studii „economice” adică.  Numai că ăsta, al nostru, încercând a-şi „adapta” cunoştinţele la „nevoile” Ţării noastre, a „împrumutat” bani până şi de mătuşi-sa Tamara(!)…, pe când Madoff  ăla, doar de la Bănci!… Şi Maria Vlas, alt exemplu de elevă sârguincioasă, tot de la Bănci a „împrumutat”!… Mai vreţi exemple? Vântu, poftim!…  „Afacerişti” nene,  nu Căpşunari…, ca noi!…

…Eh, dar ce treabă mai am eu acuma cu Băncile ăstora? Ia să-i las tot pe ei să se „ocupe”  în continuare de ele, că se făcu târziu deja şi… trebuie să plec la muncă…, la schimbul III…, la cules de căpşunele!…

Aşa-dar vă spun civilizat: „La revedere…, peste cinci ani”! Că de(!), vouă doar, nu v-a plăcut după patru

 Tomás Cervesy

La vremuri noi, …”buchete” noi!…

Am avut ocazia de a vedea destul de multe şi diversificate „buchete” de „flori”, dar, ca ăsta ce ar vrea unii să-l facă acuma în prag de Decembrie, mai rar, …”nene neicusorule”!

Oare ce-or crede liderii ăştia politici ai nu-ştiu-cui, că dacă românul a fost „înţepat” cincisprezece ani de „trandafirii” iliescieni, o să se lase acum şi „otrăvit” de „crinii” antonescieni?

…Şi uite-aşa, adormind cu gândul la sărmana mea Ţară, iată ce mi-a fost dat să visez: Şedinţa de urgenţă a trandafirilor roşii …de mânie!

Imediat ce s-au terminat alegerile din 22.11.2009, Comitetul de conducere al „buchetului” P.S.D. – P.C. s-a adunat într-o şedinţă de urgenţă exraordinară. Forfotă mare între bietele flori cu ochii cârpiţi de nesomn, până la sosirea mult aşteptaţilor lor şefi, „tovii” Trandafir de Onoare ion iliescu şi Trandafir „Economic” româno-madoffist adrian năstase. Bine, să ştiţi că eu nu mai am nimica cu acest apelativ de tristă amintire „tov”, pentru că am lucrat în Israel şi am aflat că înseamnă „bunule”… Ei însă au avut, căci la Revoluţia din Decembrie 1989, i-a cam huiduit lumea, şi de(!), au fost nevoiţi să-l înlocuiască cu „domnule”.

…Dar în sfârşit, iată-i că apar împreună cu reprezentantul lor candidat la preşedenţie, actualul Trandafir Preşedinte al partidului, încă în exerciţiu, tov-ul, …bunul sau domnul (după cum mai vreţi şi dvs. să-i mai ziceţi că tot aia e), mircea geoană. Acesta, a şi fost coleg de liceu în Bucureşti, prin acel cartier pe unde a fost mereu „primăvară” şi …încă mai este şi-acuma, cu „bunul” lor „economist” al partidului.  Toţi trei însă, au fost în mod grijuliu şcoliţi superior, prin străinătate vreau să zic, şi anume: iliescu trandafirizat şi licenţiat în ştiinţe politice în U.R.S.S. la Moscova fiind coleg de clasă cu Mihail Gorbaciov, năstase trandafirizat şi licenţiat în ştiinţe „economice” în Statele Unite ale Americii fiind coleg de „Bancă” cu Bernard Madoff de la care de altfel s-a şi deprins cu „munca”, iar ultimul, tot în America desigur şi tot pe banii noştri dar ca şi tătucul lor, adică tot în ştiinţe politice licenţiat şi trandafirizat.

Preşedintele de Comisie întrunită de Urgenţă se apropie de microfon, privi tăios în sală (nu la Cotroceni că acolo nu prea a fost loc pentru ei în ultimii cinci ani), până ce toţi trandafirii au întrerupt şuşotelile, şi anunţă: Are cuvântul Trandafirul de Onoare al P.S.D.-P.C., domnul tovarăş al nostru ion iliescu:

Eu rămân în continuare un „anti Băsescu”, pentru că a făcut mult rău clasei noastre politice şi încă vrea să mai facă, după cum constataţi şi dvs. acum, pe propriile „petale”. Dau cuvântul expertului nostru „economic”, bunului (ţeparului) adrian năstase:

Eu nu văd nimica îngrijorător în acest Referendum, pentru că se mai poate face încă unul, şi-ncă unul chiar, până când… vor înţelege şi românii că noi, chiar dacă suntem mult mai puţini ca spaniolii, avem probleme mult mai „mari” ca ei, …”economice” mai ales, că la acestea mă pricep eu mai bine, …cum am şi demonstrat de-altfel în cei cincisprezece ani de guvernare, …aşa că din această cauză noi avem un Parlament mai putu… – pardon! Vă rog să mă scuzaţi… – nume-ros, am vrut să zic!Dau cuvântul „mult alesului nostru trandafir” mircea geoană:

Mulţumesc în primul rând celor care m-au votat, dar şi celor care nu m-au votat, pentru că, nici o grijă, în final vor „înţelege” şi ei să mă voteze, …eu nu-mi fac griji de asta!… Şi-acuma permiteţi-ne puţin să ne retragem în şedinţă secretă, nouă, celor care formăm „buchetul” executiv, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru al doilea tur de scrutin.

…Şi s-au retras imediat la o masă rotundă, pentru a se putea privi cu uşurinţă „în petale” unii pe alţii. Începu însă un trandafir, nici una nici două, să se „bage” direct în subiect:

-Domnule Trandafir de Onoare, ce facem acuma, că iată, nu am putut câştiga din primul tur?

-Păi staţi să vedem dacă mai avem fonduri… Ce ziceţi domnule năstase, Trandafirul nostru „Economic”?

-Eu am „înţepat” îndeajuns şi din timp, pentru a nu ne lovi această criză economică, creată de fostul meu coleg de „Bancă” din Statele Unite. De şi-ar fi făcut toţi „treaba” cu mi-am făcut-o eu, la timp… Vreau să spun că Trandafirul Preşedinte, care a candidat din partea noastră la aceste alegeri prezidenţiale, trebuia să se „înfigă” mai bine în contra-candidatul său din această campanie, după cum şi eu m-am „înfipt” şi încă bine de tot, pe vremea acelui simpăticuţ ambasador al Statelor Unite, cu care mai am încă… ”relaţii”.

-Bine, atunci a fost una, acuma alta! Tu te-ai nimerit cu un bun partener de „lucru” cu americanul acela finuţ, pe când eu, cu cine vroiai: cu Băsescu? Asta-i marinar, nu ambasador! E versat şi una-două …te „întoarce”…

-Odată ce-ai fost ales, …taci şi rabzi! Ă-hă, …”câte”-am mai răbdat şi eu…

-Hai, tăceţi acuma cu tătucu, că nu-i timp să vă înţepaţi iar cu vorba: Idei…, fapte vreau! Uite, eu zic să ne mai „diversificăm” puţin…

-Adică? Întrebară toţi în cor.

-Am auzit şoapta „crinului”, că ar dori o coaliţie cu noi! E tot o „floare” ca şi noi: noi înţepăm, el pute…, aşa că…, ne potrivim. Voi ce credeţi?

O doamnă trandafirie şi la faţă, mereu înfiptă-n trei ace, intră, amuzată de ideea mult stimatului şi preaiubitului ei şef, în discuţie:

-Tătucule…, dacă zici matale! Doar cu „ţepele” nu i-am putut termina-n cinşpe ani, dar cu mirosul de „crin” îi spargem într-o noapte… Numai că „floarea” asta liberală, n-are tot pe Ştefan Gheorghiu?

