…Spre Ţara de dincolo de vremuri!


Bucovina (Gura Humorului)(Baladă pentru Ţara mea)

 

Ţară, Ţară, Ţărişoară:

Unde-mi eşti azi, surioară?

Pentru-n ceas de libertate

azi îţi sunt aşa departe,

numai prin străinătate…

 

Merg prin lume, rătăcesc,

numai stele mă-nsoţesc

şi cu jale mă privesc…

Vreau s-ajung la Ţara mea,

că mi-i tare dor de ea!

 

Şi mă doare, rău mă doare

sufletul, dar leac nu are,

căci în mine-i jale mare…

Nu îmi mai găsesc trecutul…

Mă persecută prezentul…

 

Floare de „Nu-mă-uita”:

Mângâie-mi tu jalea grea

căci am dor de strada mea,

de căsuţa cu cerdac

şi de satele ce-mi plac.

 

Dor de deal şi dor de vale,

de fetele pe cărare,

dor de satul ce-am lăsat,

cu-n băiet ce m-a curtat,

furându-mi un sărutat…

 

Dor de aerul curat,

de vecina mea din sat,

de mireasma florilor,

zâmbetul copiilor,

freamătul copacilor!…

 

Dor de lună, dor de stele,

de pridvorul casei mele,

de cântecul ciocârliei,

de valea copilăriei

şi de versul poeziei!…

 

Dor de mamă şi de tată,

de bunica de la poartă,

de fluturii din grădină,

de păsări şi de purcel,

de oiţa mea cu miel,

de mirosul de sulfină

şi de liniştea divină…

 

Dor de cerul ei senin,

râul meu cel de peşti plin,

de munţii cu piscuri semete,

de Regiuni şi Judeţe,

şi Marea-i cu valuri măreţe.

 

Frunză verde, frunză lată:

Îţi spun ţie înc-odată

că mi-e dor de lumea toată!

Prea departe-s de cei dragi…

Iar despre ai mei copii

doar odată-n an pot şti…

Plâng în taină şi-n tăcere,

negăsindu-mi mângâiere.

 

M-am tot dus şi-am colindat

alte ţări, în lung şi-n lat…

Şi-am plecat, …plecat, …plecat,

numai dor cu mine-am luat,

…ca ţara mea n-am aflat!

Şi-alte limbi am învăţat,

limba mea tot n-am uitat,

nici ce mama ma-nvăţat:

Să-îmi ţin strâns în inimioară

gândul la iubita-mi Ţară!

…………………………………………………

 

Dor de toate duc acum,

să le am nu pot nici-cum!

O vrea bunul Dumnezeu

rugându-l mereu-mereu,

să-mi aline dorul meu?

 

Dor de Ţară, dor de Ţară:

Nu-mi eşti astăzi, prima oară!…

Cât străpunsă sunt, de tine,

nici să dorm noaptea nu-mi vine.

Numai Dumnezeu mă ţine!…

 

Maricuţa Manciuc-Toma

Publicat în cultura, Patriotism | Lasă un comentariu

ANTROPOZOFIA


NOTE DEFINITORII:

(1)-ANTROPOZOFIA:

  • În sens religios, Antropozofia este, la ora actuală, ultima Conceptie teozofică de Credinţă, filozofică şi mistică; a apărut spre sfârşitul sec. XX, iar susţinătorii ei pretind că, înlocuirea lui „Dumnezeu” cu „Fiinţa Umană Divinizată”, este cea mai înaltă treaptă a Religiei, poate chiar ultima. Trebuie amintit faptul că vechile forme de religie şi credinţă s-au dovedit rând pe rând, în timp, că nu au capacitatea de a revela adevărul căutat de oameni, privind natura Dumnezeului evocat de ele, ca şi promotor al întregii Existenţe. Isus a fost un puternic reformator al Iudaismului mozaic, exact cum şi Buddha a fost pentru Hinduism, cu circa 500 de ani înainte. Susţinătorii formelor vechi, pot motiva, desigur, că, la aceştia şi la susţinătorii lor (la protestanţi şi neoprotestanţi), este vorba de „necredinţă”, dar nu este chiar aşa, pentru că este mai simplu pentru ţoţi să vedem paiele din ochii celor din jur, decât bârna din ochiul nostru. Trist este faptul că, în loc să înlăturăm definitiv ce ne dezbină, în timp ce noi formăm tabere opuse, contrazicându-ne şi războindu-ne, filozofii dogmatologi culeg de la fiecare idei şi dospesc o nouă formă religioasă. Există câteva afirmaţii ale lui Isus, amintite de ucenicii Săi autentici, de genul „Eu şi Tatăl, una suntem!”, sau „Cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine!” etc., plus faptul că, de când există ea, latina „vulgară” (conservată în dialectele locuitorilor din jurul Carpaţilor), arată tuturor că Dum-ne-zeu înseamnă „Totuşi-ne-zeu”. Peste toate acestea mai vine şi comportamentul execrabil al preoţilor hoţi şi hrăpăreţi, existenţi în absolut toate formele religioase, care demonstrează cu vârf şi-ndesat „atotputernicia” Dumnezeului lor teoretic!!! Toate acestea la un loc, alimentează Antropozofia − această nouă concepţie religioasă −, şi dau practic apă la moară filozofilor care-i pitrocesc şi întocmesc dogma, pregătind-o pentru a servi Noii Ordini Mondiale, drept unealtă religiasă de manipulare în continuare a maselor largi de oameni.
  • ●În sens laic, Antropozofia este o Cale de Cunoaştere a Omului, a Lumii ce-l încomjoară şi a întregii Existenţe, cale ce vrea să ţină cont şi de aşa-numitele dimensiuni „spirituale” ale acestor subiecte. Aici trebuie menţionat faptul că, această cale, încă nu poate fi considerată a fi şi „ştiinţifică”, întrucât lumea ştiinţifică crede că „energia corpului uman” este una şi aceeaşi cu ceeace lumea religioasă numeşte „duh” (spirit) sau „suflet”, iar lumea religioasă consideră că aceste însuşiri ar fi diferite, atât între ele, cât şi faţă de ceeace lumea ştiinţifică numeşte „energie”.

 

Realitatea demonstrează că dogmele sunt cele ce au denaturat concepţia despre „adevăr”, atât de grosolan, încât azi „Adevărul este după cum şi-l face omul!” − spune un proverb popular. În mod normal, dacă adevărul nu ar fi ajuns să fie definit eronat în mod intenţionat, astfel încât să depăşească limita logicii, atunci chiar şi legile sociale s-ar fi sprijinit numai pe REALITATE.

