Poezie – amintiri din copilarie

       …steaua de Poet!

Noapte clară, împarfumată…,

de la vrejii de la roşii…

Eu, lungit jos, între rânduri,

…nimeni vadă-mi ochii roşii.

(Am sărit la mama-n braţe,

tata, să stea din certat…

Şi am zăbovit acolo,

până ce el a tăcut

şi la lucru a plecat…)

Lacrimi curg, înşiroiate,

stând acuma, între roşii,

numai cerul plin de stele,

mă atrage, …m-a furat!

Îmi zâmbeşte, mă vrăjeşte,

şi-ntr-o clipă, …am uitat!

Carul Mic şi Carul Mare…

Colo steaua de Poet…

…Fără mama nu le-aş şti!

…De la ea le-am învăţat…

Ea mi-a spus şi de ”Puterea

care sus le-a înălţat!

…O Putere! …Ea o ştie,

şi-a văzut-o cum …le spală

şi ţine Cerul curat,

să-mi lucească mereu mie!

Ce frumoasă mamă am!

Şi câte m-a învăţat!…

Doar când plânge

nu-mi prea place…

Tată rău! Ce bădăran!

Numai să plângă o face…

…Vine mama afar’ la mine:

-Hai în casă măi copile!

-Nu! Mai stau, …mă culc aici!

Nu mai intru-n casă… Bine?

-Doamne Sfinte! Ce-i cu tine?

-Vreau să plec la Dumnezeu!

Să mă-ntorc când voi fi mare,

să-i trag una lui tăticu,

(când te ceartă), pe spinare!…

…Mama-aşa… cu binişoru’,

mă ridică, mă ia-n braţe,

şi eu, pe ea, după gât…

Şi, strângându-mă la piept,

lăcrimând, în şoaptă-mi zice:

-Tu, ai cel mai bun tătic!

Şi doar pe tine te are…

Ai să le-nţelegi pe toate,

când ai să te faci mai mare!

Acuma, tu, …eşi încă mic!

…Şi mă pupă şi mă strânge,

încontinuu lăcrimând:

-Mamă, te rog nu mai plânge!

-…Mă vezi, pe mine, plângând?

                                                                          (…Iunie, 1961, Vistiernicul Stavrinos, Bucureşti)

       Colega de la oraş!

Mi-au adus, odată-n bancă,

de ”cuminte” ce eram

-ultima, din fundul clasei,

de pe rândul de la mijloc,

(…să nu pot privi pe geam)-,

…o colegă din oraş,

de la Universitate!

Şmecherită, cam…, colega!…

Şi versată-aproape-n toate…

Nu-i plăcea să copieze

din caietul… din ghiozdan?

Îşi făcea o copiuţă,

şi-o prindea de jartiera

de sub fusta-i cu volan…

Ca să-şi vadă copiuţa

la teză-mi şopteşte mie:

Tommy! Hai, ridică-mi fusta!

…M-am făcut… roşu ca racu’

de răpăcit, …ce eram!

M-a trecut chiar şi fiorul

că, …eu nu-mi imaginam:

…Cum să pot să-i ridic fusta,

fără să-i ating piciorul?

Anunțuri

Un răspuns la Poezie – amintiri din copilarie

  1. Anonim zice:

    =)) ultima poezie e super tare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s