-El nu, dar mă-sa şi tac-su da! Aşa că îi vine şi lui din aceeaşi „tulpină”  …”seva”; Mireasma asta, a lui, nu ştiu de unde i-o veni?…

-A-ha! Dar dacă vine cu tot cu „buchetul” lui de partid, nu

ne rupe cu mirosul şi pe noi?

          -Măi trandafiraşi-copii ce sunteţi: în tot buchetul ăla liberal, numai el singur este „crin”, adică „floare-aleasă” ca noi… Aşa că, dacă celorlalţi nu o să le convină la noi în „buchet”, îi înţepăm şi… gata!

          -Auzi tătucu, dar cu „ciobanu”-n buchet nu ne-ar prinde bine?

          -Ce să facem cu el? Ăsta nu-i ăla cu …treisute de oi! Abia a prins şi el 3-4(%) oiţe…, pe când „crinuleţul” nostru are  un buchet de 20(%) de flori deja.

          Brusc însă, se aud ciocănituri în uşă… Cin’ să fie? Se deschide uşa şi întră Păunescu, care în loc de „bună dimineaţa” începu:

O, Românie mândră!

O, Tară minunată,

de trandafiri tăi

europenizată

şi de cei „economici”

o …leacă „înţepată”:

Dacă ne-alegi şi-acum-n

buchet cu „crin” cu tot,

promitem democratic:

TE RUINAM DE TOT!

Că vorba lu’-mpuşcatu’:

… „când o face plopu’ pere

şi răchita micşunele”,

îţi promitem, pe cuvânt –

nu ca cei din Grozăveşti! –

că ne vom lăsa de rele!

Trăiască România!

…Cu „bis” aplaudat,

conchide…, grav…, poetul:

Trăiască Tricolorul!

Trăiască-ţi trandafirii,

chiar de-or puţi şi-a „crin”!

Semnează autorul:

Tomás Cervesy.

 

Vulpea…, Redactor-şefă…, la un “periódico!

 

O vulpe ţanţoşă se plimba odată printr-un luminiş…  Nimenea nu mai era ca ea, căci abia ieşise de la Peluquerie, unde un coafez prieten şi tare drăguţ, îi dăduse toată blana cu fixativ Antonio Banderas.  E drept că i-a cam luat toţi banii, dar merita, că de(!), fiind şi şef(ă), trebuia să arate bine între… vulpi.

Şi cum se tot plimba el(ea)… aşa… îmbătat(ă) de parfumul fixativului, îl(o) trecu foamea.  Dar banii lui(ei)… erau pe la Peluquero!

Ca o minune parcă, auzi totuşi într-un tufiş: Cu-cu-ri-gu! Cu-cu-ri-gu! Fără a sta el(ea) prea mult pe gânduri, împins(ă) poate şi de foame „zdup”(!), sări repede în acel tufiş.   Vai, şi după vreo douăzeci de minute, abia ieşi sărăcuţu(a) de-acolo, chinuit(ă) şi… ciufulit(ă)… „măr”, nu alta!  …Iar in urma lui(ei), ieşea şi ursul,  calm, încheindu-se la blană şi gândind:

-Băi ce bine e să mai ştii şi o limbă străină!

În fabule, şi iată că şi în bancuri chiar, vulpea întruchipează personajul pasiv sau activ, nu contează asta la urs, a cărui trăsătură de caracter principală este „şiretenia”, şi care, am şi văzut că „prinde” când tratează cu un corb, cu o găină sau cu un cocoş. Dar cu un urs, care mai ştie şi o limbă străină!… Şi-atunci, cum să mai aibe acest personaj ochi cu care să mai poată vedea şi partea bună a lucrurilor? 

Aşa…, supărat(ă) pe viaţă, vulpe cum era, s-a dus la birou să-şi scrie editorialul, că de(!), slujba-i slujbă… Toate merg rău în Ţară… de la o vreme, dar când ţi se mai întâmplă şi una ca asta, se zbârleşte blana pe tine de mânie, nu alta, şi-ţi vine să te legi de toate „cadouaşele” (…pixurile, şepcile, gecile, micii, berea, etc…   Iconiţele nu, găleţi nu, cisme şi umbrele de asemenea nu…, nu-nu, astea nu!…), de care au „uzat” partidele în această campanie electorală.

Ce dacă „aşa se fac campaniile electorale şi publicitare în toată lumea”, oferindu-se câte ceva, ca doar-doar să voteze lumea…? La noi nu: un NU hotărât şi gata! Modalităţile astea de atragere şi „cumpărare” a electoratului în campanii, mie nu-mi plac, pentru că te mint, sunt false, nu sunt cinstite! Sunt aşa ca… asta a… ursului ăsta… dubios, care iată, făcu pe cocoşul, acum, cu mine. Poftim exemplu de „alegător”!

…Lasă că le-arăt eu lor acuma, cu „liderii” lor cu tot: Praf îi fac şi PUNCTO!

…Dar totuşi: …când mă gândesc că am fost atâta timp redactor-stagiar(ă) prin România, apoi am trudit atâta pe-aici prin Spania, până ce mi-am încropit o rubricuţă la acest „periódico”  numit aşa frumos: trei de dublu „v” puncto „românul în / din …” puncto „com”!…

…Nu-nu-nu: Meseria e meserie! Aşa ceva nu o să fac eu acuma, împins(ă) de o întâmplare, fie ea şi… ne-fericită, ca asta, cu mitocanul ăsta!  Şi-apoi: …prin câte „capcane” am mai trecut eu? Rău e că sunt aşa… ciufulit(ă), şi-acuma, mai nou, se obişnuieşe să se pună şi poza, s-o vadă cititorul. Dacă nu i-o place editorialul, să vadă măcar pe cine… să înjure!  

…Aha, să mă înjure! Păi, lasă că şi eu am să-l „scriu” acuma cu toate… ce-mi vor veni pe limbă, exact pe ăsta „al lor”, care a câştigat, că… din cauza „lor” a câştigat, chiar şi după re-numărarea voturilor…  nule.  Nouă, vulpilor, ne-ar fi plăcut unul din ăia-lalţi doi, mai frumuşei şi…  mai tinerei. Na, că-mi adusei iar aminte de timpurile acelea, când l-am „avut” şi candidat şi l-am şi votat pe acela, mânca-i-aş guriţa lui de róman-uţ…, gât-uţ…, scurt-uţ!…

…Eh, dar acuma, cu sau fără… „blană”, e şi Preşedintele meu!  E… asta-i bună! Mie nu-mi place de ăsta! Voi „milita” pentru o lege prin care să putem alege câte un preşedinte pentru fiecare român! Să fie toată lumea mulţumită, nu numai ăştia de prin…  „mundo”, ci şi ăia de prin Ţară.  Lui Maria Vlas i-ar place cred, mai mult de Năstase că-i de-al ei, tot cu „Băncile” adică; mie de geoană mânca-i-aş guriţa, că-i de-al meu, tot cu politica; lui bunica de crinuţu’, că are mirosul tare încă, lui Vântu de C.E.C., că rade tot pe unde-adie, ş.a.m.d….  Fiecare cu Preşedintele lui şi cu Instituţia sa Prezidenţială! Bine?

…Şi a scris supărata noasră vulpe un editorial de… tot „ziarul”!