Dar să vedem care este firea noastră, a oamenilor, ca şi vietăţi…

 

Casa mea, în care m-am născut, am copilărit şi m-am maturizat, e şi azi acolo unde, cândva – nu e prea greu de aflat când −, comuniştii evrei invadatori ai Europei de Est şi a întregii Lumi, au stabilit singura garnizoană militară pentru corpul de armată rusească comandat de ei (din octombrie 1917 şi până-n ziua de azi). Acea comună mărginaşă a Bucureştiului, unde părinţii mei aveau să se stabilească, a primit imediat de numele „Militari”, exact cum şi Bucureştiul a primit numele de la „Bucur”, cel care s-a stabilit cândva pe meleagurile respective, reuşind să înjghebeze „neamul Bucureştilor” şi capitala de azi a României. Probabil că cineva se va întreba: De ce le zic acelor comunişti şi „evrei”? Răspunsul este cât se poate de simplu: Pentru că evrei au fost! De la Moshe Hess (cel care i-a recrutat pe tinerii Marx şi Engels, pe când aveau ei cam 19 ani), comunismul a luat fiinţă şi s-a răspândit numai prin aportul direct al unei minorităţi din diaspora evreiască. Dar, chiar şi după Biblie doar, dacă ne-am lua, putem vedea că, de la Moise încoace, lumea este manipulată de „cineva”, prin intermediul lor exclusiv. Aşa că, a fi „popor ales”, nui o chiar aşa de mare bucurie, ci o adevărată năpastă, pe care ei au acceptat-o sub ameninţarea săbiilor levite comandate de Moise, în numele Dumnezeului său, rămânând astfel în istorie promotorul unui genocid în care şi-au găsit sfârşitul circa 3000 de suflete nevinovate, în doar câteva ore. Motivul, adică „viţelul de aur”, sau „idolul”, bineînţeles că trebuia să existe, dar, când citim că „idolul” respectiv a fost turnat chiar de fratele lui Moise, adică de Aaron, despre care vedem că a fost cruţat, înţelegem clar că genocidul a fost pus la cale cu premeditare, fără doar şi poate.

Din cele de mai sus v-am demonstrat că, ADEVĂRUL, în poveşti se ascunde, pentru ca noi să culegem ce ne place, în timpul vieţii: Cel ce se conduce după principiul „îmi plac poveştile”, cu ele să se aleagă din ceea ce citeşte. Cel căruia îi place realitatea, însă, cu adevărul se va alege, căci el va căuta să găsească probe convingătoare, comparative, care să-i poată da încredinţarea că ceeace citeşte ar putea fi adevărate. Unica sursă de comparaţie, prin care omul poate dezveli adevărul de poveşti, a fost, este şi va fi, REALITATEA, respectiv NATURA ÎNCONJURĂTOARE.

Ca şi particularitate a ceeace am ajuns să fim astăzi (comparativ cu toate celelalte vietăţi), în omul civilizat, CREDINŢA se formează prin ceea ce vrea el să CREADĂ din ceea ce citeşte! Adevărat este şi faptul că numim „experienţă de viaţă” ceeace trăim, dar nu trebuie să uităm că o punem sub semnul teoriei acumulate, nicidecum sub semnul unei „înţelepciuni” anume primite de la părinţi. Spre deosebire de toate celelalte vietăţi, la noi, influienţa părintească se simte doar în comportamentul abordat de fiecare-n parte în societate. Întrucât civilizaţia, prin Sistemul ei Educaţional, l-a obişnuit pe om să-şi clădească viaţa pe ceea ce citeşte, adică pe poveştile altora, nicidecum pe ceeace simte în mod efectiv prin simţurile ce le are, el se „depărtează” practic cu mintea de realitate şi, implicit, de adevăr, fără să-şi dea seama de acest lucru.

Se zice că „Obişnuinţa este a doua natură” şi chiar aşa e! Cine-şi obişnuieşte creierul să judece după ceeace citeşte, adică după teoriile acumulate prin şcoli de la profesori, atunci el va trăi orientându-se după acestea, uitând să ia în calcul un fapt esenţial, anume că profesorii n-au trăit şi nici n-au experimentat nimic practic din tot ceea ce predau ei elevilor. Asta înseamnă că individul îşi va forma o încredinţare imaginară (teoretică), o credinţă bazată pe ceea ce unii scriu iar alţii predau lecţii, nicidecum pe fapte REALE proprii, trăite de el însuşi. A te încrede în ceeace au trăit alţii, presupune o foarte mare marjă de eroare, mai ales pentru omul superficial, care uită să verifice totul cu realitatea înconjurătoare.

În asta constă practic CHEIA care poate dezlega misterul CREDINŢEI într-un Dumnezeu nevăzut, psihologic vorbind: Dezobişnuindu-se să se orienteze în exclusivitate după propriile sale simţuri, omul acceptă „experienţa altora”, care nu este întotdeauna potrivită cu ce-şi doreşte el să trăiască. Metoda „educativă”, aceea de „a învăţa din experienţele altora” fără a le verifica, dacă este acceptată, îl face pe om să ofere benevol speculaţiilor speculanţilor un spaţiu foarte important din MEMORIA sa ACTIVĂ (cum ar fi RAM-ul calculatorului), care este situată în GENĂ, nicidecum undeva prin creier, pe unde-o caută cercetătorii. O astfel de ALTERARE a celei mai importante funcţii – funcţia genetică −, duce la pierderea propriului INSTINCT GENETIC, acela de specie umană. Doar aşa se poate explica cum s-a ajuns ca fiecare imbecil criminal să se creadă pe rând „zeu”, să-şi dorească propriul imperiu, să pornească războaie şi să umple cu crime Istoria întregii Umanităţii.

Însă, tot înţelepciunea populară ne mai spune că „Orice învăţ are şi-un dezvăţ!”. Dacă cineva ajunge un astfel de teoretician, încrezător în poveşti, eu îi garantez că „După ce se va frige odată cu ciorba, va sufla şi-n iaurt”.

Cu această convingere voi porni în aflarea adevărului biblic, dezbrăcând fiecare întâmplare relatată de autorii Cărţii Cărţilor, de povestea în care au înveşmântat-o, căci, genetic, dacă privim, oamenii, am rămas totuşi aceiaşi, în realitate, indiferent de câte mii, zeci sau sute de mii de ani (poate chiar milioane, după unii autori), am fi trăit noi pe acest pământ.

 

Istoria omenirii este marcată de „ere”, respectiv de perioade de timp în care o eră începea să se destrame, iar alta începea să se închege peste ea. Acest fapt ne dă de înţeles că, logic, a existat cu siguranţă un ÎNCEPUT, o ERĂ aşa-zis PRIMARĂ, în care omul nu fusese încă smuls şi separat de Mediul său Natural, o eră în care şi omul trăia exact ca şi celelalte vietăţi pe care le vedem azi cum trăiesc. Ori, din moment ce istoricii au punctat erele, conform dovezilor descoperite, înseamnă că „cineva” a provocat schimbările acestea în mod intenţionat, întrucât, istoric, ele s-au produs doar în sânul fiinţei umane, nu şi în sânul celorlalte vietăţilor existente. Mai mult: Absolut toate scrierile istorice sacre – poftim ciudăţenie! −, sunt predestinate numai omenirii, în exclusivitate, nu şi celorlalte vietăţi. Acest lucru dovedeşte clar că, ori „cineva”, ori „omul” însuşi, prin imaginaţia sa, poate fi acea fiinţă care, din plictiseală sau capriciu, şi-a obligat semenii şi toată această planetă întreagă, să suporte apariţia unei „ere noi”, peste alta „veche”, care nu-l mai satisfăcea şi de care se şi săturase probabil, şi, ca atare, trebuia s-o facă cumva să apună.

