POEME de Maricuta Manciuc-Toma

…Spre Ţara de dincolo de vremuri!

(Baladă pentru ţara mea Bucovina, Gura Humorului)Bucovina (Gura Humorului)

Ţară, Ţară, Ţărişoară:

Unde-mi eşti azi, surioară?

Pentru-n ceas de libertate

azi îţi sunt aşa departe,

numai prin străinătate…

 

Merg prin lume, rătăcesc,

numai stele mă-nsoţesc

şi cu jale mă privesc…

Vreau s-ajung la Ţara mea,

că mi-i tare dor de ea!

 

Şi mă doare, rău mă doare

sufletul, dar leac nu are,

căci în mine-i jale mare…

Nu îmi mai găsesc trecutul…

Mă persecută prezentul…

 

Floare de „Nu-mă-uita”:

Mângâie-mi tu jalea grea

căci am dor de strada mea,

de căsuţa cu cerdac

şi de satele ce-mi plac.

 

Dor de deal şi dor de vale,

de fetele pe cărare,

dor de satul ce-am lăsat,

cu-n băiet ce m-a curtat,

furându-mi un sărutat…

 

Dor de aerul curat,

de vecina mea din sat,

de mireasma florilor,

zâmbetul copiilor,

freamătul copacilor!…

 

Dor de lună, dor de stele,

de pridvorul casei mele,

de cântecul ciocârliei,

de valea copilăriei

şi de versul poeziei!…

 

Dor de mamă şi de tată,

de bunica de la poartă,

de fluturii din grădină,

de păsări şi de purcel,

de oiţa mea cu miel,

de mirosul de sulfină

şi de liniştea divină…

 

Dor de cerul ei senin,

râul meu cel de peşti plin,

de munţii cu piscuri semete,

de Regiuni şi Judeţe,

şi Marea-i cu valuri măreţe.

 

Frunză verde, frunză lată:

Îţi spun ţie înc-odată

că mi-e dor de lumea toată!

Prea departe-s de cei dragi…

Iar despre ai mei copii

doar odată-n an pot şti…

Plâng în taină şi-n tăcere,

negăsindu-mi mângâiere.

 

M-am tot dus şi-am colindat

alte ţări, în lung şi-n lat…

Şi-am plecat, …plecat, …plecat,

numai dor cu mine-am luat,

…ca ţara mea n-am aflat!

Şi-alte limbi am învăţat,

limba mea tot n-am uitat,

nici ce mama ma-nvăţat:

Să-îmi ţin strâns în inimioară

gândul la iubita-mi Ţară!

…………………………………………………

 

Dor de toate duc acum,

să le am nu pot nici-cum!

O vrea bunul Dumnezeu

rugându-l mereu-mereu,

să-mi aline dorul meu?

 

Dor de Ţară, dor de Ţară:

Nu-mi eşti astăzi, prima oară!…

Cât străpunsă sunt, de tine,

nici să dorm noaptea nu-mi vine.

Numai Dumnezeu mă ţine!…

 

Maricuţa Manciuc-Toma

 

*

 

Amor ’lănţuit

Sunt aici, dar tu nu

mă vezi!

Sunt acolo unde tu nici

nu crezi…

Mereu, în sufletul tău

Atât de aproape şi

departe mereu…

Pe vreme târzie, îţi renasc

din zori;

Pe valea pustie, îţi voi fi

printre flori!…

Mereu aproape şi mereu departe:

Iubirea mi-e lanţ, când vreau

libertate!

Ar trebui să te urăsc, dar

nu pot…

Când plâng vreau  să-ţi zic:

Dă-mi drumul de tot!…

Amorul ce-l simt, parcă-i ”blestemat”:

Acu-mi dă ”durerea”  şi,

…te-am şi iertat!

Oameni mari şi copii, în al lumii

tumult,

Fiinţe pornind, divergând

…infinit.

Iubirea dispare …şi-apare-ntre noi:

Amor ’lănţuit de vremi

de nevoi!