L-am citit şi eu… Era ca-n Biblie, dar…  vice-versa: adică acolo după şase zile de „verificări”, toate erau foarte bune, iar în editorialul lui(ei) toate erau foarte rele, chiar şi după nici o verificare, ca şi la mai toţi românii care nu au pe nimenea plecat pe afară la muncă, prin… „mundo”, sau chiar dacă au, tot e libertate şi (?) de ce nu ar profita puţin şi ei de ocazie, cât sunt redactori, unii şi şefi chiar, să lecţioneze măcar acuma un Preşedinte ales, că-i democraţie, nu?

…Măi să fie! Mi-am zis: păi, dacă atunci au fost foarte bune toate, iar acuma, în editorialele ăstora toate – dar chiar toate! – foarte rele, înseamnă că, atunci, dacă pe alea bune le-a creeat Dumnezeu-Creatorul, pe redactorii ăştia, care nu au ochi decât pentru alea rele, i-a creeat „Big Bang”-creatorul!… După cum scriu ei săracii, referitor la ce ar trebui să facă un Preşedinte şi ce nu ar trebui să facă, sau ce şi cum ar trebui el să înţeleagă din rezultatele alegerilor, înţeleg că editorialiştii ăştia, au făcut facultăţi de preşedenţie şi s-au angajat redactori, ca şi ceauşescu, dar…  vice-versa, care făcu facultatea de cismărie şi se angajă preşedinte…

…Le las baltă de ziare! Numai cu rele?… Cu vulgarităţi şi cu… materialisme?

…Mă doare şi capul!

Ia să deschid eu televizorul, că  măcar spaniolii dau ce au bun pe post, nu ca noi, ce-avem mai rău, pe toate căile încă, ca să ne facem, aşa… mai tot timpul, de… ”ziar”!

…Păi ce mai au bun spaniolii acuma frate, cu criza asta?

…Au domnule!… E drept că şomajul îl au cam mare…  Ei, dar tot drept este că au nişte emisiuni culinare… Ay(!), la madre que lo pario(!), şi-ncă pe toate posturile, aproape!

Tomás Cervesy

DEZGUST FAŢĂ  DE  FOLCLORUL  NOSTRU  ROMÂNESC sau pur şi simplu dezgustat de actul „crimei”?

(Comentariu deschis la articolul: “Elogiul crimei prin prisma imanenţei tragicului din literatura populară – o eroare morală şi estetică”, al d-lui Alexandru Florin ŢENE, din Duminică, Februarie 14, 2010)

<< „Mă trezii azi pe la cinci dimineaţa, aşa… brusc, de s-a speriat şi nevasta:

-Ce ai, omule?

-În sfârşit o nouă descoperire în Literatura noastră: „Elogiul” crimei în Balada Românească!!!

-Este şi normal! …zise ea calmă, încercând a pune „punct”.

-De ce?

-Pentru că nu se trage din „manele”!…

-Măi să fie! Unii nu pot dormi de Baladele noastre, iar eu de manelele astea… Oare cum ar suna Balada „Meşterul Manole” dacă ar recita-o „guţă” sau „copilul minune”?

-Ăştia nu recită, ci „cântă” doar!… Ca să reciţi o Baladă, aşa… să nu sune a „manea”, …hâm(!) îţi trebuie o leacă de… pregătire, bărbate! Dacă o reciţi aşa… cam cum „recita” nevasta lui Slavici, „Mai am un singur dor”, va ieşi, cam ca Balada lui Gruia, recitată de ăştia, ca ea: … „sus pe diealu’ úriaşu / Gruia ó-dormi-se…”

-Atunci am o idee: Am să fac şi eu o revistă literară şi în loc să strig „Proletari din toate ţările uniţi-vă!” dinspre Moscova sau „Mai potoliţi-l pe Eminescu, odată!” dinspre Viena, voi striga „maioreştilor” de azi: „Mai liniştiţii mă odată pe ANONIMII ăia ai Baladelor voastre!!!, dinspre UE… Ce zici?”

-Şi redactor şef pe cine pui?

-Păi, de-alde „Mucidonsky”, azi nu mai sunt, dar oi găsi eu vre-un „Paţakievici” pe la Parlamentul European!” >>

…A face un subiect de discuţie din ceva ce nu-ţi place, dac-o faci în glumă, parcă n-ai avea intenţii aşa de rele!… Însă, chiar şi  aşa cum am făcut eu mai sus, cu puţin „iz” de glumă, poţi totuşi răni şi îmi voi cere scuze!

Pe de altă parte, pe toţi cei ce sunt „anti-români” îi voi ruga tot aşa frumos să se abţină de a mai semăna polemici, sau dacă vor, să caute să facă asta prin dreptul d-lui Vadim Tudor, căci el ar avea „dragoste” mai multă pentru domniile lor. Nouă ne plac acei EXEGEŢI pe care ei îi terfelesc iresponsabil numindu-i eludanţi, şi versaţi probabil, „ignoranţi” mai pe şleau… A te lega de Balade, amintind de „morală creştină”, transcendenţă, ş.a.m.d., şi în viteză amintind o dată, pe-ici-pe-colo că o anumită Baladă este o bijuterie a folclorului nosru şi-atâta, mi se pare, a ocoli „scuzabil” crimele biblice!!! Ori pe mine, ca un adevărat îndrăgostit de Creator, exact astea m-au obligat să „bâjbâi” căutând sensul Credinţei Creştine în EL! O să vă rog să-mi permiteţi a face o călătorie aproape „transcendentală” prin acest subiect, dar ca unul fără titluri, căci nu-mi doresc a culege oarece elogii sau să-mi fac vre-o biserică… (Eu ştiu că până şi „titani” ca Marx au criticat Biblia şi în general credinţa în Divinitate, mult mai dur ca cei cărora nu le plac Baladele noastre, însă rezultatul a fost contrariu, căci creştinismul s-a înmulţit, iar Marx, spre exemplu, în ultimul an al vieţii sale s-a rugat continuu pentru a fi iertat de Creator, îmbrăcat încă şi în straiele-i specifice de rugăciune ce înainte le detesta, precum şi actul rugăciunii în sine. Cine i-o fi „calmat” până la pocăinţă ura sa mare ce l-a stăpânit toată viaţa? Sărmana bucătăreasă necunoscătoare, a spus celor ce au venit să-i ridice trupul neînsufleţit: „Vai ce „creştin” bun a mai fost!”)

Autorul articolului cu pricina, pleacă de la faptul că marii cercetători ai miticismului folcloric, „eludează” (ascund deci, cu mult „tact”!) faptul că, crima nu se poate practic justifica… Eu ştiu însă că o crimă este un act înfăptuit, iar odată ce a fost înfăptuit, actul în sine (fără dorinţa de a ridiculiza cumva durerea ce o trag unii după urma lui) „păleşte” puţin ca importanţă într-o cercetare, mai importantă fiind de-acuma CAUZA producerii lui, deoarece nimenea nu l-ar mai dori a se înfăptui încă odată!!! Toate ţările civilizate de azi, au studiat bine mobilul crimei şi din această cauză au şi atins acele nivele de civilizaţie ce le au, nicidecum căutând vina prin folclorul lor. Apoi intelectualii lor nu îşi condamnă „averea literară veche” ce o au, care luată la „puricat” bine, scot în evidenţă comportamente de genul celor ce au făcut din Haiti o ţară-dezastru, exploatând (înglobând în semnificaţia cuvântului tot ce poate el cuprinde) acolo fără milă şi obligând acea ţară la plătă nemotivată timp 150 de ani, ca nişte creştini plini de „moralitate” (pentru ce? Poate ca să mulţumim noi Cerului că am plătit doar 20 de ani?)… Eu mă gândesc acuma sincer „ce Balade frumoase o avea acel sărac popor haitian”, iar dvs probabil „câte crime or conţine acele Balade ale haitienilor”…  Fiecare cu ce-i pasă!