În ziua de azi nu poţi găsi nici măcar doi istorici care să se pună de acord în ce priveşte „începutul” Existenţei, căci şi ei, ca ţoţi ceilalţi oameni, sunt influenţaţi de avantajele şi lipsurile oferite de epoca în care se nasc şi trăiesc. Să fi fost, oare, omul, materialist chiar de la început, de când şi-a făcut el apariţia pe firmamentul Existenţei? Aceasta-i o întrebare cu mult retorism, căci, între toate vietăţile existente, numai el, omul, este materialist! Mai mult: Prin echilibrul de care dă dovadă, Natura nu ar fi putut fi capabilă să provoace o astfel de mutaţie doar omului, în exclusivitate.

Îmi doresc să-l descopăr pe PROMOTORUL acelor schimbări seculare trecute, prin care acesta a încercat să-şi brăzdeze genetic mofturile de fiinţă „aleasă” în mintea noastră, pentru ca, sub acest pretext, să-şi poată însămânţa înşelătoriile generatoare de sfârşituri şi începuturi de ere istorice în mod chipurile „credibil”. Nu de alta, dar prea au fost toate marcate de băi imense de sânge omenesc NEVINOVAT. Este prea sfidător, să fim obligaţi periodic să-i acceptăm capriciul schimbării, fără a-i cere nici măcar să-şi pună semnătura pe actele de deces şi, respectiv, de naştere al respectivei schimbări generate de el, cum cred că ar fi fost şi normal s-o facă de la bun început, dacă ar fi fost cinstit şi curajos din fire…

Existenţa unui Dumnezeu nu poate fi negată sub nicio formă! Ar fi o absurditate, o mare greşală ateistă, să nu credem în existenţa Sa, mai ales când vedem clar că modul nostru de organizare obştească are un început pur dogmatic, total diferit de cel Natural, caracteristic tuturor celorlalte vietăţi existente!!! Însă, a accepta şi a CREDE că El este şi „nevăzut”, ar fi o greşală la fel de mare!!! Putem accepta că dogmatologii îl fac „nevăzut”, prin faptul că asta cere Litera şi Spiritul Dogmei, pur şi simplu, dar „a crede” că-i „Duh” şi „Fiinţă” (Persoană) totodată, este imposibil. Mi se pare o grosolănie fără margini, spre exemplu, să acceptăm afirmaţii (predici) idioate, de genul că El ar fi o Fiinţă a „dragostei fără margini” (agape), în timp ce nu-I simţim efectiv niciodată intervenţa imediată întru preîntâmpinarea genocidelor. Poate cineva să-L disculpe? Poate, desigur, că vorbăria goală se-nvaţă în toate institutele teologice! Dar, lângă toată vorbăria lor, licăreşte mereu acel sâmbure de adevăr, care ne deşteaptă şi ne face să ne întrebăm: Cine comandă genocidele? Răspunsul a fost, este şi azi acelaşi (îl vedem clar la islamişti) şi va fi şi mâine tot la fel, dacă nu eliminăm definitiv Religiile: Chiar cei intitulaţi de dogmă drept „reprezentanţii Săi”, nişte lideri religioşi falşi şi sângeroşi exact ca El, strecuraţi cu dibăcie printre alţi lideri pacifişti, pentru a se face „fraţi de credinţă” cu aceştia din urmă. Să le vedem faptele: alaltăieri generând genocidul mozaic (vezi în Exodul 32: 25-35), ieri al celui creştin (cruciadele), iar azi al celui ismamic. În toate astea se pot vedea foarte clar absolut toate însuşirile exagerate de aşa-zis Dumnezeu sau de „zeu al tuturor zeilor”: şi mincinoasa Sa „omniprezenţă” şi „atoatăştiinţa” şi „atoatăvederea” şi „atoatăputernicia”, şi… a toate câte-or mai zice autorii scrierilor sacre că are.

 

Poveştile ce le auzeam în copilărie de la bunici, începeau cu „A fost odată ca niciodată, căci, dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit”… Dacă ne-ntrebăm de ce încep aşa, fără a analiza textul, nu vom ajunge nicăieri. În schimb, dacă-l analizăm, înţelegem imediat că bunicii noştri, ca şi cei de la care ei înşişi le-au auzit, erau purtaţi de aripile nostalgice ale gândului, către nişte vremuri de mult trecute, fiecare cu începutul lor propriu, dar care veneau după UNA, însă, după o ERĂ pe care o putem numi PRIMARĂ, al cărui început poate fi numit ÎNCEPUTUL dinaintea tuturor începuturilor, inclusiv al aceluia relatat de Biblie, din care aflăm că cineva, un Dumnezeu anume, a făcut „cerul şi pământul”. Ne mai luând în seamă faptul că alţi traducători au zis „cerurile”, ca şi cum ar exista mai multe dintr-acestea, dar n-au mai zis şi „pământurile”, ca şi cum, în centrul acţiunii povestite de ei, n-ar mai exista nicio altă planetă înafară de Pământul nostru, eu îmi pun întrebarea firească: Din ce le-a făcut? Nu cumva din „materie”? Bineînţeles! Atunci, cred că ar fi fost normal să fie scris că a făcut mai întâi MATERIA şi apoi cerul (cerurile), pământul, planetele, sistemele solare, galaxiile şi Universul. A omite „întocmirea materiei” din Facerea biblică, dovedeşte cu toată claritatea că autorii cărţilor au fost interesaţi doar de manipularea psihologică a omenirii, prin „litera şi spiritul dogmei”, născocită de ei, nicidecum de descoperirea adevărului şi/sau minciunii.

 

Nu chiar TOT din ceeace este scris poate fi crezut de mintea omului! Există oameni mult mai CERCETĂTORI decât cei astfel titularizaţi, ce-şi duc veacul prin marile laboratoare ale lumii. Poate că exact cei ce n-au o diplomă ca a lor şi nici nu aspiră la câştigarea de premii, sunt cu-adevărat OAMENI ai ADEVĂRULUI, căci ei nu cred nimic din ceeace citesc sau aud, până ce nu verifică ideile respective cu realitatea înconjurătoare.

Din vârful Piramidei Social-umane, adică exact din locul unde tronează Dumnezeul dogmatic, aceşti OAMENI sunt văzuţi şi trataţi drept nişte „încurcă-lume”. Ei supără, pur şi simplu, pe preoţi (pe reprezentanţii şi slujitorii Dumnezeului dogmatic), cu întrebări „fără răspuns”, de genul: Dacă există Dumnezeu, atunci pe El cine l-a făcut? Încearcă preoţii s-o scalde-n fel şi chip, dar nici unul măcar dintre cei mai studioşi preoţi ai dogmelor, de când a apărut Clasa Preoţească pe pământ şi până azi, nu a reuşit să dea de cap unor astfel de întrebări. Unde sunt acei CLAR VĂZĂTORI, CLARSIMŢITORI şi CLARGÂNDITORI, totodată, ai vremurilor? Din ce ne spun dogmele aflăm că de existat, ei au existat, însă, îndată ce şi-au făcut publică apariţia, imediat Clasa Preoţească le-au pus la cale asasinarea. Pe de altă parte, tot din istoria dogmelor aflăm că, absolut niciun falsvăzător, falssimţitor şi falsgânditor, nu a fost mătrăşit de ei, ba chiar au fost protejaţi. Şi-atunci lumea ce să creadă despre preoţi şi despre religiile lor?