*

 Doruri!…

Dor de lună, dor de stele,

de pridvorul casei mele…

De cântecul ciocârliei,

de valea copilăriei

şi de versul poeziei!…

Dor de aerul curat,

de vecina mea din sat,

de mireasma florilor,

zâmbetul copiilor,

freamătul copacilor!…

Dor de mamă şi de tată,

de străduţă şi-a mea poartă,

de fluturii din grădină,

de mirosul de sulfină

şi de liniştea divină!…

Dor de deal şi dor de vale!

Dor de fete pe cărare,

Dor de satul ce-am lăsat,

cu-n băiet ce m-a curtat,

furându-mi un sărutat…

Prea departe-s de cei dragi!

Iar despre ai mei copii

doar odată-n an pot şti…

Plâng în taină şi-n tăcere,

negăsindu-mi mângâiere…

Dor de toate duc acum,

să le am nu pot nici-cum!

O vrea bunul Dumnezeu

rugându-l mereu-mereu,

să-mi aline dorul meu?

*

 Icoană sfântă, …de-demult!

O văd în gând,

cu chipul blând,

Icoană Sfântă,

…de-demult!

Cu păr cărunt,

cu ochii mari

şi zâmbetu-i pe buze!

Cu faţa-i albă,

…ca de nea,

şi vorba ei domoală…

Mi-o amintesc mereu aşa:

Icoană Sfântă,

…de-demult,

…şi pururi a mea Mamă!

*

… te-am revăzut!

 Ieri , pe strada mea,

te-am văzut trecând!

Şi mi-am amintit

iar de ziua când

noi ne-am despărţit…

Mi-ai zis doar: …Adio!

Şi-ai plecat …fugind,

Ne-mai-revenind,

m-ai lăsat plângând

mulţi, …mulţi ani la rând.

Ce frumoşi eram!

Ce dragostea curată

apăru …rapid!

Dar soarta blestemată

Ne-o răpi curând…

Privirea ta senină

îţi este ca-n trecut!…

Păru-ţi doar albi,

…după-atâţia ani(!),

Ieri, când te-am revăzut!

*

Inimă zburdalnică

Inimă zburdalnică: Nu vrei să te-opreşti?

Liniştea, …vreo-dată, ai să ţi-o găseşti?

Ai iubit cu patimi, şi …ai pătimit,

Ţintind idealuri, …grele de-mplinit…

Anii ţi-au trecut, părul ţi-a albit,

şi-ncă nu se vede că ai obosit!…

Şi chiar dacă azi, nu eşti ca-n trecut,

să te schimbi nu poţi: iubeşti mult, şi-atât!

*

Pătimaşa iubire

Cenuşa visărilor noastre,

De mult s-a cernut printre noi

Întoarcere nu-i printre astre,

Nici timpul nu merge-napoi…

Iubirea-ntre noi azi s-a stins…

Şi cu-amar visu-acesta loveşte,

Între cer şi pământ, …în abis,

I-un tăciune, ce-abia mai mocneşte.

Şi clipa durerii ce ne-a secerat

Cu-adevăr, nemilos, ne-a lovit,

Tren cu doi, tren cu noi, deraiat,

Un păcat din trecut revenit.

A fost o clipă? O eternitate?

Sau poate-o părere, …un vis?

O iubire cu intensitate,

Pătimaşă, …venind din abis.

*

Din ”dor”, atâtea…

Din tânguirea doinelor

şi foşnetul brazilor,

din semeţia munţilor

şi murmurul izvoarelor,

din frumuseţea basmelor

ce-mi incântau copilăria,

Din smaraldul ploilor

şi aurul holdelor,

din geamătul gliei

îngrăşată de eroii neamului,

din zbuciumul valurilor

ce se sparg de ţărm,

din aerul pădurilor, ca

nicăieri înmiresmat, în lume,

Am învăţat cuvântul ”dor”…

Şi-apoi prin el am înţeles

Că-s totuşi o femeie:

−Ce sentiment înălţător!

Maricuţa Manciuc-Toma

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s