Pe de altă parte, ca oricine cred, mă îndoiesc că un domn ca, Gabriel Liiceanu s-a convertit vreodată într-un fel de avocat al apărarii Baladelor, în faţa mistificatorilor de aparenţe, spre mascarea „crimelor” lucrărilor folclorice anonime!  Bine, o fi şi asta o părere! Eu însă am mai cules una, din cele spuse de Apostolul Pavel: „Sunt lucruri despre care te învaţă chiar şi firea” şi deci n-ar fi o prea mare nevoie de cultură pentru a le şi pricepe, ci doar puţină sinceră bunăvoinţă!!!

Dar de ce se încearcă totuşi „acuzarea” Autorului Necunoscut cu „citatul biblic”? Lucrul acesta obligă pe oricine, mai ales pe un român de bună credinţă, la o analiză!

…Subiectul „crimei” nu prea interesează pe omul onest, dar nici nu-i vine a-l trece cu vederea, pentru că se cam „ataşează” de multe, chiar şi de credinţă. Mulţi suntem cei ce cred că se impune o revizuire necesară a învăţământului nostru, din ce-în-ce mai decadent, şi a manualelor şcolare deasemenea, făcându-le tot mai CULIVATIVE şi EDUCATIVE cu putinţă. Cel puţin până la ultima clasă de liceu, trebuia încă de acum douăzeci de ani să ne revizuim învăţământul, dar cine trebuia să fi făcut asta, Moscova? Pe urmă introducerea „religiei” în şcoli, cu noianul său de „crime”, oare va aduce în faţa copiilor doar arta de a predica frumos despre sau din Biblie? Dar aşa, nu vă întrebaţi…

În ce mă priveşte, doresc a comenta, doar pentru a-mi spune părerea mea şi asupra „crimelor biblice”, deoarece gândesc că ajută şi semenilor mei. Să dea Domnul!

Citind şi răs-citind Biblia, comentând-o şi răs-comentând-o cu cele mai diferite feluri de oameni ai diferitelor culte şi naţiuni, şi cu Rabini deci, apoi ne-excluzând nici „glumele” ce se fac pe seama Ei, a personajelor Sale şi a feţelor biserceşti mai ales (căci ştim că până şi „gura prostului poate grăi adevăr”), am ajuns a-mi fi din ce-în-ce mai greu să cred că Biblia mai poate fi pentru noi oamenii, chiar o „carte de căpătâi”, cum ne cere Biserica. Apoi m-a mai binecuvântat Domnul să pot asculta pe viu, oamneni importanţi, cum ar fi astronautul Neil Armstrong, martirul Richard Wurmbrand, Caraman, Moldovan, Părintele Ionică de la Mănăstirea, şi alţii!… Nimic nu am pus pe seama întâmplărilor, ci totul pe seama unui scop ce cred că îl are Creatorul cu mine şi cu fiecare om în parte. Dar revenind la Biblie, ca şi Carte de căpătâi, mi-am zis mult timp în inima mea: Poate că, de moment, n-o fi alta!

          Noi românii, suntem un popor tare binecuvântat cu talent literar şi chiar ne „sare-n ochi” uşurinţa cu care un om, fără multă carte sau deloc chiar, se poate exprima în versuri, aşa născând mintea noastră proverbul „tot românul e poet”! În privinţa aceasta până şi comunismul, fără să-şi dea seama, ne-a ajutat chiar, făcând ca oameni simpli, creştini de diferite denominaţiuni(să aruncăm la gunoi apelative ca „sectanţi”) să iasă din puşcăriile lor cu zeci-sute-mii chiar de poeme şi cântece memorate(!!!), căci de scris, evident că nu aveau pe ce le scrie. O, ce mare CREDINŢĂ i-a „hrănit” pe aceşti nevinovaţi OAMENI!

          Apoi, pentru că se pomeneşte şi de „transcendenţă”, n-ar trebui să ne întrebăm şi dacă nu cumva, Credinţa Creştină prin „trinitatea ei” măcar, o fi şi ea tot transcendentală? Mărturisesc că mie îmi place să „bat câmpii” în poeziile mele, la care muncesc luni de zile uneori de parcă le-aş „naşte”, nu doar atâta cât aţi „muncit” dvs la acest articol, dar în privinţa credinţei mele ortodoxe NU! Şi asta nu doar pentru că mă mai cheamă şi „TOMA”…

Referitor la Baladele noastre populare, ele sunt bijuterii ale literaturii noastre, nu pentru faptul că au, în general, ca mobil „crima” iar noi le îndrăgim pentru că suntem un popor sangvin -aşa ceva, ce se insinuează, nici nu este adevărat, căci ce-am mai zice de Vikingi!- ci pentru că, au ca mobil ACTUL JALNIC AL NEDREPTĂŢII, şi aşa cum şi spuneam mai sus, autori necunoscuţi (din popor deci!) au avut capacitatea de a relata nouă o întâmplare tragică, dar nu şi plină de tragism doar, într-un mod neaşteptat de plăcut şi simplu, obligându-ne pe noi a categorisi ale lor simple poeme ca şi ARTĂ de o inestimabilă valoare LITERAR-POPULARĂ. Întreb: Nu este de neimaginat aproape, cum un ţăran zilnic pe câmp de dimineaţă până seara… (cu cinci lei la ziua de muncă plătit în badjocură până mai ieri, IAR AZI DELOC!) …să pună atâtă armonie, atâta artă, într-o întâmplare văzută de ochii lui? Nu voi da nici un citat din nici o Baladă, nu pentru că au fost date deja, ci pentru că m-ar obliga bunul simţ, ce-l am faţă de Creatorul Anonim, să-i compar măiestria poetică de ieri, cu cea de azi… a altora, şi aş ieşi şi din subiect chiar… Amintesc doar că Amza Pelea călătorea cu trenul numai la clasa a II-a, tocmai pentru a sta de vorbă cu astfel de OAMENI(!!!), nicidecum pentru că nu avea bani să poată călători la clasa I-a.

Creatorul Baladei cântă, de obicei, înfăptuirea DREPTĂŢII, în ciuda faptului că, autorităţile timpului, tolerează sau pun umărul chiar, la înăsprirea vieţii omului de rând. Şi-atunci apare un EROU care încearcă punerea lucrurilor la punct: un Toma Alimoş, Gruia lui Novac…, pedepsind cu sabia, precum  biblicul David cu praştia, dat tot o „crimă” făcând, după tendenţioasa dvs părere…

Vom ajunge să acceptăm comparaţia Creatorulului Anonim al minunatelor Balade Populare cu creatorul „operelor” vampirice, tărăgănând pe intenţionaţii creatori de erori, doar pentru că Vlad Tepeş nu se numeşte „John”, „Otto” sau „Micloş”? Căci deja ştim că regina Elisabeta a Ungariei, care se delecta făcând baie în sânge de copii şi de fecioare, NU este vampiră faimoasă, ci Vlad Ţepeş, Domnitorul nostru!… Ce „frumos”! Şi ce „mari beneficii financiare” a avut Ţara de pe urma acestei badjocuri!