Întrucât Biblia este cea mai citită carte, voi lua un exemplu din afara dogmei, pentru a vedea că nu numai cârmuitorii religioşi îi protejează pe-ăştia, ci şi cei ai laicismului politic.

A fost, drept pildă, un medic veterinar american – căci, altfel, nici că se putea (nu-i aşa?), motiv pentru care nici nu-i voi pomeni numele −, care a lansat moda „dormitului cu geamurile deschise în toate anotimpurile”. După părerea sa neverificată, noi, oamenii, chipurile d-aia ne îmbolnăvim, pentru că ne adăpostim iarna în case şi ne înfofolim în paturile noastre cu plăpumi, în loc să copiem modelul vitelor ce le consulta şi trata el, care, de când lumea şi pământul, dorm iarna în condiţii vitrege şi nu cunosc bolile de care suferim noi în mod curent, cum ar fi răceala, gripa etc. Într-o zi, pe când îşi expunea el „deşteptăciunea” în faţa unei clase de copii, el însuşi ne mărturiseşte (în cartea ce a scris-o pentru a-şi lăuda oţetul de mere cu care trata bolile necuvântătoarelor), că unul dintre micuţi, ce locuia la ţară, l-a-ntrebat: „Nenea, dar găinile de ce dorm iarna cu ciocu-n pene?” Câtă lume s-o fi îmbolnăvit de moda lansată de acest netot şi câţi creduli or fi murit, nu ştiu! Ce ştiu eu, este că moda acestui veterinar a fost aplicată şi de evreii comunişti, în maternităţile din România, după ce ne-au ocupat cu ajutorul tancurilor ruseşti, procedând, deci, exact ca Înşelătorul, Dumnezeul minciunii, crezând că, dacă vorbesc ruseşte, lumea îi va lua drept ruşi. Mai ştiu, deasemenea, că moda respectivă a costat-o pe mama vieţile a doi copiii născuţi înaintea mea, pentru că au fost aşezaţi în primele rânduri de paturi de la geamurile acelea, ţinute deschise tot timpul. Oricât de bună rudă sau prietenă ar fi fost vreo mămică, a cere mutarea copilui său de-acolo, însemna obligatoriu a pune copilaşul altei mămici în locul acela blestemat! Acest gând criminal le făceau să renunţe şi să-şi accepte soarta. O fi oare mamă pe acest pământ care să nu simtă că copilaşul ei abia născut se poate îmbolnăvi, dacă-i ţinut lângă un geam deschis, nu neapărat iarna, chiar şi vara, dacă-ntr-o zi se face brusc frig afară? Eu cred că toate, absolut toate mamele SIMT un astfel de pericol, indiferent cât de tinere ar fi ele, şi mai cred că şi mama mea i-a simţit pe fraţii mei îmbolnăvindu-se, dar erau vremuri de dictatură comunistă, în care doctorii nu-şi puteau permite a-şi asculta nici măcar de propria lor logică, darămite de aceea a sărmanelor mame. Moda asta, de suferinţă până la deces a fraţilor mei (deces din motive „necunoscute”, desigur), pusă-n practică chiar de-o femeie, de evreica comunistă Ana Pauker (născută Hanna Robinsohn), s-a prelungit până la mine şi, în continuare, până la moartea lui Stalin (martie 1953). Spre deosebire de ei, însă, răceala mea la cap n-a fost chiar aşa de adâncă ca a lor. Manifestându-se la nivelul urechilor, când am început să plâng şi eu, ca şi ei, în timp ce mama credea de-acuma că mă voi duce după ei, o asistentă mi-a observat puroiul scurs din urechi pe pernuţă şi, astfel, am fost luat de sub geam şi mutat împreună cu mama într-alt salon, unde am fost supus tratamentului cu penicilină. Aşadar, norocul meu a fost dublu: întâi pentru că mi-au spart urechile şi am fost imediat mutat de sub geamul deschis al salonului de nou-născuţi, iar al doilea, a fost faptul că m-am născut în toamna anului 1952 − an în care penicilina a putut ajunge şi în ţara noastră, probabil, datorită faptului că şi Stalin se afla în ultimele sale luni de viaţă.

Iată o invenţie a lui Fleming care mi-a salvat viaţa, dar care, ca oricare altă invenţie, adună-ntrînsa străduinţa multor altor oameni, care n-au avut nimic comun cu ştiinţa, dar care, sub presiunea fricii faţă de moarte (însămânţată de religie), s-au luptat cu microbii generatori de moarte ai infecţiilor. Greşim, oare, dacă generalizăm, spunând că omul CREEAZĂ doar atunci când trăieşte sub pericolul unei foarte mari ameninţări? Eu cred că nu greşim, ştiind că până şi banala lipsă a banilor, îl face pe om să-şi stoarcă creierii pentru a inventa ceva nou care să-l poată salva de sărăcia ameninţătoare!… Nu huzurul, ci exploatarea absurdă, l-au obligat pe ţăran să inventeze plugul, nu pentru că-i stătea lui gândul la îmbogăţire, ci pentru că dările către stat ce le avea de plătit erau crescătoare continuu; exploatarea nemiloasă l-a făcut pe pescar să inventeze plasa, căci cu undiţa nu-i mai putea hrăni pe hrăpăreţii săi vameşi: Asta aflăm din Noul Testament şi asta ar trebui să predice preoţii! Sub presiunea îndoctrinării ce le-a cuprins creierul în anii seminariatului, ei predică că omul este „greşit” (sau „păcătos”) din născare, deşi observăm cu toţii că numai unii suferă de mania îmbogăţirii, marea lor majoritate fiind cei ce compun aşa-zisa „spumă” a societăţii, din care şi ei fac parte!!!

Dar eu mai am o întrebare esenţială: L-a condamnat cineva pe medicul acela veterinar, pentru câţi oameni a îmbolnăvit, prin moda dormitului cu geamurile deschise în toate anotimpurile, sau prin consumarea oţetului de mere ca şi „tratament” bun pentru anumite boli ale oamenilor? Răspunsul este: NU! Ba, mai mult, farmaciile s-au şi pornit să-i reproducă imediat reţeta şi să facă mare reclamă otrăvii cu efect foarte lent la om, numită „oţetul de mere”…

 

Acum suntem în prag de cucerire a unei noi planete! Oare câţi dintre noi ne întrebăm: De ce „cucerire”? De ce s-o „cucerim”? De unde vine oare în mintea omului acest gând barbar de „a cuceri”?

Răspunsul este, pe cât de simplu, pe atât de clar: Din Biblie! Lucru ce-l voi şi demonstra… în alte pagini următoare.

Însă saltul tehnologic uriaş din ultimul secol, are efect general şi asupra Religiei: Când omul va face planeta Marte LOCUIBILĂ, în mod sigur că toţi CREDULII vor striga preoţi: NE-AŢI MINŢIT! Motiv pentru dogmatologii trebuie să gândească din timp o formă NOUĂ pentru manipularea de tip religios a omenirii. Acest concept filozofic NOU este în plină desfăşurare şi a primit deja numele de ANTROPOZOFIE. Cum va arăta Dumnezeul-om se ştie, dar nu se spune − în niciun caz, ca Isus, un va putea fi! El a fost, este şi va rămâne  DUALIST, findcă aşa cere litera şi spiritul dogmei: Divide et Impera! Apariţia lui se va face după derularea unui lanţ de „crize” generatoare de o „dezordine” absolut necesară, întrucât dogma-l obligă să ia chip de „salvator” în mod obligatoriu. Pe de altă parte, hai să stăm strâmb o leacă, dar să judecăm drept: Dacă n-ar fi mai întâi o „dezordine” de proporţie mondială, atunci cui iar mai folosi Noua Ordine Mondială?

 

Alexandru Tomás-Cervesy Ulth’

Madrid, 16.04.2016

Publicat în cultura | Lasă un comentariu

Crucea din Bucegi

Azi mă plouă iar cu stele,

…peste timpul nostalgiei:

Ploaie-n stele cu inele,

planetare pietricele,

…cad, iar eu atent le prind

şi le-aşez, la rând, cu rost,

amintiri şi ani la rând,

de la mine, ce azi sunt,

la sămânţa-om ce-am fost…

 

Zbat-răzbat necontenit,

spre-a descoperi Lumina,

zi-de-zi călătorind,

cercuind-încercuind,

lumea-ntreag-orbecăind,

pe orbita-ntunecată-a

dezmăţatului pământ…

 

Exilat de exilaţi,

plângându-mi de ţară dorul,

străbat zilnic seara cerul…

De ce m-ai însufleţit?

– îmi „cert” Tatăl-Creatorul…

Căci acum, însingurat,

parcă m-a abandonat…

 

…Lăcrimând, îngenunchiat,

cat cu ochii-n bolta-albastră,

spre-a-mi găsi aceea astră

(…prin atâtea galaxii!?),

cari să-mi spună: …Cine sunt?

…Ce să fac? …Şi cum să fiu?

…De-am venit, unde mă duc?

Mult mai mort, decât mai viu,

pier în mine idealuri:

 

Mamă, când o să ajung,

să mă întâlnesc cu tine,

să-ţi sărut mâna plângând?

Tu, cu tata şi cu Vali:

Aşteptaţi, încă puţin,

c-am să vin şi eu curând!…

 

Azi aş trece-n nemurire!

Obosit cu-adevărat,

de gânduri, greu frământat,

străduindu-mă-a fi suflet

cât mai bun şi mai curat,

spre a-mi prelungi fiinţa

(…suflet?… creatură?… neant?)

Un „ceva” ce-şi poartă lutul…

 

Mă voi libera, …vreodat’?

 

Se cutremură pământul:

Cât să rabd? …La infinit?

Oare când va fi sfârşitul?

 

Unde-i PATRIA-mi dorită?

 

Plouă iar-şi-iar cu stele…

 

Eu, prin bezna nopţii mele,

beau din apa rea… pribeagă,

străbătând iar „căi lactee”,

suferind ploaia de stele,

care-ntr-una mă loveşte,

cu planete-pietricele,

cu stele prinse-n inele…

Şi din toate, câte-am prins,

le adun, le-aşez cu rost,

refăcându-mi dureros,

…harta-acestei vieţi întinsă,

de la mine, ce-acum sunt,

la sămânţa-om ce-am fost!…

 

Alexandru Tomás-Cervesy Ulth’

(Refăcută in 2008, împins de Puşa şi iar azi 04, 04. 2016, pentru Vali)Crucea din Bucegi

Legătură | Publicat pe de | 1 comentariu

Nu suntem pe pământ din întâmplare!


(prelucrare proprie – o actualizare după versurile şi melodia lui Nicolae Moldoveanu, martir al Creştinismului Subteran, trăit sub Dictatura Comunismului Crestinesc)

 

Nu suntem pe pământ din întâmplare!

Noi nu suntem un lut rău frământat…

Perpetuăm Sămânţa Creatoare,

a-nţelepciunii fără de hotare,

a Tatălui ceresc şi-a-nţelepciunii care ne-ntrupat,

a Tatălui ceresc şi-a-nţelepciunii care ne-a creat!

 

N-ar fi simţit în niciun caz ţărâna,

ce-i albul crinului imaculat,

dacă nu s-ar fi re-ntrupat Sămânţa,

prin care simte dragostea fiinţa,

aşa cum simte El şi-nţelepciunea care ne-a-ntrupat,

aşa cum simte El şi-nţelepciunea care ne-a creat!

 

Există şi Scripturi ce-aduc dovadă,

de semne şi minuni, neîncetat…

Dar cine vrea pe Tatăl său să-L vadă,

găseşte în Natură-orice dovadă,

că El nu-i „Dumnezeul”, de care scrie că a blestemat,

ci e Tatăl ceresc, care-a creat şi-a BINECUVÂNTAT!

 

Cum, pot fi minţi aşa de-ntunecate,

mânate de-aşa rău ne-nduplecat?…

Şi noi avem aceeaşi libertate,

dar inima din noi, nu ca-n ei bate,

ci-n ritmul Binelui şi al Dragostei de tot ce-i întrupat,

spre slava Tatălui şi-a-nţelepciuni care a creat!

 

Nu-i, viaţa noastră veşnic însorită,

căci n-o trăim ca cei de la palat…

Noi o trăim cum trebuie trăită,

ştiind că lumea asta-i mărginită,

de Dumnezeul ei şi-al răului ce El l-a-nsămânţat,

de Dumnezeul ei şi-al banului pe care l-a creat.

 

Noi, nu suntem neant, ci FERICIRE!

Realitatea ni s-a revelat:

Isus ne-a dovedit cu-a Sa trăire,

că moartea-i doar un zbor spre NEMURIRE,

purtaţi de dragostea dintru Sămânţa ce-am perpetuat,

a Tatălui ceresc şi-a-nţelepciunii care ne-a creat!

 

***

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Români, la rugăciune!


King Michael (I) 10 May 2011

Români, ’nălţaţi o rugăciune!

Nu căutaţi niciun loc „sfânt”,

puneţi oriunde jos genunchii,

pentru al nostru Rege sfânt!

 

Părinţii noştri-n a lor vremuri,

sub domni şi regi, altare aveau,

dar se rugau, şi-n miezul nopţii,

gata de luptă iar erau!

 

Astăzi bisericile-s pline,

iar Regele ne e-n exil,

căci preoţii-n altare-ndeamnă,

pe comunişti să îi votăm!

 

Nu-i ascultaţi, căci, iată-s fiare,

sunt draci în fuste îmbrăcaţi!

V-au pângărit chiar şi icoane,

cu-ndemn pe draci să-i votaţi!