          Creatorul Baladei (ca la o clasa a-IV-a sau la o grupă de studenţi filologi, voi spune!) nu vrea să ne relateze o crimă, ca şi un poliţist iscusit de roman „best seller”, ci ca un artist de la natură dotat, ne cântă o tragedie, într-un ritm ca al coasei tăind iarba pentru animalele sale sau grâul pentru pâinea noastră cea de toate zilele(!), fară a mai şti săracul dacă noi îl vom condamna, lucru ce nu poate încăpea în limitele de definire a unui act criminal, dar se încadrează strălucitor în limitele definitorii ale unei Creaţii Populare Orale excepţionale în amănunul ei, iar crima este redată ca un act negativ care „cere” parcă dreptatea… peste făptaşul ce-şi merită pedeapsa (turcul, asupritorul, ungureanul şi vrânceanul, Manea grosu şi-arţăgosul, Manoli, etc.), ca o consecinţă NECESARĂ a faptei sale INUMANE.

Măreţia „scenei” pline de epic / lirism, şi retoric pe de-asupra, precum şi amplificarea treptată a efectului produs de tragedie, cum se citează după Nietzsche (nu ştiu de ce, simţul unora, nu o sesizează?!), explică şi puterea „magică” parcă, de a inspira, meninându-şi continuu peste timpuri acest efect, ce îl are Balada, ca şi Povestirile Populare ale autorilor uitaţi, şi pe care o descoperim în toate scrierile Clasicilor noştri, nu doar în comentariile lor. Dar nu trebuie să uităm că „Balada” a fost creeată de Anonimul Autor fără a dispune de „tehnici” literare, ci ca-ntr-un un film primitiv, la care ştim cu toţii că munca cea mai mare nu constă în „arta trucajelor”, ci în osteneala creatorului ei, datorită rudimentarului de care dispunea. „Rodul” Creatorului Popular, Balada, nu a dispărut cu anii, pe când azi vezi cum se umple talciocurile cu cărţi de „poezie” pe care nici nu a apucat să se usuce bine cerneala şi au şi fost aruncate de cititori, culese de vânzătorii ambulanţi care încearcă (pentru a supravieţui şi ei săracii într-un fel), a le repune în circulaţie pe un preţ, real de data aceasta, de cincizeci de cenţi bucata, pe aici prin Spania, sau prin România sub un leu, poate…

          Apoi, de când a apărut omul pe Pământ, natura şi istoria, au stat în mâinile sale, iar după Biblie chiar i-au fost date(!), însă (şi de aici au apărut şi ticăloşiile), înce-încet, tatonând intenţionat parcă şi cu mare grijă, le-a manevrat cu tot mai multă nepăsare şi cu tot mai puţină frică faţă de Creator, adică după capul lui, facilitând apariţia de „acte” descrise prin Balade şi nu numai! Zguduitor, auzim cum şi azi „preoţi”, pionieri ai nedreptăţilor peste veacuri, violează copiii, profitând de inocenţa lor sau obligându-i chiar, prin lumea întreagă, pe la noi prin România unul-doi, iar prin SUA mii de victime făcând. Realist o fi acel intelectual care eludează aceste realităţi, lovind în strădania unui ţăran amărât anonim, care ne lasă peste veacuri dovezi de BIRUINŢĂ A DREPTĂŢII într-o formă literară simplă, clară şi fără nici un pic de eludant „modernism”?

Totodată mă îndoiesc de ce spuneţi, cum că omul nu poate atinge condiţia divină, dacă vrea, desigur, …primul care a şi demonstrat-o fiind Isus, Domnul nostru!

          Apoi, acţiunile Baladelor sunt negative? Pentru cei ce susţin că „socialismul este ştiinţific” nu utopic, posibil că da, dar pentru realişti, cu siguranţă că NU! O armată numeroasă de „înţelepţi” au aplaudat jumătate de secol la noi iar în Rusia aproape un secol, zecile de congrese ce încercau a te face să crezi că „socialismul este o ştiinţă” şi „mecanica o filozofie”… şi după aceea, „colac peste pupăză” a venit peste român şi rus o avalanşă de filme şi jocuri electronice care-mai-de-care mai violente în acţiunile lor şi care scapă intenţionat „criticilor”…

Nu secundaritatea „crimelor” din Balade deci, a provocat cele peste o mie de crime pe an care pe drept pot îngrijora pe oricine, ci dezmăţul de „libertate” de care vrând-ne-vrând românul şi rusul a fost în mod intenţionat LĂSAT să se „bucure”. Un popor nu poate fi mai mult decât „un popor”, pe care îl poţi, ca şi individ, avea după cum ţi-l doreşti TU  OMULE (spunând aşa la modul general, fără a mă referi la nimeni, în mod special), prin cel pe care ţi-l alegi din-timp-în-timp, să-ţi conducă ţara! Măcar atâta trebuie să vedem atunci când privim sau chiar şi descindem în Lumea Civilizată, pentru a nu privi sau descinde degeaba…

Citez: „Omul nu are voie să ia viaţa unui semen al său, indiferent ce se crede: …cine îşi curmă viaţa sau se atinge de viaţa altuia loveşte întru dreptatea lui Dumnezeu! …Mitizările încurajează încălcarea moralei creştine! …Metaforizarea realităţii… ş.a.m.d.”… 

Dacă totuşi vrem să fim idealişti, condamnând intenţionat-greşit Creaţia populară, atunci hai să fim(!), condamnând şi pe cei ce au scris Psalmii Bibliei (Balade evreeşti în fond!), subiectând eventual „ELOGIUL  CRIMEI… în Creaţia Sfântă!”  Bine ar fi să existe o morală creştină care să troneze peste toţi creştinii, nu doar peste cei ce şi-o însuşesc şi care pot fi oricând victime ale criminalilor, gen Râmaru, nu şi gen Toma Alimoş sau Gruia…, din sânul popoarelor noastre, sau a nepăsării cu care tratează unele guverne nedrepţăţi de ieri, oglindite în Balade, sau de azi, plătind parlamentari ca să-i vedem noi dormind cu 3-6 mii de euro pe lună, iar pe cel ce a muncit 30-40 de ani, între 50 şi 6-7 sute de euro!!! 

Dar ce te faci cu morala „mozaică”, care este „rădăcina şi seva” moralei creştine? Oare am uitat că pe prima pagină a Bibliei scrie „Noul Testament, în cel Vechi se ascunde!”? Înţelegând la ce se face referire, eu zic că una este „o ştire a zilei”, care îţi par-vine într-o manieră special creată spre a te şoca, şi alta este o Operă Literară, care în nici un caz nu îţi oferă „o simplă ştire”, dar ştim cu toţii că poate şi şoca!… Baladele au şocat mereu de-a lungul timpurilor pe cei vizaţi de ele, fără a face din poporul român un „popor criminal” în ochii lumii civilizate, pe când felul cum sunt redate crimele de la ora cinci pe Pro-TV Internaţional(!!!), spre exemplu, DA(!), cu toate că aici în Spania observ cum, în această privinţă, suntem „mici copii”, lucru ce nu mă bucură, dar îl spun ca şi comentariu pe tema de faţă.

Cine ar putea crede azi că acei preoţi înţelepţi de pe lângă Ştefan cel Mare, să zicem, care îi binecuvânta oastea de fiecare dată înainte de a intra cu ea în luptă, le spuneau oştenilor creştineşte, după învăţătura lui Isus „…că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!”?(Matei 26:52) Nicidecum! Ba scoteau şi ei sabia să omoare sau mureau şi ei de sabie alături de acei oşteni…

Totuşi nu pot crede, deşi se zice(!), că Biblia ar fi contribuit cu ceva la „educarea” minţilor celor doi monştri ai celui de-al doilea razboi mondial: hitler şi stalin.