 

Români, nu căutaţi altare:

Mai sfântă-i ruga spusă-n gând,

când, osteniţi, plecăm genunchii,

pentru al nostru Mihai sfânt!

 

Alexandru Tomás-Cervesy Ulth’

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

FACEREA


Întrucât, omul nu ştie niciodată câte zile are, m-am hotărât să dau pe Internet adevărul! Şi, cum cred că este normal, voi începe cu FACEREA, subiect care a frământat, frământă şi cred că încă va mai frământa minţile multor oameni.

FACEREA

 

Cap.1

 

Epoca Înţelepciunii:

Despre ÎNCEPUT

 

0.La ÎNCEPUT a fost REALITATEA, căci tot ceeace există în Realitate, înseamnă existenţă concretă, nu închipuire! Nu putem gândi că, la Început, nu a existat nimic, căci, practic, „nimic” nu există, el dovedindu-se a fi, doar o formă de exprimare a ceeace încă nu se poate detecta cu ochiul liber, lucru ce a şi fost demonstrat în mod concret, ştiinţific. Aşadar, „nimicul”, nu poate să fie asociat cu non-existenţa, ci doar cu o STARE de EXISTENŢĂ PRIMORDIALĂ a ENERGIEI şi MATERIEI, în forma lor cea mai elementară.

1.Acesta a fost PRIMUL ÎNCEPUT, Acela dinaintea tuturor începuturilor:

2.La Început, în Realitate, a fost Materia Însufleţită, în starea ei Primordială de Existenţă, numită ELEMENTARĂ, căci Starea Primordială a Energiei şi Materiei este, concret, a ELEMENTELOR ÎNSUFLEŢITE (energetice), astfel încât înţelegem că, materie neînsufleţită (moartă, fără energie), sau însufleţire fără de materie (energie complet liberă, fără de materie), în CONDIŢII NATURALE de EXISTENŢĂ, nu există. În condiţii naturale, materia însufleţită (sau energizată), înseamnă ÎNŢELEPCIUNE, deoarece există, se manifestă şi poate fi percepută, numai în Realitate, nu şi în închipuire, iar Realitatea întru înţelepţire e.

3.Totul a izvorât dintru Înţelepciune la Început şi, deci, nimic din ce a izvorât din ea, n-a izvorât fără Viaţă (fără energia care animă materia), începând de la starea ei de existenţă cea mai elementară, numită şi a ELEMENTELOR ÎNSUFLEŢITE, şi până la starea ei de existenţă cea mai complexă, numită OM, adică VIETATE, nu fiinţă „superioară”.

4.În Înţelepciune nu poate exista întuneric (non-lumină), căci, în realitate, numai în Înţelepciune există Lumina (energia) care luminează tot ceeace există de la Început şi până azi în Realitate, în absolut orice formă de existenţă.

5.Aşadar, materia, îndiferent de forma în care există ea în Realitate, de la Element, până la Univers şi OM, este ORGANICĂ, nu anorganică, plină de Viaţă, plină de Energie, plină de Lumină.

6.Materie „anorganică”, fără Viaţă (energie, lumină), nu există în Realitate, ci doar în închipuirea omului neînţelepţit şi, concret, doar în condiţii speciale de laborator create de el. Însă, imediat ce materie anorganică creată el în laborator va fi lăsată liberă, în condiţiile naturale de existenţă (în Realitate), ea-şi recapătă energia iniţială şi-şi continuă Ciclul său Natural de Existenţă.

7.Şi în Începutul, dinaintea tuturor începuturilor, Energia şi Materia s-au păstrat nealterate în Realitate, în absolut toate formele în care ele s-au întocmit, căci totul din Înţelepciune a izvorât, şi prin Înţelepciune s-a-ntocmit. Acesta a fost PRIMUL ÎNCEPUT, Acela dinaintea tuturor începuturilor, căci pe Pământ încă nu era nicio divinitate. Epoca întâi, a Primei Existenţe, a fost, este şi va fi, în vecii vecilor, numai a Înţelepciunii şi Realităţii, nicidecum a divinităţilor, indiferent care ar fi ele!

 

Epoca Divinităţii/Divinităţilor:

Despre începutul închipuirilor, sau încercările omului de a se cunoaşte pe sine şi lumea în care există, din punct de vedere „spiritual”.

 

NOTĂ: La Început, precum în toate şi în OM, a existat numai Înţelepciunea, cea din care izvorâse totul şi din care s-a întocmit totul, inclusiv el, OMUL, întocmit numai din materie şi energie, care nu simţea, la Început, nevoia de cunoaştere, căci înţelegea absolut tot ce vedea şi simţea că există în Realitate.  Şi Înţelepciunea domnea peste mintea OMULUI, căci în mintea lui nu exista încă nicio închipuire, dar şi pentru că Înţelepciunea i-ar fi biruit-o, prin Realitatea în care exista, şi încă mai există, în tot ce s-a întocmit de la Început.

*

Trebuie spus din capul locului că, a cunoaşte, înseamnă a înţelege Realitatea prin propriile noastre simţuri, nicidecum altfel. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să precizez că, pentru a putea înţelege ceva anume şi, deci, a da crezare unei anume existenţe, cel care are ochi, trebuie să vadă pentru a se convinge, iar orbul trebuie să simtă. Extrapolând acest adevăr, clarvăzătorul sau clarsimţitorul, nu se pot confunda cu INIŢIATUL, care este un CLARVĂZĂTOR şi un CLARSIMŢITOR, în acelaşi timp, adică, un ÎNŢELEPŢIT.

Dar mi se pare mult mai semnificativ să remarc că există şi alte căi de cunoaştere a naturii noastre umane şi a lumii în care trăim, dincolo de cea antropozofică, peste care tronează vădit cea „spirituală”. Neînţelegând de ce trebuie să despărţim noi materia energetică, sau energizată, în denumiri pur teoretice, precum „suflet”, „spirit”, „duh” etc., din moment ce existenţa lor este pusă în evidenţă numai şi numai de lumină, mai concret, de ENERGIE, – pentru mine lumina, sufletul, spiritul, duhul etc., fiind toate tot pură energie −, eu voi rămâne credincios dovezilor care pun în evidenţă faptul că Energie + Materie, înseamnă TOTUL, inclusiv memoria, până ce se va găsi cineva să mă poată lămuri. A fost dovedit că, până şi apa, îşi are memoria ei, apa fiind − ce? −, tot o compoziţie de materie, sau elemente, adunate la un loc de energie. A mai fost dovedit şi faptul că în Cosmos nu există vid, ci un fel de „gaz”, pe care Antichitatea l-a numit „eter”, fără să cheltuiască mii şi mii de miliarde de dollars SUA sau ruble ruseşti, pentru a pregăti oameni de ştiinţă şi astronauţi, pentru a-şi construi tehnologii cu care să poată ajunge acolo, să se convingă. La ora actuală este la mare vogă descoperirea „particulei lui Dumnezeu”, sau „Busonul Higgs”, care s-a dovedit a fi − ce? −, tot o particulă materială + energie, o particulă energizată. Eu, spre deosebire de enorm de mulţi alţi oameni, prin creşterea primită de la părinţi, m-am lăsat doar o singură dată minţit de cineva, de comunişti şi de preoţimea şi de păstorimea care au dat mâna cu ei. Apoi, odată ce am reuşit să-mi recapăt LIBERTATEA, am făcut exact ce face şi elementul material ţinut în condiţii speciale de o minte nebună, „ştiinţifică”: I want to break free!, precum sărmanul Freddy Mercury, care a fost slobozit printr-o boală, nu ca mine, printr-o lovitură de stat.