Patru ani(!!!) m-am hrănit în Israel doar cu Biblia, pentru a-mi descoperi Creatorul şi nu am putut, decât după ce am aplicat o metodă personală, care la mine a dat un rezultat MINUNAT! Dar mai întâi puţin adevăr privind „religia”…

          Trebuie să ne fixăm nişte reguli simple, înainte, pentru a putea „pătrunde” religia: 1)a raţiona nu înseamnă „a şti să predici din predici”, ci a înţelege şi explica totodată ce înţelegi; 2)limbajul raţional este numai verbal şi lipsit de simboluri, pe când limbajul simbolic poate fi / este ne-verbal, dar are la bază o logică (simbolică) ce se poate „înţelege” prin contemplare doar, nu şi prin percepţie, comparaţie sau personificare, fapt pentru care rezultatul va fi o reflexie în gândire, nu o intuiţie; 3)a totaliza înseamnă a presupune procesualităţi care transcend perceptibilul existenţial (real) spre începuturi sau origini necunoscute în mod practic, ci doar presupuse, adică (procesualităţi) care transcend domeniul fizic undeva spre spiritual (empiric), prin intuiţie, însă rezultatul nu va fi o intuiţie ci o reflexie (o închipuire), căci vorbim de limbaj, nu de o experienţă fizică cu raze luminoase. Unul din punctele de examen la terminarea unei şcoli biblice în Israel (Eşivat), este şi explicarea în patru moduri diferite al oricărui verset biblic… 4)adevărul apare în lume ca şi adevăr (realitate) prin acumulare de experienţe umane trăite, cel grăbit având deci şansa de a se trezi „păcălit” dacă nu va aştepta trăirea, acumulând astfel experienţele necesare, iar eroarea îşi are sursa în transcendental. (după prof. Al. Surdu, tot ce este scris aplecat)

KANT Immanuel: Orice cunoaştere poate fi numită transcendentală atâta timp cât nu se ocupă de obiecte, ci doar de felul şi posibilitatea noastră de a percepe (cunoaşte sau recunoaşte) mental adevărul. Am auzit o „rugăciune” care nu a putut fi interpretată de cel ce o făcea, însă când l-am întrebat „ce zice”, mi-a făcut un semn… ce mă punea deja în rândul „copiilor de ţâţă”. Totuşi eu mi-am notat-o şi când am întrebat, de faţă cu el, un Evreu, acesta ne-a spus că este dintr-o cântare ce se face la ei la morţi!!! Nu ştiu dacă a fost, sau nu, pe placul prietenului meu rezultatul, dar de atunci nu a mai practicat-o…

Notă personală: Nu sunt de acord cu cele invocate de Emerson (1836 –American transcendental), deoarece iată!, că, în realitate, idealişti am rămas tot noi latinii, săracii adică, în timp ce nordicii, ţin bine în frâu şi azi părerile/curentele „idealiste”, asupra cărora chiar şi Emerson revenind în 1842, se rectifică: „…a atinge o viziune pur transcendentală a vieţii este imposibil în mod practic.”  …Ce folos domnilor, căci deja o mulţime de transcendentalişti tineri erau deja alipiţi Mişcării Socialiste, incipiente atunci, dar care aştepta „creduli sau amatori de visări” cu braţele larg deschise!!! Erau anii de succes ai lui Marx… Şi Emerson continuă, (dar, pentru cine oare?): „… all who by strong bias of nature, have learned to the spiritual side in doctrine, HAVE STOPPED SHORT OF THEIR GOAL!” Iată deci, cum un transcendentalist, ieşind din transcendenţă, caută şi găseşte chiar adevărul în experienţa înaintaşilor, realişti, în esenţa gândirii lor. Acest lucru, să-mi fie cu iertare, o face orice ţăran român în virtutea felului său simplu de a fi, fără a studia filozofii, chiar dacă este creator de Baladă sau doar mesager al ei, până la noi!

Voi reda în continuare o foarte frumoasărătăcire”…

Henri David Thoreau (Evreu cred): Dimineaţa îmi scald mintea în măreaţa filozofie cosmogonică Bhagavad Gita, de a cărei compunere „anii zeilor” au trecut, iar în comparaţie cu lumea modernă şi literară, ei (zeii, n.b.) par „mici şi vulgari”; şi mă întreb dacă acea filozofie nu se referă la un stadiu anterior de existenţă, atât de îndepărtat prin subtilitatea sa, de concepţiile noastre…

Las jos cartea şi mă duc să scot apă din fântână, când uite!, acolo mă întâlnesc cu servitorul Brahman, preot al lui Brahma (Creatorul,n.b.) şi Vishnu (Menţinătorul,n.b.) şi Indra (zeul focului, n.b.), care încă stă (servitorul deci, preotul lui Brahma n.b.) în templul său de pe Gange citind Vedele, sau se odihneşte la rădăcinile copacului, cu urciorul său. L-am întâlnit pe servitorul său venind să scoată apă pentru stăpânul său, iar găleţile noastre se zgârie reciproc în acelaşi puţ. „Apa” pură din Walden se amestecă cu apa „sacră” a Gangelui. 

          Brahmanii sunt acei preoţi care sacrificau din „ordin divin” cam tot la fel cum şi cât sacrificau pe timpul lui Solomon, spre exemplu, preoţii Israelului. Istoria Poporului lui Israel este presărată de asasinate, dar cel mai celebru rămâne acela al Impăratului David asupra lui Urie, pentru a-i lua nevasta. Toţii religioşii (nu agreez cuvântul „sectanţi”) nou-testamentari sunt cei mai harnici cititori şi studioşi ai Bibliei, însă nici unul nu a fost „influienţat” de-o aşa faptă!!! Mai mult, Evreii îl numesc pe David „cel mai mare Rege al lui Israel”, el fiind totodată şi cel mai sângeros (după Biblie), totuşi nu ei au gazat pe zi 11000 (unsprezecemii) de oameni –barbaţi, femei şi copii, la grămadă!!!

Vedeţi cum, analizând doar câtuşi de puţin, dar realist, poţi constata că „unde dai şi unde crapă!”, vorba românului?

Religia Hindusă este TRINITARĂ! Ei în religia lor au un Brahma (Creatorul, cum avem noi pe Dumnezeu), un Şiva (distrugătorul, cum avem noi pe satan) şi un Vişnu (Conservatorul, Menţinătorul….), care are zece descendenţe sau existenţe, nouă trecute şi unul (atenţie!) care va veni să restabilească din nou ordinea (pacea) lumii, pe care ei îl aşteaptă cum aşteaptă şi Creştinii revenirea Domnului Isus Hristos.

Eu m-am consultat asupra acestei religii cu patru indieni din estul Indiei (pe unde a descins Apostolul Toma), veniţi în Jaffo să viziteze o Biserică Lutherană pe Pământ evreesc(!), din str, Auerbach nr. 8, şi vă mai pot spune că este „bine” fărâmiţată în „secte” (după tradiţionaliştii lor) ca şi creştinismul (după tradiţionaliştii noştri, cu toate că primii care au împărţit minunatul Creştinism Primar au fost totuşi ei).

Iertaţi-mi, vă rog, această mare paranteză, dar cred că este bine venită, la subiect şi poate servi drept comparaţie şi căutări spre Adevăr.

…Frământându-mă deci atâta, eu am gasit soluţia, mi-am aplicat-o, şi pentru că la mine a dat rezultate foarte bune, o voi şi reda în continuare:

Având în vedere că Biblia este „Istoria poporului Evreu, în trăirea lui de-a lungul timpurilor, uneori cu, alteori fără, Dumnezeu”(a se înţelege „în afara Legii”), şi având în vedere faptul că nu se poate nega logic existenţa CREATORULUI, eu L-am „despărţit” pe ACESTA, pentru mintea şi inima mea, de cei au scris Cărţile şi care zic „…aşa vorbeşte… Domnul Dumnezeu!…” şi AM  RAMAS  DOAR  CU  EL, nu cu un Dumnezeu care ni-l dezvăluie Biblia că ar comanda până şi crime, ci doar cu un CREATOR al minunăţiilor ce şi azi ne înconjoară pe toţi încă!!!

Abia după ce am făcut acest pas L-am putut întelege deplin şi pe Isus, persoana care mă interesa mult, El fiind PRIMUL CREATOR DE PACE(!) indiferent c-om vrea noi să-o numim doar lăuntrică minimalizând-o astfel, pentru că, vezi doamne după cum zic unii, nu s-a realizat nici până astăzi. Un astfel de Om are tot dreptul, după judecata mea, să se identifice cu CREATORUL! Totuşi mulţi, care au dus o viaţă identică cu a Lui Isus şi au suferit torturi inimaginabil de cumplite, de la Apostoli încoace, nu au îndrăznit, din iubire, să ceară lumii o poziţie identică cu a Sa… Toată mulţimea de apostoli, preoţi, pastori, etc., vor a face din Istoria lui Isus, o istorie/predică frumoasă pentru noi, dar ADEVARUL este, după cum şi reiese clar, că… „El a fost ucis” de minţile întunecate ale acelui timp, aşa, cum şi Eminescu -DOMNUL romanticilor români (cel puţin)!- a fost ucis de alte minţi întunecate ale timpului său. Minţile întunecate sau criminale, nu îşi pot găsi importanţa omului normal, slujind Păcii sau Ţăriilor lor, şi nici nu pot fi influenţaţi de MORALA Baladelor sau Psalmilor, indiferent din ce popoare provin. Se văd mici şi ne băgate în seamă parcă… Fiind complexate de „e”-ul lor  „prea mic” (numai ei văzându-se de fapt aşa…), dacă ajung în „vârf” vor face prăpăd, acoperind acest prăpăd ce-l fac cu diferite „paravane”, precum unii de ieri din Biblie cu „… Domnul a zis!…” sau alţii tot de ieri, scrişi în Istorii , punându-şi faptele pe seama „Providenţei”…, sau alţii de azi, încingându-se cu exploziv, punându-şi faptele tot în voia Divinităţii…

…Nu este exclus a vedea mâine Cărţile noastre de Literatură fără aceste minunate Creaţii, cu scopul, vezi doamne, de a „frâna” cele o mie de crime pe an din România, dar dacă acestea ar fi aparţinut oricărei ţări din Nordul Europei, cu siguranţă că n-ar fi îndrăznit nimeni să le atace valoarea. Întreb: Morala Baladei populare sau a Psalmilor o fi influienţat pe brucan şi pe iliescu să cheme minerii peste Bucureşti? …Sau pe incultul dr. petru groza, ameninţând pe Regele nostru Mihai I că va masacra o mie de oameni, dacă nu va abdica? Iată că smerenia Majestăţii Sale ne-a costat patruzecişicinci de ani de comunism, iar ferocitatea lui Franco i-a scăpat pe Spanioli de comunism!!! Pe de altă parte afirm că ochii mei au văzut cimitirele eroilor germani, soldaţi executori ai comenzilor lui hitler, care sunt încadrate separat de restul cimitirelor şi care STRĂLUCESC de curăţenie şi flori, ele fiind impecabil întreţinute de Stat(!), pentru că cel ce execută un ordin este în realitate nevinovat, însă, înţelegând din articolul dvs, dacă şi-ar fi luat viaţa, refuzând a executa ordinele tiranului, ar fi încălcat „dreptatea lui Dumnezeu”!!!  Iar eu, am doi unchi care au luptat în acel război (unul murind împuşcat de „cei ce au întors armele” la Odesa, iar altul murind în Ţară, dar după 11(unsprezece) ani de puşcărie siberiană, aceştia fiind DOAR EROII MEI ŞI A FAMILIEI MELE!… În veci cred că se vor găsi „români ne-români” care nu-şi vor revizui atitudinea faţă de ŢARĂ şi tot ce are ea, inclusiv FOLCLOR, oricât de citiţi ar fi!

…Dar să revenim la temă! NU există om –creator adevărat!- care să-şi distrugă creaţia sa! Nici firma Daimler-Benz nu şi-a distrus creaţia „Mercedes”, cu toate că aceasta a făcut o mulţime de victime în rândul oamenilor şi animalelor pe şoselele lumii, dar a căutat TOT TIMPUL să o îmbunătăţească!!! Nici „broscuţa” aceea numită Volks Wagen nu a dispărut, cu toate că a fost creată la comanda lui hitler(!!!), ba o vom vedea şi mâine echipată cu tehnică de ultima oră. Nici descoperitorii fuziunii nucleare nu şi-au distrus creaţia. Cel ce ajunge să creeze cu adevărat ceva, nu va distruge!

Tot la fel şi CREATORUL tuturor celor văzute şi nevăzute, încearcă a face cu omul creat de El, punând până şi în cele mai mici crăpături ale coloşilor săi de beton, firicelul LUI de VIAŢĂ, pentru ca doar-doar văzându-l, omul Lui să se trezească şi să înţeleagă odată ce mare CRIMĂ a făcut atunci când a betonat „frumuseţile” arhitectonice spre consolidarea aşa zisei sale „civilizaţii”! Tot la fel şi firavul Creator Anonim al Baladelor face MIT DREPTĂŢII, în faţa „coloşilor noştri literaţi” care slugăresc cu geniul lor (dotare Cerească!!!) figuri criminale mai mari sau mai mici decât stalin, lenin, hitler, pinochet… Privind doar în urma mea… văd cum acei copii din cartierul meu natal care au avut obiceiul de a bate, viola sau chiar de a omorâ, s-au tras din părinţi care i-au educat în acest sens, toţi, absolut toţi aceştia (nu toţi comuniştii deci!), având în buzunarul de la piept acel „carnet roşu”… 

Cei ce distrug sunt criminalii şi-atât (fără a mai complementa acest cuvânt!), care se pot ascunde oriunde printre noi, în mulţimea unui partid, a unei adunări religioase sau a unei comunităţi!… Aceştia nu vor descoperi niciodată nimica prin strădania lor, dar se vor folosi de marile descoperiri ale altora, pentru a-şi satisface pofta lor de a „creea distrugeri”. De aici şi ideea materialismului de „Big-Bang creator”! Faţă de această „ipoteză” astronautul Neil Armstrong a afirmat, la Bucureşti, că „nu o contestă” ci doar va aduce în discuţie ADEVĂRUL că nu există explozie care să creeze, ci doar care să distrugă. Totuşi, dacă la început o fi fost o aşa explozie care să şi creeze, poftim(!), atunci acea mare explozie, cu siguranţă, înseamnă că A FOST CONTROLATĂ!!!

Şi noi, dacă ne-am controla „exploziile”, am încerca mai degrabă să creem, în loc să încercăm a distruge!

CREATORUL acesta, descoperit de mine, care A CREEAT doar, şi care ţine mereu piept încercărilor „oamenilor” cu poftă de a distruge, menţinându-şi miraculos de intactă CREAŢIA peste timpuri, ACESTA să binecuvânteze minţile Românilor din Ţară şi de pretutindeni!

 

Tomas Cervesy

R  O  M    N  I  A    P  R  O  F  U  N  D  Ă -Ţara românilor veşnici !