Iată, aşadar, de ce am restrâns eu întreaga existenţă la energie + materie. În principal, dovedindu-se că această combinaţie îşi are până şi o MEMORIE (specifică multiplelor ei forme de existenţă), nimic nu m-a mai putut opri să înţeleg că aici, în combinaţia aceasta dintre energie şi materie (E+M), este, practic, vorba de ÎNŢELEPCIUNE, nu de teorie, nici de presupunere sau bâjbâială aşa-zis „ştiinţifică” sau „religioasă”!

Dar, mai am una, pe care trebuie să o spun în această introducere (după care voi trece la subiectul cunoaşterii): După ce a descoperit, în condiţii de laborator, nu naturale, o mulţime de elemente şi după ce mai şi moare din cauza unora, precum RADIUL, URANIUL etc., omul îndoctrinat prin fel de fel de teorii, în loc să-şi distrugă laboratorul, caută tot acolo, în el şi în condiţiile impuse de el (adică de dogma, doctrina sau, pur si simplu ideea care-i stăpâneşte mintea), să-şi descopere „Dumnezeul” care crede el că l-a creat, nicidecum ÎNŢELEPCIUNEA, atât de evidentă, pe care deja o distrusese, prin distrugerea valenţelor de legatură (adică a energiei, sau, mai concret, a „liantului” energetic), pentru descoperirea elementelor. Dar, oare energia gonită de el(valenţele de legatură) ce face? ,Iată că, în loc să dispară definitiv, stă, îşi aşteaptă răbdătoare şi liniştită elementele, până ce nebunul „cercetător” le va scăpa în libertate, le va elibera din constrângerile condiţiilor sale speciale de laborator create. În momentul în care elementul scapă, începe reciclarea, respectiv, reintegrarea sa în Natură. Nu doar faptul că elementul respectiv nu se transformă  în altceva, prin reenergizare, ci şi faptul că reenergizarea se face exact cu aceiaşi cantitate de energie, pe care el a avut-o de la  în starea lor iniţială, de la Început, în natură, în Mediul Biologic Natural Terestru şi Universal totodată. Putem numi faptul acesta MEMORIE? Bineînţeles! Însă, eu cred că mult mai mare ne va fi surpriza, când vom înţelege CINE este de fapt păstrătoarea memoriei: Materia sau Energia?

Pentru a putea da un răspuns cert la această întrebare, voi da un alt exemplu, din Natură – mult mai mult mi-ar place să zic că am cules acest exemplu „din medicină”, dar, câtă vreme medicina vrea să rămână excrocherie, nu voi putea! Este dovedit faptul că, corpul nostru se reinoieşte în totalitate o dată la şapte ani: o dată la 42 de zile se reînoiesc celulele sanguine, o dată la un an, celulele masei corporale şi, o dată la 7 ani, celulele sistemului nervos. În acest caz, dacă am pretinde că memoria noastră s-ar afla stocată în masa materiei neuronale, ar trebui, practic, să rămânem fără memeorie. Iată, aşa putem întelege că memoria se păstrează în ENERGIE, nicidecum în materie! E adevărat că omul a inventat banda de magnetofon, dar, de aici şi până-i va înţelege el mecanismul de stocare, mai are ceva pâine de mâncat, câteva secole, cel puţin, de-acum încolo!

LEGE NATURALĂ: În Natură, până la nivel elementar, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, ci totul se transformă, cu excepţia energiei, care rămâne aceeaşi, caracteristică fiecărui element în parte! Prin urmare, materia, îşi are propria sa memorie stocată în energia elementelor sale componente. De aici, si termenul de ÎNŢELEPCIUNE, pe care l-am atribut tandemului Natural: Energie + Materie, sau, prescurtat, E + M. În Natură, nu există principu matematic, ci unitar, împreună acestea formând o UNITATE ELEMENTARĂ SPECIFICĂ. Prin urmare, unu + unu = doi, este fals! În Natură, asta nu există, ceeace demonstrează că, Natura este patronată de principiul ÎNŢELEPCIUNII UNITĂŢII ELEMENTARE, nu al dualităţii.

Vreţi o dovadă mai mare de ÎNŢELEPCIUNE, decât această COMBINAŢIE NATURAL-ORGANICĂ, nu anorganică, dintre ENERGIE şi MATERIE? Ei bine, dacă vreţi, vă voi spune că, în mod practic, aşa ceva, ce căutaţi, NU EXISTĂ! Iar, dacă veţi încerca să mă contraziceţi, spunându-mi că „Ba da, există, uite că-i scris aici, acolo sau dincolo!”, eu nu vă voi contrazice, ci vă voi spune că, ceeace-mi arătaţi, încă NU POATE FI DEMONSTRAT. Iar, până ce nu se poate şi demonstra, orice teorie rămâne în aşteptare, pentru omul iniţiat, sau care doreşte a se iniţia, căci numai din ÎNCREDINŢAREA sa, adică înţelepţirea şi apoi CREDINŢA sa, respectiv, numai din Realitate, poate veni certitudinea, adevărul, nu şi din închipuiri.

Închipuirile nu ne otrăvesc doar mintea şi judecata, ci şi hrana cea de toate zilele! Apoi, (hai să luăm, la întâmplare, îngrăşămintele chimice, să zicem, ca şi exemplu, despre care ştim cel mai bine azi, că ne-au prostit oamenii de ştiinţă îmbogăţindu-se, spunându-ne că „numai prin ele poate fi astâmpărată foametea mondială”. Acuma, înţelegând că închipuirile ne otrăvesc sănătatea, nu cred că mai trebuie să studiem patru ani într-un Institut Agronomic, pentru a înţelege că ele otrăvesc şi celelalte vietăţi, sau că ne strică întregul Echilibru Biologic Natural al Planetei noastre! Cred că trebuie doar să privim atent Realitatea din jur şi să cugetăm asupra unui lucru extrem de simplu: Ai cui vrem să ne fie copiii, când vor ajunge la maturitate: Ai Realităţii şi ai Înţelepciunii sale evidente, sau ai teoriilor create de omul înşelător, dogmatolog, doctrinolog sau de ştiinţă, prin care, concret, am ajuns să ne intoxicăm, şi fizic, şi psihic?

Ai cui vom dori să ajungă, când vor deveni maturi, ai aceleia vor ajunge să fie la maturitate! Fără să-mi doresc niciun răspuns la această întrebare, în cei aproape 65 de ani de viaţă, am putut constata că oamenii au puncte de vedere diferite: Unii rămân credincioşi teoriilor, când ajung la maturitate, iar alţii se trezesc la Realitate şi, revenindu-şi, se reiniţiază singuri şi devin,  încet- încet, oameni ai Realităţii, ai Naturii!