Am citit în revista „Origini-România” numărul 44 din luna Mai 2009, un impresionant articol despre un mare român, numit pentru veşnicie  ARTUR  SILVESTRI. Şi dacă până acum această revistă m-a tocat pe ici pe colo destul de bine recunosc, de data aceasta a ajuns a mă răscoli până în profunzimile intimului meu ideal, căci am un ideal. Sunt român, când mai scriu o fac doar pentru mine, deci de o aşa talie nici pomeneală… Aşadar, ce aş avea eu de a face cu ei, căci mie îmi lipseşte acel tupeu „iliesc”, de a mă infiltra într-un cuib cu smerenia şireată a creştinului de-o clipă, precum puiul de cuc, pentru a  zvârli apoi afară plăpânzii pui ai harnicelor şi cu adevărat smeritelor rândunele? Şi totuşi, articolul îmi arată că ceva comun cu aceşti mari Români am: sunt Creştin! Şi când am citit că cei din Asociaţia Scriitorilor Creştini din România sunt cetăţeni ai altei Românii decât a celei  guvernate de stăpânii clipei, m-a făcut să mă simt chiar un frate de-al lor. Da, sunt un Creştin, frate de-al lor! Afirm asta cu bucurie şi demnitate.

Taina Timpului Nemărginit  în care există şi România Profundă este, cred eu, tocmai Veşnicia: dimensiunea de trăire a Creatorului vieţii. Dacă creştinismul de-o clipă a putut fi schimbat, mai întâi prin împărţirea lui în două de unii şi făcut franjuri de alţii mai apoi, Creştinismul Profund nu! Toţi acei ce au înbrăţişat această Credinţă Profundă ştiu că localnicii Antiohiei i-au numit „creştini” pe primii înnaintaşi ai lor poreclindu-i, dar ei, încă din începuturi, nu şi-au dorit a se numi niciodată aşa sau în altfel. Totuşi ei nu au respins această poreclăcăci, care urmaş al unui tată bun şi-ar respinge rădăcina? Mi-a fost dat să ascult odată, pe când lucram în Israel, un imn înteresant, compus probabil de un evreu pe melodia Imnului lor de Stat, care ieşea străbătând văzduhul acelei Ţări dintr-o Biserică Lutherană, şi care mi-a şi rămas întipărit în memorie pentru că, după cum spuneam, mi s-a părut interesant şi mai era cântat şi în limba noastră pe deasupra:

„Suntem gata chiar să ne jertfim,

pentru Domnul nostru să murim!

A noastră Cetate nu e pe pământ…

Este sus în ceruri: e la Tatăl Sfânt!”

Şi România de-o clipă a putut fi, şi poate că va mai fi încă, împărţită de-a lungul timpului de stăpânii  clipelor, dar România Profundă, percum am şi aflat din respectivul articol, NU! Străbatem vrând-ne-vrând acest timp, locuind printre oamenii clipei, care acceptă înşelăciunea precum aruncarea la întâmplare a mucurilor de ţigară sau a altor gunoaie, şi de aceea şi ajung să fie guvernaţi de guvernanţi clipei, care promit într-o clipă ceva …de mult dorit, cum că ei nu vor participa la primele alegeri democratice, spre exemplu, ci doar le vor organiza, răzgândindu-se însă în următoarea clipă şi infiltrându-şi slugile cu o strategie satanică în toate marile dar şi plăpândele partide, pentru a-şi asigura victoria în noua formă electorală. După ce guvernantul guvernului de-o clipă, sau mă rog provizoriu, a anunţat, prin toate mediile de comunicare existente la acea vreme în ţară, ca „toate cadrele de partid să se retragă în linişte la domiciile lor”, pentru a primi noi „directive”, ne-făcându-le publice pe acestea desigur, eu am văzut cu ochii mei, cum, traversând doar strada, s-au şi făcut ţărănişti instructoarea de partid şi directorul institutului în care lucram. Şi-atunci cum să nu câştige alegerile acel partid de-o clipă, când ei s-au votat tot pe ei, din toate părţile? Frumoasă strategie, nu? Poate că da, poate că nu!… Pe mine nu m-a mai interesat însă, pentru că am înţeles imediat că acela care tot bălăngănea anarhic din cap şi râdea tot timpul exact când nimeni nu se aştepta, împreună cu toţi cei care îl aplaudau, erau viitorii mincinoşi, românii-neromâni sau creştinii-necreştini după cu clipa cere, cei veşnici începând a se retrage imediat din mijlocul lor.

…Pe Artur Silvestri eu nu am putut avea onoarea de a-l cunoaşte personal, dar şi aşa pot  înţelege lesne că a fost, este, şi va rămâne pentru veşnicie altfel de Român, altfel de Creştin şi altfel de Scriitor desigur! 

Ce articol minunat am putut citi! Ce lucru minunat am putut afla: ROMÂNIA  PROFUNDĂ! Creştinismul pur este de mult idealul meu aflat şi cules de prin subteranele dictaturilor, dar nu am ştiut că în profunditatea lui, pot găsi acolo – tocmai acolo! – o  Românie Profundă, populată deja de aşa minunaţi Români, care, numai ei ştiu cum au rezistat ne-vânzându-se stalinilor – paukerilor – walterilor – dejilor – ceauşeştilor – rómanilor – ilieştilor… nimănui(!), pentru ca Românul să nu se piardă, ci să rămână între graniţele Istoriei Universale  un  neam veşnic!

Spaţiul acesta mărginit a fost creat ca o necesitate, pentru ca omul să poată exista şi mişca aici după cum el îşi doreşte, putând modifica orice aici după cum tot el îşi doreşte, căci, care constructor de maşini, spre exemplu, şi-ar proba prototipul său direct într-un centru de oraş(?)… Dincolo însă de acest spaţiu, se întinde aspaţialul, veşnicia, unde nimeni nu mai poate face ce-şi doreste, fiind cu toţii obligaţi a respecta acolo tot ce aici încălcăm cu ignoranţă, şi mai multe chiar…  

Pentru mine, ARTUR  SILVESTRI este Patronul (a se înţelege în româneşte „ocrotitorul”) României Profunde!

 

        O D Ă   F R A Ţ I LOR   M E I !

Prin fereastra casei mele privesc cerul înstelat,

amintindu-mi cele vremuri, ce unii le-au şi uitat…

Nimic nu poate a-mi şterge gândul cu care mă umplu

colindându-mi mereu mintea, recitind trecutu-mi sumbru…

Eu cinstesc pe fraţii mei cu-n pahar de apă rece,

ştiind că Cel Sfânt şi Veşnic, şi pe mine mă va trece-n

Cartea Vieţii nenţeleasă, preaslăvită de câţi-va,

care cred, neînţeleşi: dar cred totuşi în Ceva!

Voi cinsti pe cei ce ştiu a-şi croi statornic drum

trecând ale vremii flăcări, făr’ ai putea face scrum.

Voi privi ca ei spre soare, lumea pentru-a o cunoaşte:

el răsărind spre-a apune, noi murind spre a ne naşte!…

Iată-i cum privesc furnica ducându-şi povara ei,

lundu-şi ochii de la cei ce cred că sunt dumnezei.

Iată-i, ca mieii trăind, răspândind blândeţea lor,

printre lupi în blăni de oaie, haită-a prădătorilor…

Să-nvăţăm şi noi, ca ei, a ne ridica în zbor

spre ceea ce este veşnic, lăsând jos ce-i trecător!

Cinsteşte-i pe fraţii mei cu-n pahar de apă rece

şi învaţă de la ei cum prin viaţă poţi a trece,

cum poţi a trăi o viaţă făcând bine ne-ncetat,

cum poţi fi pentru-a ta Ţară  patriotul ei curat

şi în loc de-om de nimica, să fii Om Adevărat!”

(Martie – 6 Mai 2009, Spania)

Tomás  Cervesy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s