Unii, dintre cei care şi-au dedicat întreaga viaţă unei teorii dogmatice, dintre toate câte există, mi-au trâmbiţat timp de aproape 45 de ani de Comunism Ateu, la posturile de radio clandestine (pentru Lagărul Comunist), că „Dacă secolul al XXI-lea nu va fi religios, atunci el nu va fi deloc!” Adică, mai concret: Dacă noi, omenirea, nu vom voi ca acest secol, al XXI-lea, să fie religios, ei vor face în aşa fel încât să nu mai fie deloc omenire! Ce înseamnă în mentalitatea lor „a nu mai fi deloc omenire”, cred că înţelegem în mod clar şi limpede, după cum tot la fel de clar şi de limpede cred că înţelegem şi cine-şi doreşte ca acest secol să fie religios, în exclusivitate…

Acuma, hai să vedem, de unde şi până unde, ideea de „spirit” sau „duh”, in loc de ENERGIE?

Pe plan local (planetar), s-a încercat explicarea a tot ceeace există, dar în mod special a omului, prin raportarea sa la Univers, la un „cer” anume, imaginându-se că, ciclul de transformare al materiei, de compunere − descompunere − recompunere, nu este un ciclu al memoriei energiei (acum cinci-şapte mii de ani n-avea nimeni habar de aşa ceva), ci al unei „programări divine”, nefiind, chipurile, dictat de Condiţia Naturală de Echilibru (în care combinarea elementelor în Materie şi invers, descompunerea Materiei în elemente, sunt, practic, „voia” Energiei  – cea care este purtătoare de memorie -, nu a Materiei), ci un ciclu ce ţine neapărat de „voia” unei divinităţi „atotputernice şi atoateştiutoare”, căci, zic ei… cine altcineva ar putea fi capabil să facă astfel de „grandori” şi „minunăţii”?

NAŞTEREA (forma seminară, dar nu şi elementară), DEZVOLTAREA, MATURIZAREA, ÎMBĂTRÂNIREA ŞI MOARTEA (descompunerea), adică Ciclul existenţial al Materiei Energizate în forma sa de om, a fost imaginat parabolic convex, pornind, deci, de la un zero elementar, atingând un maxim şi revenind iar la zero elementar, atras în jos, chipurile, de o forţa terestră a gravitaţiei. Dar ce ne facem cu eterul cosmic, gazul care nu mai este atras de nimic, deşi are compoziţia sa? Ciclul Energiei, în loc să fie explicat logic, aşa cum este el în mod Real, adică strâns legat de element, respectiv, de Materie, în tandem deci, a fost imaginat ca fiind „concav”, ca şi cum „binele” s-ar „coborî” de undeva din Univers, din „sfinţenie”, să însufleţească Materia (răul), înfăptuind naşterea (păcatul), şi apoi înălţându-se iar în Univers (în „sfinţenia” din care a venit), atunci când materia „moare” (eliberarea), şi intră-n descompunere.

Toate aceste minciuni, care fondează dogmele, s-au întocmit din nevoia unor speculanţi de a manipula masele largi de oameni, pe principiul dualităţii dogmatice, respectiv al diviziunii maselor  în oameni buni (care-i cred) şi răi (care nu-i cred, atei): Divide et impera, principiul care guvernează (psihic), in primul rand, minţile oamenilor religiosi, intre care: Principiul existentei „binelui” şi al „răului”, al „vieţii” şi al „morţii”, al „binecuvântării” şi al „blestemării” etc…  Preoţii, zic, la nervi, că „o să ne mănânce viermii” (?!?), dacă nu facem ce vor ei, adică cum ne zic, deşi, murind şi ei de atâtea mii de ani la fel ca şi noi „păcătoşii”, cred că ştiu şi ei la fel de bine de-acum, privind Realitatea, că şi energia se amplifică odată cu dezvoltarea materială a corpului uman, iar apoi se descompune odată cu materia, până la forma sa elementară, cea infinitesimală, care însoţeşte (însufleţeşte) elementul, fără a-l părăsi. Toate acestea au o contradictie proprie: Principiul existentei „binelui” şi „răului”, spre exemplu, se autocontrazice prin faptul că ce e bun pentru manipulatori, este rău pentru cei manipulaţi. De aceea, indiferent ce, chiar şi despre o idee, dacă iese afară din principiul unităţii organice şi al logicii, noi spunem că duce la ANARHISM!!! Ei, însă, nici măcar când au guvernat lumea antichităţii n-au împiedicat acest lucru, deoarece l-au preferat, pentru a putea continua să manipuleze. Ei sunt cei care au dezlănţuit periodic dezordini şi genocide, pentru ca lumea să fie obligată să le accepte noi şi noi ordini, una ca aceasta, pe care ei au numit-o ORDINE MONDIALĂ, fiind gata deja, să fie, cât de curând, impusă omenirii.

Trec peste faptul că, însăşi firea noastră şi a lor, demonstrează că, nimic nu poate fi mai sfânt şi nevinovat pe lume ca un prunc nou născut, până la un punct, cam toate ar fi „bune”, aş zice, cedând, aş pune o condiţie: Ca, de divinitatea asta a lor, să se teamă TOŢI PREOŢII LUMII, nu doar ăia care vor şi… credulii…

 

***

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

A fost odată ca-n poveşti! (Eminescu, in memoriam)


 

Mihai Eminescu - Din strainatate

A fost odată ca-n poveşti!

(Eminescu, in memoriam)

 

A fost odată, ca-n poveşti

− Spun asta cu onor −,

Un foarte drag, mare poet

Şi mare prozator.

 

Şi-a fost aşa de mult iubit,

În tot ce va să scrie,

Încât aproape-ntregu-i neam,

Poeţi, doreau să fie.

 

Pe cer le e Săgetător,

Luceafăr strălucind,

Însă, ca semn, li-i Vărsător,

Romantic, suferind…

 

Cu el le trece-al vieţii ceas

− Nu e niciun secret! −,

Precum îi vorba ce-a rămas:

„Românul e poet!”

 

Mamele lor le povestesc,

la prunci: „A fost odat’…”,

Şi oameni mari, copii-şi cresc,

Cu „Ruga unui DAC!”

 

Străinii înciudaţi de drac,

I-au încercat, hulit,

Ba chiar, din DACI, în primul veac,

„români”, i-au poreclit.

 

Şi-a fost odat’ un Neam de DACI,

În DACIA statornic,

Făcut „români”, de-ai lumii draci,

Şi-ntregii Lumi datornic…

 

Secoli la rând, i-au tot şcolit,

Cu dogma lor nebună,

Sperând că gândul le-a pierit,

De DACIA străbună.

 

Şi-n optzecinouă, dragii mei

− Ca prin minune, frate −,

Dracii se-omoară între ei,

Şi-n ţară-i LIBERTATE.

 

Azi, n-a mai fost… E-ntreg pământul,

Iar mâine-n Univers,

DACI LIBERI, pe Poet cântându-l,

În proză şi în vers!…

 

Alexandru Tomás-Cervesy Ulth’

15 Ianuarie 2016, Madrid

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu